
Războiul subteran de la Vatican: Tradiționaliștii care au vrut să-l răstoarne pe Papa Francisc așteaptă momentul potrivit. Conclavul următor va fi un câmp de bătălie
În dimineața zilei de 26 august 2018, în timp ce Papa Francisc era în vizită oficială în Irlanda, Vaticanul a fost zguduit de un cutremur. Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, fost nunțiu papal la Washington și una dintre figurile cheie ale Curiei Romane, a publicat un memorandum exploziv de 11 pagini, acuzându-l pe Pontif că a acoperit abuzurile sexuale ale cardinalului Theodore McCarrick. Cererea sa era simplă: demisia Papei.
Acesta a fost punctul culminant al unei revolte subterane care se contura de ani de zile în sânul Bisericii. O factiune puternică, finanțată și orchestrată din Statele Unite, a încercat să-l detroneze pe Francisc – considerat prea progresist, aproape eretic – pentru a impune o viziune tradiționalistă, aliniată la ideologia conservatoare promovată de Donald Trump în timpul mandatului său, scrie El Pais.
"Războiul Sfânt" împotriva Papei ecologist, pro-imigranți și tolerant față de LGBTQ+
Francisc a devenit inamicul nr. 1 al conservatorilor: un lider care a vorbit despre schimbări climatice, a criticat capitalismul sălbatic, a cerut milă pentru refugiați și a adoptat un ton deschis față de comunitatea gay. O erezie, în ochii tradiționaliștilor.
Steve Bannon, strategul lui Trump, și-a instalat în Roma o "reședință" la Hotelul De Russie, unde l-a primit pe Matteo Salvini și pe alți lideri europeni ostili Papei. În paralel, cardinalul american Raymond Burke a devenit "arma politică" a acestei mișcări, încercând să-l prezinte pe Francisc ca "lipsit de pregătire teologică".
"Americanii credeau că după Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea, Vaticanul va rămâne pentru totdeauna neoconservator. Francisc le-a spulberat visul. Ăsta a fost păcatul lui", spune Massimo Faggioli, profesor de teologie la Universitatea Villanova.
Benedict al XVI-lea – "Fantoma" care a hrănit diviziunile
Renunțarea lui Benedict al XVI-lea în 2013, deși văzută inițial ca un gest de umilință, a creat o fisură în Biserică. Tradiționaliștii au încercat să-l folosească pe Papa emerit ca alternativă la Francisc – mai ales după ce acesta a semnat o carte împreună cu cardinalul ultraconservator Robert Sarah, criticând căsătoria preoților.
Însă Francisc n-a cedat. A continuat să numească episcopi progresiști, a condamnat politicile anti-imigrație ale lui Trump și a refuzat să facă compromisuri.
Lupta continuă: Conclavul următor va fi un câmp de bătălie
Acum, cu moartea Papei, tradiționaliștii își pregătesc revenirea. J.D. Vance, vicepreședintele SUA și unul dintre exponenții mișcării conservatoare, a fost primit de Francisc chiar în ultima zi de viață a acestuia – un simbol ironic al luptei care va continua.
"Această facțiune are o strategie pe termen lung. Nu se va opri nici după conclav", avertizează Faggioli.
Vaticanul rămâne un câmp de luptă între două viziuni radical diferite ale Bisericii. Și următorul Pontif va trebui să facă față celui mai mare challenge: păstrarea unității într-o instituție tot mai divizată. Oare va supraviețui Biserica acestui război?
Sursa: adevarul.ro