Reacția lui Șoigu când a fost întrebat dacă Rusia va câștiga războiul. Televiziunea de stat a șters interviul
Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a ridicat mâinile neputincios când a fost întrebat despre posibilitatea victoriei Rusiei, în timpul unui interviu difuzat la televiziunea de stat Rusia 1. Înregistrarea a dispărut în scurt timp de pe site-ul oficial al postului controlat de Kremlin, potrivit Libertatea, care citează portalul polonez de știri Onet .
De la invazia Rusiei în Ucraina, când punea că „operațiunii militare speciale au fost îndeplinite cu succes”, retorica lui Șoigu s-a tot schimbat.
Într-un interviu difuzat miercuri de postul de stat, Șoigu, precipitat, a ridicat din urmeri în momentul în care a fost întrebat dacă Rusia va câștiga războiul.
Ministrul rus al apărării a spus că trupele ruse „își apără pozițiile” și că „nu au altă opțiune”. La scurt timp, interviul a fost eliminat de pe site-ul Rusia 1.
„Probabil că răspunsul lui Șoigu nu a fost considerat prea convingător”, a remarcat canalul rusesc de Telegram Mozhem Obsasnit.
Cel mai recent succes militar semnificativ al Rusiei în timpul războiului cu Ucraina a fost capturarea orașelor Severodonețk și Lisichansk, obținut acum mai bine de un an, în vara anului 2022.
Șoigu admite dificultăți în anumite zone
Serghei Şoigu, care a participat miercuri la negocierile ruso-nord-coreene de pe cosmodromul Vostocinîi, a declarat că trupele ruse „menţin o apărare activă în sectoarele necesare” în Ucraina.
Deși a insistat că soldații ruși „acționează cu încredere”, totuși el a recunoscut că „în unele locuri este mai greu”.
Potrivit acestuia, sarcina principală a forţelor ruse aflate pe câmpul de luptă din Ucraina este să distrugă armamentul inamicului.
Într-un comunicat difuzat miercuri dimineață, Statul Major al armatei ucrainene anunțăa că își continuă ofensiva spre Bahmut (est) și Melitopol (sud).
Forțele armate ale Ucrainei ar fi obținut noi succese în zona Klișciivka din regiunea Donețk și în zona Robotîne din regiunea Zaporojie și ar fi stopat atacurile lansate de ruși în zona Novomîhailovka din regiunea Donețk și la sud de Novodarivka din regiunea Zaporojie.
De asemenea, partea ucraineană afirmă că își pregătește pozițiile pentru continuarea contraofensivei în vederea eliberării tuturor teritoriilor ocupate de ruși.
Pe de altă parte, primarul în exil al orașului Melitopol, Ivan Fedorov, afirmă că rușii au început să construiască a „treia linie defensivă” din regiunea Zaporojie.
Sursa: adevarul.ro