Reacția virală a lui Florin Gardoș, după dezvăluirile privind zborurile lui Marcel Ciolacu cu avioanele Nordis: „Avem ceva în comun”

Reacția virală a lui Florin Gardoș, după dezvăluirile privind zborurile lui Marcel Ciolacu cu avioanele Nordis: „Avem ceva în comun”

Florin Gardoș, fost internațional și fotbalist la Steaua București, dar și unul dintre păgubiții din scandalul Nordis, a devenit viral în urma unei reacții pe Facebook.

Florin Gardos - reacție virală pe internet Foto: FLorin Gardoș/Facebook

Florin Gardos - reacție virală pe internet Foto: FLorin Gardoș/Facebook

Fostul fotbalist a postat, pe 19 februarie, o imagine din Insulele Maldive, unde se află în vacanță, alături de următorul mesaj: „După ce am văzut ultimele dezvăluiri ale celor de la Recorder, am ajuns la concluzia că eu și Marcel Ciolacu avem ceva în comun: amândoi zburăm în concediu pe banii mei”.

Iar postarea a adunat mii de reacții și comentarii. „Îmi pare bine că încă mai poți face haz de necaz”, spune o persoană, în timp ce îi urează și „Vacanță plăcută!”.

Postarea fostului fotbalist a fost făcută după ce o investigație Recorder arată că premierul Marcel Ciolacu a avut mai multe zboruri cu avioane închiriate de Nordis. Este vorba de alte două zboruri , în plus față de cele despre care au apărut informații anterior. Zborurile au avut loc tot în 2022, în martie și august.

Primul zbor a avut loc pe 9 martie 2022, cu un avion privat închiriat de firma Nordis Travel. La bordul avionului se aflau Vladimir Ciorbă, George Ivan (apropiat al lui Ciorbă), Marcel Ciolacu și nepotul său, Mihai Ciolacu, potrivit documentelor publicate. Aeronava a făcut o escală la Timișoara, unde s-au urcat la bord și Sorin Grindeanu și fiul său, alături de Alfred Simonis. Destinația finală a fost Madrid.

Un alt zbor privat a avut loc în perioada 18-21 august 2022, potrivit sursei citate. Destinația a fost, de această dată, Nisa, iar la bord s-au aflat Vladimir Ciorbă, Monica Huyadi, Ion Bejeriță și Sorina Docuz.

Florin Gardoș este unul dintre cei 1.200 de oameni țepuiți de grupul Nordis , care au cumpărat apartamente dar nu au primit nimic. Fostul jucător a fost atras de proiectul de la malul mării, astfel că și-a achiziționat două camere pe vremea când încă activa în sport, în 2019-2020.

„Mi-au dat un pachet întreg, un catalog în care erau prevăzute prețurile dacă dau 10% avans, dacă dau 50%, 90% și chiar 100%. Și era foarte atractiv, se făcea un discount mare”, a spus Gardoș, care a achitat totul de la început. Termenul de finalizare era 2021, dar acesta nu a fost respectat.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Avertisment sumbru / „Nu e întâmplător că atacul lui JD Vance s-a concentrat pe România și Germania. Există ceva foarte întunecat în această afacere”

2 El a inventat „conspirația Soros”

3 ALERTĂ Ucraina a lovit conducta prin care Rompetrol, Petrom și Lukoil primesc țiței din Kazahstan

4 MApN vrea să acopere gaura dată de Zisu? / Ministerul și Colegiul Militar din Alba Iulia au dat în judecată o fostă elevă. Mama fetei, obligată să plăt…

5 VIDEO Chiar ne-am tâmpit ca popor? / Românii dau foc la zăpadă ca să arate că este „falsă”: „Au băgat cip în ea” / „De ce nu mă ud pe mână?”