
Răzvan Lucescu, zero fair-play după ce FCSB i-a mai administrat o bătaie în Europa League
FCSB s-a impus pe terenul lui PAOK Salonic în playoff-ul Europa League și a luat o opțiune importantă pentru calificarea în optimile de finală ale competiției. A fost 2-1 pentru campioana României în Grecia, după ce în faza grupelor roș-albaștrii învinseseră formația lui Răzvan Lucescu cu 1-0, tot la Salonic.
Înfrângerea de ieri seara l-a dat peste cap pe antrenorul lui PAOK, care și-a arătat lipsa de fair-play după partidă. La câteva minute după fluierul de final, moderatorul postului Digi Sport, Vali Moraru, cel care a urmărit un interviu dat de Răzvan Lucescu pentru o televiziune greacă, a dezvăluit ce a spus antrenorul gazdelor.
Victorie falsă a românilor
„Fake win (n.r. – victorie falsă)“, a fost auzit spunând antrenorul român , asta deși FCSB s-a bătut de la egal cu campioana Greciei. Iar statisticile partidei spun totul: 52-48% posesie, 13-5 ocazii de gol, 5-2 șuturi pe poartă și 3-1 ocazii mari, toate în favoarea FCSB. Iar la pauză, până la eliminarea lui Tayson, care a fost șocul acuzat de Răzvan Lucescu, raportul șuturilor pe poartă a fost 1-1, iar cel al ocaziilor 5-1 pentru români.
În declarațiile pentru partea română, Răzvan Lucescu și-a menținut discursul, aruncând vina pe arbitru: ”A fost un meci la discreția noastră până în momentul eliminării. Am controlat meciul, am jucat cu o intensitate bună și a trebuit să înscriem și a doua oară. A venit acea decizie incredibilă a arbitrului. FCSB a marcat din două greșeli ale noastre. Apreciez mult la ei știința de a provoca, de a încerca să fure câte ceva din fiecare fază”.
Ce fake, băi, nebunule?
La auzul declarației antrenorului lui PAOK, Gigi Becali, patronul lui FCSB, a răbufnit: ”Ce să vrei de la Lucescu? Băi, Lucescule, s-au jucat patru reprize. Am bătut 3-1! La voi acasă! Patru reprize. În egalitatea numerică, tot. Ce e fake? Te-am bătut și cu asta basta. Băi, dar recunoaște!
Te-am bătut și să fii sănătos! De două ori acasă la tine. Lasă, că te mai batem încă o dată. Ce fake, băi, nebunule? Că uite, văd că e 2-1. PAOK - FCSB 1-2. Ce fake? A falsificat cineva rezultatul, nea Răzvane?”, a spus Gigi Becali la DigiSport.
Rezultatele din playoff-ul Europa League, prima manșă
FC Midtjylland - Real Sociedad 1-2
Fenerbahce - Anderlecht 3-0
Ferencvaros - Viktoria Plzen 1-0
Union St Gilloise - Ajax Amsterdam 0-2
AZ Alkmaar - Galatasaray 4-1
FC Porto - AS Roma 1-1
Twente Enschede - Bodo/Glimt 2-1
PAOK Salonic - FCSB 1-2
Meciurile din manșa secundă vor avea loc pe 20 februarie.
Sursa: adevarul.ro