Reacția Rusiei, după ce Slovacia a anunțat că nu mai furnizează arme Ucrainei: „Nu era în realitate atât de mare”

Reacția Rusiei, după ce Slovacia a anunțat că nu mai furnizează arme Ucrainei: „Nu era în realitate atât de mare”

Kremlinul a declarat joi că decizia Slovaciei de a opri livrările de arme pentru Ucraina nu va schimba nimic în conflict, pentru că această țară are o contribuţie mică în ajutorul militar acordat Kievului.

Dmitri Peskov spune că sprijinul Slovaciei pentru Ucraina era minor FOTO arhivă Adevărul

Dmitri Peskov spune că sprijinul Slovaciei pentru Ucraina era minor FOTO arhivă Adevărul

„Contribuţia Slovaciei în livrările de arme (pentru Kiev) nu era în realitate atât de mare şi din acest motiv aceasta nu va afecta deloc întregul proces ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, înainte de a acuza încă o dată SUA că alimentează conflictul ajutând Ucraina, potrivit Agerpres, care preia AFP.

Noul premier al Slovaciei, social-democratul Robert Fico, a anunţat joi, la o zi după ce a fost numit prim-ministru, încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi limitarea sprijinului acordat ţării vecine la „un ajutor umanitar şi civil”.

„Considerăm ajutorul pentru Ucraina doar un ajutor umanitar şi civil, nu vom mai furniza arme Ucrainei”, a declarat Fico, a doua zi după numirea sa în fruntea unui guvern de coaliţie asociat cu un partid de extremă dreapta prorus.

Deși Slovacia nu se numără printre primii donatori de arme pentru Ucraina, țara a avut totuși o contribuție importantă. Potrivit platformei Oryx, care urmărește livrările de arme către Ucraina, Slovacia a donat până în luna mai a acestui an 13 avioane de vânătoare MiG-29 (folosite inclusiv pentru piese de schimb), 5 elicoptere de transport.

La acestea se adaugă un sistem de rachete antiaeriene S-300 și alte două sisteme de rachete sol-aer, 4 radare, 24 de obuziere, 30 de vehicule de luptă pentru infanterie, 100 de lansatoare portabile de rachete MANPADS, rachete antitanc, rachete pentru aviație, munitie, uniforme de iarnă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?