Războiul din Ucraina a arătat României care sunt sistemele de armament de care au nevoie Forţele Terestre

Războiul din Ucraina a arătat României care sunt sistemele de armament de care au nevoie Forţele Terestre

Realităţile de pe frontul din Ucraina au adus unghiuri complet diferite din care se poate planifica şi realiza dotarea cu echipamente performante a Forţelor Terestre române.

Problema noastră este, susţin experţii militari, că responsabilii par oarecum încremeniţi în proiecte vechi. „Conflictele, mai ales cele care au loc lângă noi, în condiţii meteo oarecum asemănătoare, trebuie să deschidă ochii tacticienilor români pentru ca Armata Română să poată opta pentru dotări moderne şi eficiente pe câmpul de luptă cu un adversar precum Rusia. În «Carta albă a apărării» s-au făcut ceva planificări pentru dotarea Forţelor Terestre, dar asta era înainte de război, iar unele rămân în picioare, însă altele nu mai sunt de actualitate.

Conflictele, mai ales cele care au loc lângă noi, în condiţii meteo oarecum asemănătoare, trebuie să deschidă ochii tacticienilor români pentru ca armata să poată opta pentru dotări moderne.

Aurel Cazacu

analist militar

Şi vin numai cu un exemplu. Acolo se spune să cumpărăm transportor blindat pentru trupe, şi foarte bine s-a decis. Cumpărăm şi mai nou fabricăm în România blindate Piranha V. Numai că nu s-a prevăzut şi cumpărarea de transportoare blindate amfibii, care sunt obligatoriu de achiziţionat în România din două motive. În primul rând, noi avem multe cursuri de apă şi acestea pot fi traversate rapid de un astfel de blindat şi, foarte important, avem foarte multe poduri care nu sunt concepute să reziste la greutatea mare a unui transportor Piranha V pentru că pur şi simplu se prăbuşesc”, a explicat analistul militar Aurel Cazacu.

Avem noroc cu sistemele HIMARS

Expertul mai subliniază şi faptul că, în armatele moderne, forţele terestre dispun de mijloace de zbor proprii. „Forţele Terestre Române trebuie să poată opera elicoptere de luptă, dar şi drone care pot avea misiuni de supraveghere sau de lovire efectivă a inamicului. Toate aceste lecţii le-am luat din războiul din Ucraina şi trebuie să le aplicăm. Din păcate, în documentul amintit nu se spune o vorbă despre elicoptere pentru Forţele Terestre, cu toate că pe holurile MApN s-a discutat la un moment dat despre acest lucru, dar văd că ulterior s-a abandonat planul. Apoi trebuie reanalizat rolul artileriei pentru că această armă a revenit în actualitate. Aici poate că avem un mare noroc cu achiziţionarea celor 54 de lansatoare moderne HIMARS care au demonstrat că funcţionează foarte eficient şi le aduc mari bătăi de cap ruşilor chiar şi într-un număr relativ mic”, a mai precizat Aurel Cazacu.

Şovăiala responsabililor cu înzestrarea

La rândul lui, expertul în securitate naţională Hari Bucur-Marcu susţine că referitor la planurile pentru înzestrarea Forţelor Terestre vede un fel de şovăială la nivelul celor responsabili. „Pentru mine, este evidentă o oarecare neclaritate în emiterea directivelor atunci când vorbim de programe de înzestrare, şi asta nu e bine când avem de-a face cu noi realităţi, cu noi tipuri de misiuni. Lecţiile din Ucraina sunt obligatoriu de însuşit. Şi aici vorbim de necesitatea de achiziţionare a unor sisteme individuale şi foarte performante de luptă împotriva blindatelor sau aeronavelor cum ar fi Javeline, de exemplu. Apoi nu trebuie uitat că Forţele Terestre au nevoie de propriile drone care pot revoluţiona modul în care se face cercetarea în teren. Pentru aceleaşi misiuni de cercetare trebuie să includem mai nou şi partea satelitară şi trebuie luată o decizie strategică de a dota Forţele Terestre cu elicoptere care ar ajuta la modul în care se conduce lupta sub o comandă unitară. În plus, la nivel general, trebuie văzut ce tip de armament achiziţionăm în funcţie de pentru ce trupe optăm, unele rapide sau unele de apărare teritorială”, a mai explicat Hari Bucur-Marcu.

Conform „Cartei albe a apărării”, care s-a publicat în 2021, anual, din bugetul Apărării, 20% merg la înzestrare. MApN a planificat că din aceste sume, până în 2025, să achiziţioneze transportoare blindate pentru trupe, autoturisme de teren blindate şi neblindate de tip uşor, sisteme C4I cu capabilităţi de integrare ISTAR, avioane multirol pentru Forţele Aeriene, vânătoare de mine, sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare, corvete multifuncţionale, elicoptere, dar şi să revitalizaze şi să modernizeze aeronavele IAR-99 din dotarea Forţelor Aeriene.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…