Războiul din Siria poate fi încheiat doar cu ajutorul Rusiei (Merkel)

Războiul din Siria poate fi încheiat doar cu ajutorul Rusiei (Merkel)

Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi că războiul civil din Siria ar putea fi încheiat doar cu ajutorul Rusiei, care a lansat în această săptămână lovituri aeriene în țara sfâșiată de război, relatează Reuters. Vorbind despre criza refugiaților, Merkel a spus că este necesară abordarea problemelor care îi fac pe oameni să-și părăsească țările. 

"Acest lucru este valabil în special pentru Siria, unde știm cu toții de ani de zile că nu poate exista decât o soluție cu Rusia și nu fără Rusia", a declarat Merkel într-un discurs în Germania de Est pentru a marca viitoarea aniversare a 25 de ani de la reunificarea Germaniei.

Statele Unite au adoptat o poziție diferită, cu Casa Albă afirmând că acțiunile militare ale Rusiei în Siria riscă să prelungească conflictul în această țară , amintește Reuters.

Joi, avioane rusești, în a doua zi de lovituri aeriene, au bombardat o tabără condusă de rebeli instruiți de CIA, a declarat comandantul grupului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?