Reacția virulentă a unui neamț într-un supermarket cu acționari germani din România. „La noi ieșea revoluție”

Reacția virulentă a unui neamț într-un supermarket cu acționari germani din România. „La noi ieșea revoluție”

Un german care și-a petrecut sărbătorile în România a relatat experiența sa într-un supermarket pe care îl frecventează și acasă. Doar că, surpriză, multe prețuri i s-au părut mai mari aici România decât în Germania.

Fotografie sugestivă. FOTO Pixabay

Fotografie sugestivă. FOTO Pixabay

Împreună cu partenera sa, germanul de origine română a intrat într-un supermarket din Sibiu. A explicat că a făcut această alegere tocmai pentru că și acasă, în Germania, la Munchen, își face de obicei cumpărăturile în magazinele aceluiași lanț de supermarketuri. Nu a numit acest magazin, însă spune că a observat această tendință și în altele, în România .

„Am intrat în magazin la Sibiu, să facem niște cumpărături și pentru noi, că tot am reușit în sfârșit să petrec sărbătorile acasă, în țară, dar avem în plan să le luăm cele necesare și părinților. Aici trebuie să spun și că nu am mai reușit să ajung în țară de dinainte de pandemie, iar ce am găsit acum în magazine nu m-a surprins, m-a șocat de-a binelea”, a spus el.

Prețuri peste Germania

Românul cu cetățenie germană susține că prețurile s-au dublat sau chiar triplat față de ultima dată când a fost în România, acum patru ani.

„S-au scumpit toate și în Germania, după pandemie și după război, dar ce am văzut în România... Sincer, ieșea scandal dacă făceau asta la noi, în Germania, să pună chiar asemenea prețuri... Exagerez poate, dar ieșea revoluție, oamenii nu răbdau! Văd că laptele pe care îl dau mamele copiilor costă mai mult în România, brânza la fel, e mai scumpă în România, dar și cârnații și carnea și majoritatea derivatelor. Am văzut că situația e cam la fel și când e vorba de deodorante sau detergenți. Inuman! Din ce bani își face cumpărăturile românul plătit cu salariul minim pe economie când sunt asemenea prețuri? Înțeleg că magazinul se adaptează în funcție de cerere și ofertă și pune ce prețuri consideră de cuviință, e dreptul lor, dar totuși...”, a adăugat el.

În schimb, în România salariile sunt indiscutabil mult mai mici decât cele din România. În Germania, în 2024, salariul minim național garantat prin lege este de 12,41 euro pe oră, conform Ministerului Muncii din această țară, iar din 2025 va crește la 12,82 euro. Salariul minim este acum 1.621 euro, în Germania.

Tot mai scump

Observațiile germanului cu origini române pot să pară surprinzătoare, însă nu și dacă se ține cont de faptul că România are a doua cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. În plus, prețurile alimentelor au crescut în România peste media inflației. De fapt, în unele cazuri prețurile alimentelor au crescut chiar și cu 25%, în decurs de un an, conform unor studii. Printre cei care au remarcat acest lucru se numără cunoscutul analist financiar Radu Georgescu.

„Consumul crește... dar de fapt scade, prețurile la locuințe cresc... dar de fapt scad. Să le luăm pe rând. Inflația scade... dar de fapt crește: Lunar, primim niște date oficiale cu inflația Majoritatea oamenilor simt în buzunarul lor că inflația reală este mult mai mare decât cea oficială. Acest lucru este confirmat de datele publicate de companiile specializate cu monitorizarea prețurilor. Compania de cercetare de piață Nielsen spune ca prețurile din magazine au crescut în 2023 în medie între 15-25%. Cu mult peste inflația oficială de 8%”, a remarcat Radu Georgescu.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…