Reacția MAE după ce România și Lituania nu au putut să ia cuvântul în Consiliului de Securitate al ONU

Reacția MAE după ce România și Lituania nu au putut să ia cuvântul în Consiliului de Securitate al ONU

Ministerul Afacerilor Externe regretă decizia Preşedinţiei gaboneze a Consiliului de Securitate al ONU de a nu permite reprezentanţilor României şi Lituaniei să ia cuvântul în cadrul reuniunii din data de 21 octombrie, pe tema aspectelor umanitare din Ucraina.

Intervenția României a fost transmisă ulterior în scris FOTO Arhivă

Intervenția României a fost transmisă ulterior în scris FOTO Arhivă

Potrivit unor precizări de presă transmise duminică de MAE, decizia este cu atât mai regretabilă cu cât Misiunea Permanentă a României pe lângă Naţiunile Unite fusese informată anterior că este înscrisă pe lista de vorbitori, potrivit Agerpres .

„Intervenţia României în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU ar fi contribuit la o mai bună informare a membrilor Consiliului pe teme umanitare, precum gestionarea situaţiei celor peste 2,6 milioane de refugiaţi ucraineni care au intrat în România de la începutul războiului şi privind sprijinul acordat exportului de cereale din Ucraina prin care se ameliorează accesul la alimente şi se atenuează criza alimentară provocată de Rusia la nivel global", au transmis reprezentanţii MAE.

Conform aceleiaşi surse, au fost efectuate deja demersuri pe lângă Preşedinţia gaboneză şi pe lângă alţi membri ai Consiliului, pentru a exprima dezamăgirea faţă de revizuirea deciziei.

Intervenţia României a fost transmisă ulterior în scris, ca document oficial al sesiunii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA