Răzvan Horațiu Radu (MAE): Avem o procedură de infringement, prin prima ei etapă - punere în întârziere

Răzvan Horațiu Radu (MAE): Avem o procedură de infringement, prin prima ei etapă - punere în întârziere

Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiție a UE, Răzvan Horațiu Radu, subsecretar de stat în MAE, a afirmat la Parlament că există pentru România o procedură de infringement, prin prima ei etapă, numită punere în întârziere - comunicată miercuri de Comisia Europeană, care vizează Legea 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

"Mai exact este vorba de o procedură de punere în întârziere, comunicarea am primit-o astăzi (n.r. miercuri). România va avea la dispoziție două luni în care să răspundă îngrijorărilor Comisiei. Nu am apucat încă să vedem toate detaliile Comisiei, pentru că undeva în cursul serii vom primi toate aspectele semnalate. Nu sunt însă niște noutăți pentru noi pentru că încă de anul trecut am primit din partea Comisiei Europene o serie de solicitări. Erau practic două trei articole din lege care ridicau o serie de îngrijorări, însă din punctul nostru de vedere această dezbatere este o oportunitate pentru a reuși să avem un cadru legislativ adecvat, articulat și conform atât intereselor economice interne pe de o parte, dar și exigențelor legislației europene pe de altă parte. Vreau să subliniez că avem o procedură de infringement prin prima ei etapă care se numește punere în întârziere", a afirmat miercuri la Senat Răzvan Horațiu Radu, care a participat la o masă rotundă organizată de Comisia de afaceri Europene și Comisia de agricultură din Senat.

Masa rotundă are ca scop elaborarea unui punct de vedere referitor la necesitatea evitării unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor României de stat membru al Uniunii Europene, ca urmare a adoptării Legii nr. 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

"Din punctul nostru de vedere, este o oportunitate foarte bună care se pliază foarte bine cu dezbaterea de astăzi și vom avea posibilitatea să avem un cadru legal foarte bun și în concordanță cu exigențele Comisiei Europene. Noi, MAE, prin absolut toți experții pe care îi avem în domeniu, suntem la dispoziția Parlamentului suntem și la dispoziția colegilor de la celelalte instituții de linie pentru a se creiona dispozițiile legale cele mai bune", a adăugat Radu.

El a adăugat că "sunt două-trei chestiuni care urmează a fi analizate".

"E posibil ca ele să nici nu rămână, ca urmare a punctului nostru de vedere. Noi nu am văzut încă care e conținutul solicitării CE", a subliniat Radu în cadrul dezbaterii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!