Rar se întâmplă ca un an să-ți remodeleze complet identitatea națională, iar 2022 a fost un astfel de an pentru ruși. Războiul împotriva Ucrainei lansat de Vladimir Putin va avea consecințe ireversibile și de neșters pentru locul națiunii în lume și pentru milioane de oameni care, într-un fel sau altul, se identifică cu Rusia, cu limba și cu moștenirea sa culturală.

Războiul a împărțit Rusia în mai multe tabere FOTO SHUTTERSTOCK

„Rusia încearcă să decidă dacă este un stat-națiune sau un imperiu aspirant, iar până când această întrebare fundamentală nu va fi rezolvată, conflicte precum cel legat de Ucraina vor continua sub diverse forme”, a prezis fostul premier suedez Carl Bild cu două zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.

Stadiul actual al războiului a făcut prea puțin pentru a rezolva conflictele inerente autoidentificării rusești. În schimb, se pare că i-a împărțit pe ruși - pe aceia dintre noi cărora le pasă de autoidentificarea noastră - în cel puțin cinci grupuri distincte.

Două „triburi“ naționalist-imperialiste pro-război

Două dintre ele sunt ferm în tabăra pro-război și, prin urmare, sunt libere să vorbească publicului rus intern aproape fără cenzură.

Primul, din care pare să facă parte și Putin, se identifică cu statul rus și, prin urmare, cu tărâmul său imperial vestigial, mai degrabă decât cu etnia rusă. Într-un discurs din luna martie, el a recunoscut că este rus din punct de vedere etnic, dar a continuat spunând că poveștile de eroism militar l-au făcut să se simtă parte din oricare și din toate numeroasele etnii ale Rusiei: „Sunt laki, daghestan, cecen, inguș, rus, tătar, evreu, mordvin și osetin - și lista poate continua”.

Tradiția statalistă, care a dăinuit în perioada țaristă, sovietică și post-sovietică, nu se bazează pe sânge - este o tradiție a măreției prin slujirea unui tron divin sau cvasi-divin, iar mulți dintre oficialii și propagandiștii lui Putin, care nu sunt ruși din punct de vedere etnic, aderă la ea. Filozoful Alexandr Dughin, care și-a pierdut o fiică într-un atac terorist anul acesta, a împrumutat multe dintre postulatele sale ideologice, candva marginalizate, mașinii de propagandă a Kremlinului. Deși par a fi înrădăcinate în naționalismul rusesc, acestea sunt de natură imperială și etatistă și, prin urmare, ușor de adaptat la nevoile lui Putin.

Cu toate acestea, „mișcarea naționalistă autentică” a căpătat o nouă proeminență. Reprezentată de personaje precum Igor Ghirkin (Strelkov), instigatorul războiului din Ucraina de la începutul războiului, și o serie de administratori Telegram pro-război din ce în ce mai populari, această mișcare pune în centrul atenției etnia rusă și respinge o mare parte din statul rus și din elita pro-guvernamentală ca fiind prea cosmopolită, prea ne-rusă.

Ministrul apărării Serghei Șoigu, un etnic tuvan, este cel mai disprețuit țap ispășitor. Susținuți de o mare parte a comunității de voluntari care ajută la aprovizionarea forțelor de invazie rusești și de mulți dintre soldații de pe front, naționaliștii au încă puțină influență politică. De asemenea, sunt obișnuiți să fie dați la o parte. Cu toate acestea, pe măsură ce războiul continuă și statul se dovedește din ce în ce mai decadent și mai slab, perspectivele și poziția lor în rândul populației nu pot decât să se îmbunătățească.

Pentru aceste două grupuri, războiul din Ucraina este natural, inevitabil și, în cele din urmă, poate fi câștigat.

Trei triburi anti-război

Celelalte trei „triburi” rusești se opun în mod conștient sau visceral invaziei - și, prin urmare, sunt reprimate în Rusia sau împinse afară din țară. Doar un singur grup dintre ele, cel mai mic, dă dovadă de claritate morală. Acesta este format din activiștii anti-război care se identifică suficient de puternic cu o Rusie viitoare, mai bună, pentru a rămâne, a lupta și, aproape inevitabil, a merge la închisoare. Aceștia sunt oameni precum Alexei Navalnîi, încarcerat pentru un termen din ce în ce mai mare din ianuarie 2021, dar vocal, în măsura în care poate din spatele gratiilor, în condamnarea invaziei, și Ilia Iașin, trimis într-un lagăr penitenciar pentru opt ani și jumătate la începutul acestei luni, acuzat de „răspândirea de falsuri despre armata rusă”.

Acest tip de tărie de caracter este, desigur, rar. Mulți dintre aliații lui Iașin și ai lui Navalnîi - și până la un milion de persoane care gândesc la fel - s-au alăturat celui mai mare val de emigrare din Rusia cel puțin din anii 1990. Milioane de alte persoane au rămas în Rusia, preferând un fel de „emigrație internă”, un efort de a minimiza interacțiunea cu un stat din ce în ce mai agresiv și în căutare de loialitate. Toți aceștia sunt forțați să își reconcilieze rusificarea - limba lor, cultura lor, imaginea lor de sine - cu politicile rusești care îi dezgustă.

Eroii, ca Navalnîi și Iașii, au refuzat să emigreze cu mari costuri personale. Cei care trăiesc în bula lor cvasi-rusă în așteptarea unui act de milă al lui Dumnezeu nu simt nicio afinitate cu țările care i-au adăpostit.