După cucerirea Daciei, războinicii daci, dar și urmașii lor au servit în armata romană, ca trupe auxiliare. Au luptat pentru gloria Romei din Asia și până în nordul Britaniei, fiind răsplătiți cu soldă și cu numeroase alte beneficii după lăsarea la vatră. O parte s-au întors în Dacia.

După două războaie crunte, în 101-102 d Hr și 105-106 d Hr , legiunile romane conduse de împăratul Traian au reușit să învingă rezistența triburilor dace și să cucerească o parte însemnată din teritoriul regatului lui Decebal. Inclusiv, capitala Sarmisegetusa.

Teritoriul cucerit a fost transformat în provincie imperială. Dacia romană se întindea în Transilvania, Oltenia și parțial Muntenia de astăzi.

În afara imperiului rămâneau triburile dacilor liberi - în zona de astăzi a Moldovei, estul Munteniei, Maramureșul și parțial Crișana.

În Dacia romană, Traian a început procesul de romanizare și integrare a populației locale în sistemul juridic, economic, militar și administrativ roman.

În provincie a fost adoptată limba latină. Războinici daci care au supraviețuit războaielor, dar și urmașii lor au continuat să lupte, dar de această dată în slujba fostului inamic.

Furia războinică a dacilor, utilizată în mașina de război romană

Așa cum arată inscripțiile romane și istoricii, dacii au fost integrați rapid în sistemul militar roman. Războinicii lui Decebal, care au supraviețuit războaielor daco-romane, și nu au fost puțini după cum arată inscripțiile, au fost imediat incluși în sistemul militar roman.

Dacii erau războinici de temut, iar calitățile lor militare puteau fi exploatate rapid de romani. Aceștia au servit în unitățile auxiliare romane și în detașamentele de numeri.

Trupele auxiliare erau formate, în general, din provinciali care nu deţineau cetăţenia romană şi erau atât trupe de infanterie, cât și de cavalerie. Unele unități erau mixte, cavalerie-infanterie, iar altele erau specializate, doar infanterie sau doar cavalerie. Dacii s-au remarcat astfel ca infanteriști și în unitățile de cavalerie. Au fost renumite acele alae (unități auxiliare de cavalerie) formate din auxiliari daci.

Una dintre cele mai faimoase unități militare romane formate din daci a fost Cohors I Ulpia Dacorum. A fost înființată de Traian, la scurt timp după cucerirea Daciei, fiind formată din mulți războinici care luptaseră contra romanilor.

Războinicii daci avea comandanți și ofițeri romani. Sunt menționați, pentru prima dată, în anul 129 d Hr, după lăsarea la vatră a primilor veterani ai Cohortei.

O altă unitate de auxiliari daci foarte cunoscută a fost Ala I Ulpia Dacorum, fiind formată din cavaleriști de origine dacică. Erau 500 de călăreți daci, experți în războiul călare, mai ales în contact cu sarmații, triburi iraniene de călăreți de stepă.

Cunoscută este și Prima Aelia Dacorum, o unitate militară formată din Dacia care a ajuns să servească în nordul Britanniei la celebrul zid al lui Hadrian, în fortul Banna.

Totodată, dacii au servit în unitățile de numeri, adică unități militare formate din barbari care foloseau arme și echipamente etnice.

De altfel, se spune că dacii, inclusiv din Cohors I Ulpia Dacorum, au fost lăsați să lupte conform tacticilor lor și cu echipamentul obișnuit folosit de ei.

Dacii trimiși în cele mai periculoase teatre de război din lumea antică

Utilizarea dacilor în armata romană avea două scopuri , spun specialiștii. Pe de o parte, războinicii erau trimiși în alte părți ale lumii cunoscute, tocmai pentru a nu reprezenta o sursă de agitație și rebeliune. Pe de altă parte, erau utilizați pentru a înlocui trupele pierdute în războaiele dacice.

„Existenţa trupelor auxiliare cu efective dacice este o consecinţă directă a instaurării controlului militar în teritoriul indigen al dacilor; crearea trupelor auxiliare şi repatrierea imediată a lor era o acţiune cu caracter exclusiv militar, aplicată de către romani în cel mai scurt interval de timp posibil de la cucerire, şi urmărea două scopuri: în primul rând eliminarea ultimelor forţe care s-ar mai fi putut organiza împotriva lor, iar pe de altă parte, noile trupe recrutate înlocuiau efectivele pierdute în război şi erau trimise în castrele de unde au fost aduse trupe pentru participarea la război”, scrie Ioan Oprea în „Consecinţele unui teatru de război: trupele auxiliare dacice din armata imperiului roman“ din volumul jubiliar al Cercului de Istorie Veche şi Arheologie Caietele (C.I.V.A.).

Totodată priceperea dacilor la război era apreciată de romani. Poate și de aceea au fost trimiși în cele mai fierbinți zone de conflict în care era implicată armata romană - adică din deșerturile Siriei și până în nordul Britanniei.

Dacii din cohorta I Ulpia Dacorum au luptat şi contra alanilor, dar au ajuns şi în Macedonia sau Egipt. Ala I Ulpia Dacorum a luptat în Siria, după cum arată cercetările de la Apamea, contra parților, un dușman redutabil care a dat mari bătăi de cap romanilor.

Alături de cavaleriștii daci, tot în Siria, au mai luptat încă șase unități formate din daci. În luptele cu parții s-a făcut remarcată mai ales Cohors I Ulpia Dacorum. Guvernatorul Siriei mărturisea că în fața unui dușman atât de puternic, dacii au fost lăsați să lupte în stilul lor, și cu armamentul lor etnic.

Un vexilatio, adică un detașament din cadrul unei unități auxiliare mai mare, format din daci a fost trimis ca trupă de șoc pentru a rezolva o situație urgentă contra parților, într-o zonă vulnerabilă. Numele i-a rămas în inscripții, fiind vorba despre Vexillatio Dacorum Parthica, un detaşament de 500 de soldaţi de elită, de origine dacică, trimiși unde între Tigru și Eufrat pentru a rezolva o situație militară delicată. Totodată dacii au servit la zidul lui Hadrian păzind imperiul de atacurile sălbatice ale triburilor de picți.

„Trupele auxiliare dacice din armata Imperiului Roman reprezintă unul dintre cele mai interesante şi spectaculoase capitole din istoria militară a Daciei şi a neînfricaţilor ei războinici. Dacii din aceste trupe şi-au arătat valoarea militară şi în afara spaţiului lor natal, luptând sub egida Romei în cele mai periculoase provincii ale Imperiului, ameninţate în permanenţă de atacuri sau invazii“, arată Ioan Oprea.

Informațiile despre prezența dacilor în armata romană se oprește odată cu destrămarea Imperiului Roman de Apus. După ce serveau în armata romană, acești războinici daci, ajunși veterani, primeau cetățenia și se puteau întoarce acasă sau rămâne în provincia în care au servit.