Reacția categorică a lui Gică Hagi, după ce Ianis a fost scos la vânzare de Rangers

Reacția categorică a lui Gică Hagi, după ce Ianis a fost scos la vânzare de Rangers

Rangers a decis să-l scoată la vânzare pe Ianis Hagi (25 de ani), scrie presa din Scoția. În acest moment, internaționalul român e pe cale de a reveni la gruparea din Glasgow după ce a fost împrumutat un an în Spania, la Deportivo Alaves.

Ianis Hagi se întoarce în Scoția după o experiență mai degrabă nefericită la Alaves. Foto Facebook

Ianis Hagi se întoarce în Scoția după o experiență mai degrabă nefericită la Alaves. Foto Facebook

Contactat de jurnaliștii scoțieni, Gică Hagi a oferit o reacție categorică: a spus că fiul său este un jucător de top și că nu va pleca nicăieri în această vară, subliniind performanțele reușite de acesta după ce a revenit după o accidentare gravă la genunchi.

"După încheierea sezonului, Ianis se va pregăti pentru Euro 2024, iar apoi vom vedea ce va face în această vară. Încă mai are doi ani de contract cu Rangers. El a fost cel mai bun tânăr jucător al echipei, când au luat titlul. Ianis nu pleacă nicăieri, el doar a fost împrumutat la Alaves. Va avea multe oportunități. Cred că a avut un sezon bun în Spania. Spre exemplu, în ultimul meci, cu Real Madrid, a fost cel mai bun jucător al echipei .

Mai are 11 ani de carieră

Lumea trebuie să își amintească, pentru că se pare că mulți uită că Ianis a revenit după o accidentare foarte-foarte serioasă la genunchi. Dacă ar fi după mine și aș fi managerul unei echipe de top din Europa, aș fi primul care l-ar transfera. Are experiență în Europa, a jucat la un nivel foarte înalt. S-a calificat cu toate echipele naționale, la fiecare nivel.

Și a mai și câștigat titlul în Vest, la 22 de ani. Încă mai are 11 ani de carieră, dacă accidentările îi vor permite asta. Multe vor urma", a spus Gică Hagi, pentru rangersview.co.uk.

Galatasaray, eterna poveste

Ianis Hagi mai are contract cu Rangers până în vara lui 2026. Anunțul presei britanice, că a fost scos la vânzare în perioada de mercato din vară, a fost imediat comentat de turci. Cotidianul Fanatik, citat de Ibrox News, scrie că Galatasaray a primit cu mare bucurie vestea că Ianis Hagi a fost pus pe lista de transferuri și că se pregătește să înceapă negocierile pentru transferul românului născut la Istanbul.

Problema este că jurnaliștii din Turcia l-au mai dat de câteva ori pe ”tricolor” ca transferat la Galata. Cert este faptul că Rangers vrea să-l vândă atât pentru faptul că evoluțiile sale au fost sub așteptări, cât și pentru a nu risca să-l piardă ulterior gratis, mai ales că nu intră în planurile antrenorului Philippe Clement pentru următorul sezon.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri