Reacția lui Ion Iliescu, după moartea lui Gorbaciov: Un lucru nu i se poate reproșa: că nu a avut curajul schimbării

Reacția lui Ion Iliescu, după moartea lui Gorbaciov: Un lucru nu i se poate reproșa: că nu a avut curajul schimbării

Fostul președinte Ion Iliescu a aflat cu tristețe vestea morții ultimului lider al Uniunii Sovietice, apreciind faptul că deciziile luate de Gorbaciov au schimbat dinamica relațiilor internaționale.

Mihail Gorbaciov si Ion Iliescu FOTO Mediafax

Mihail Gorbaciov si Ion Iliescu, în 2010 FOTO Mediafax

„Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice. Oricum ai judeca moștenirea lui, deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relațiilor internaționale. Și în bine, dar și în rău. Nevoia de schimbare, în Estul continentului european, era urgentă. Sistemul socialist avea nevoie de reforme de fond. Ăsta era mesajul transmis de Gorbaciov, și a fost bine receptat atât de sovietici, cât și de partenerii din Occident. Că apoi reformele s-au rezumat la una singură, transferul proprietății publice în mâini private, asta este tragedia Estului fost socialist, a URSS, și acum și a Occidentului dezvoltat” , a apreciat fostul președinte al României.

Potrivit lui Ion Iliescu, Gorbaciov a fost un om al dialogului, iar acest fapt a ferit omenirea de mai multe probleme, în faza cea mai periculoasă a schimbărilor în Europa și în lume.

Ion Iliescu a precizat faptul că moștenirea lăsată de Gorbaciov este una judecată, în fosta URSS, prin prisma dezastrului social generat de „terapiile de șoc”, însă conform fostului președinte român, acesta nu poate fi responsabil de acestea.

„Personalitatea sa a fost, inevitabil, controversată. Moștenirea lui este judecată, în fosta URSS, prin prisma dezastrului social generat de ”terapiile de șoc”, aplicate după destrămarea Uniunii și formarea CSI. Terapii de șoc de care nu e responsabil. El a fost, în gândirea sa politică, un social-democrat” , a precizat acesta.

În ceea ce privește relația României cu URSS, înainte și după 1989, Ion Iliescu susține că aceasta a fost bună, însă după 1989 a fost corectă.

„Nu pot spune că relațiile României cu URSS, înainte și după 1989, au fost bune. Dar după decembrie 1989 au fost corecte, în vârtejul acela de schimbări contradictorii greu de controlat. Până la urmă, doar cei care au trăit acele vremuri îi pot judeca moștenirea. Un lucru nu i se poate reproșa: că nu a avut curajul schimbării. Fie și numai pentru asta, va rămâne în istoria agitatului secol XX. Dumnezeu să-l odihnească!” , încheie fostul președinte.

Fostul președinte al URSS Mihail Gorbaciov a murit la vârsta de 91 de ani

Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, care a încheiat perioada Războiului Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reuşit să împiedice prăbuşirea Uniunii Sovietice, a murit marţi, la vârsta de 91 de ani, potrivit agenţiilor ruse de presă.

Mihail Sergheevici Gorbaciov a murit în această seară după o boală gravă și lungă”, se precizează în comunicatul Spitalului Clinic Central din Moscova.

Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990, conform Wikipedia.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 E oficial că se putea mai rău, a rămas candidat Căcărău...

2 Foarte interesant!

3 Iftime l-a mirosit pe Bolojan? / Prima demisie de la vârful PNL după formarea Coaliției cu PSD-UDMR și minorități

4 Gigi Becali, parlamentar AUR / „La Facultatea de Ecologie, eu am ajuns în anul trei fără să știu unde este”

5 Anca Alexandrescu, „clona” lui Călin Georgescu, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale