Generalul român cu cea mai înaltă funcție militară din serviciile de intelligence ale NATO, Paul Hurmuz, explică, în exclusivitate pentru „Adevărul”, jocurile de culise și aspectele mai puțin cunoscute ale războiului din Orientul Mijlociu. Generalul explică relațiile extrem de complicate dintre cele două tabere implicate și aliații lor

Războiul din Fâșia Gaza a produs deja mii de victime în cele două tabere. FOTO Profimedia

Generalul maior (r) Paul Hurmuz a fost director adjunct al Diviziei de informaţii din cadrul Statului Major Militar Internaţional de la Cartierul General al NATO. Anterior, a fost atașat al Apărării în Marea Britanie și atașat adjunct în Turcia.

El analizează, din postura de specialist în informații militare , anumite jocuri de culise și aspecte mai puțin sau deloc cunoscute ale războiului israeliano-palestinian, pe care le explică pe înțelesul oricui. Din analiza sa nu putea lipsi relația Hamas-Iran, una atât de complexă.

„La întâlnirea de după atacul din 7 octombrie dintre fostul lider politic al Hamas Khaled Meshaal şi Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian, acesta din urmă i-ar fi reproşat: «Nu ne-aţi spus despre decizia de a începe războiul cu Israelul, aşa că sunteţi pe cont propriu!»”, afirmă generalul.

Generalul (r) Paul Hurmuz a condus serviciile intelligence NATO. FOTO: Arhivă personală P. Hurmuz

El menționează că relaţia dintre Iran şi Hamas a fost schimbătoare. După răsturnarea de la putere în iulie 2013 a preşedintelui Egiptului, Mohamed Morsi, apropierea lor ideologică fiind evidentă prin apartenenţa la Mişcarea „Fraţia Musulmană”, Hamas s-a bazat mai mult pe Iran.

„Vorbim, evident, despre IRGC (Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice) din Iran, cu aripa sa externă «Forţa Quds» şi Brigăzile Al-Qassam, braţul înarmat al Hamas. Mulţi se întreabă, în contextul actualului conflict, dacă Iranul este interesat mai mult de supravieţuirea Hamas sau numai a Brigăzilor Al-Qassam, pe care le-a antrenat, înarmat şi sprijinit logistic”, mai spune expertul.

În acest context, el precizează că au fost momente când Hamas a avut opțiuni diferite de cele ale Iranului. „În definitiv, la izbucnirea războiului civil din Siria, Hamas a decis să sprijine grupările rebele sunite, spre deosebire de Iran şi Hezbollah, care au rămas de partea Guvernului de la Damasc. În ianuarie 2012 Hamas şi-a mutat sediul din Siria în Qatar. Pe la mijlocul anului 2013 luptătorii Hamas şi cei ai Hezbollah erau inamici în Siria. Drept urmare, Hezbollah a cerut reprezentanţilor Hamas să părăsească Beirutul”, arată generalul.

Ce vrea Iranul

Generalul român a explicat și ce urmăreşte, de fapt, Iranul. „Strategia Iranului este foarte clară: să testeze, prin grupările proxy din Liban, Siria, Irak şi Yemen, voinţa SUA de a exercita presiuni asupra Teheranului, de a-i afecta interesele vitale, mai ales programul nuclear. Până acum, din acţiunile grupărilor din Irak şi Siria, dar şi ale Hezbollah în Liban, escaladarea pare să fie relativ calibrată. În cazul Houthi, în Yemen, există posibilitatea unor escaladări necontrolate”, mai spune el.

Generalul aduce în discuție și faptul că cel mai recent raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică arată că din septembrie 2023 şi până acum, stocul de uraniu îmbogăţit la 60% al Iranului a crescut cu 6,7 Kg, ajungând la un total de 128,3 Kg, suficient (prin îmbogăţirea în continuare până la 90%) pentru trei bombe atomice.

„Să reamintim celor interesaţi că progresele Iranului au loc în urma unui regim dur de sancţiuni de peste 40 de ani! Acordul nuclear la care s-a ajuns în iulie 2015, aşa numitul JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action), din care SUA s-au retras în 2018, a fost posibil într-un context geostrategic foarte diferit.”

Ce vor face SUA

„Ce se va întâmpla în octombrie 2025, când autoritatea de a impune sancţiuni Iranului, conform JCPOA, expiră?”, e problema ridicată de general, dat fiind faptul că relaţiile SUA cu Moscova şi Beijing nu sunt cele mai cordiale.

Se pare, explică generalul, că în luna septembrie 2023, liderul suprem iranian a aprobat o anumită relaxare faţă de SUA, urmare şi a negocierilor din Oman pentru eliberarea a cinci cetăţeni americani din Iran în paralel cu deblocarea unor fonduri iraniene de șase miliarde de dolari. Este şi motivul pentru care consilierul american pentru securitate naţională declara înainte de 7 octombrie că Orientul Mijlociu nu a fost niciodată atât de calm.

„După atacul Hamas din 7 octombrie, fondurile iraniene au fost îngheţate în Qatar”, lămurește el.

În continuare, generalul subliniază că nu sunt încă semne că SUA ar vrea să escaladeze raporturile cu Iranul. La rândul său, Iranul nu vrea ca SUA să revină asupra înţelegerilor din Oman sau să afecteze exporturile de petrol iranian.

„În primă fază, postura militară americană a transmis un mesaj foarte clar către Iran şi Hezbollah: «nu extindeţi conflictul, avem mijloacele pentru a răspunde». Şi reacţia Iranului a fost adecvată: nu a escaladat în Gaza sau în Liban, ci în Irak şi Siria, împotriva militarilor SUA dislocaţi acolo”, precizează el.

Totuși, mai arată generalul, escaladarea împotriva intereselor SUA poate să fie şi în unele forme neaşteptate, în alte regiuni sau chiar sub formă de terorism intern. Este şi motivul pentru care SUA şi alte ţări occidentale încearcă să nu fie direct implicate, să transmită mesaje către Israel pentru limitarea victimelor civile în Gaza şi să participe cu ajutoare pentru populaţia palestiniană.

Israel vs Iran

Evident, discuțiile despre tensiunile din Orientul Mijlociu nu puteau să nu se focalizeze și pe raporturile dintre Israel şi Iran. „Relaţiile dintre cele două ţări sunt dominate de un «Război secret», mai ales după asasinarea principalului responsabil ştiinţific al programului nuclear iranian şi după popularizarea în presă a acestui lucru, pentru a umili Teheranul. La aceasta se adaugă unele «accidente industriale» din Iran, atacurile asupra unor facilităţi de producţie a dronelor şi a unor locaţii pentru îmbogăţirea uraniului”, susține fostul director adjunct NATO.

Strategia Iranului a urmărit mereu să ţină Israelul ocupat la propriile graniţe, pentru a nu se mai concentra pe obiective din Iran. Revigorarea problemei palestiniene a avut tocmai acest scop, mai spune el. Maniera extrem de violentă a atacului Hamas din 7 octombrie, umilirea Armatei şi serviciilor de informaţii şi securitate israeliene, respectiv reacţia dură a Israelului în Gaza nu au fost probabil calculate de către Iran, chiar dacă a profitat masiv în plan mediatic şi politic de situaţia creată, consideră generalul.

Cum putem aprecia relaţiile actuale dintre Iran şi unele ţări arabe, a fost altă întrebare la care generalul Hurmuz a răspuns. „Prin reluarea relaţiilor diplomatice cu Arabia Saudită, Iranul şi-a asigurat pentru moment o poziţie semnificativă în zona Golfului. Primirea de care s-a bucurat preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, în Arabia Saudită, la summit-ul OIC (OIC-Organizaţia pentru Cooperare Islamică) indică faptul că cele mai importante ţări arabe aliate cu SUA încearcă să ţină Teheranul aproape, chiar dacă în esenţă privesc Iranul ca pe un adversar. Convorbirea telefonică a prinţului moştenitor al Arabiei Saudite cu preşedintele Iranului la scurt timp după atacul din 7 octombrie este semnificativă. Iranul capătă astfel o anumită recunoaştere regională”, afirmă generalul

În concluzie, se poate spune că atacul din 7 octombrie şi reacţia Israelului împotriva Hamas au condus la un fel de resetare strategică în regiune.

„Tot ce ştiam până la acel moment s-a schimbat. Pe termen scurt, se pare că escaladarea poate fi limitată. Pe termen mediu, însă, sunt multe necunoscute şi se poate ajunge la o extindere a conflictului şi chiar la o confruntare directă cu Iranul şi cu grupările pe care acesta le susţine”, conchide generalul.