Război între FSB și armata rusă după revolta Wagner

Război între FSB și armata rusă după revolta Wagner

Andri Cerniak, reprezentant al Ministerului Apărării al Ucrainei, a anunțat începutul unui război în Rusia între forțele de securitate, în special între Ministerul Apărării și Serviciul Federal de Securitate (FSB).

Nori negri se adună deasupra Kremlinului

Nori negri se adună deasupra Kremlinului

Într-un comentariu pentru „RBK Ucraina” , el a precizat că, în urma acestei confruntări, pot apărea distrugeri fizice - o astfel de opțiune nu trebuie exclusă.

„Conform estimărilor noastre, acesta este deja un război deschis între așa-numitele „turnuri” ale Kremlinului, care va avea ca rezultat distrugerea fizică a reprezentanților forțelor concurente”, a spus Cerniak.

După evenimentele recente din Federația Rusă, ei înțeleg că dictatorul Vladimir Putin este slab. Așa că acum toată lumea încearcă să câștige putere acolo.

"Putin nu mai poate controla și menține echilibrul. FSB și Ministerul Apărării al Rusiei înțeleg că aceasta este o șansă pentru ei de a câștiga o anumită victorie politică", a spus Cernik.

FSB, discuții secrete pentru o Rusie fără Putin

Puciul eșuat al lui Evgheni Prigojin a arătat fragilitatea regimului lui Vladimir Putin, scrie Politico. La fel ca în timpul revoluției din 1917, opoziția din Rusia este divizată, fiind împărțită în facțiuni aflate în competiție care se suspectează reciproc și care au agende politice și ideologii diferite. Când colapsul final va avea loc, acesta va fi cel mai probabil unul haotic și violent. Cei mai puternici „siloviki” - oficiali importanți ai serviciilor de securitate din Rusia - nu vor ceda puterea cu ușurință, cel mai bun scenariu fiind acela în care aceștia ajung la un acord, punându-l în fruntea țării probabil pe premierul Mihail Mișustin. Dar, chiar și dacă lucrurile se vor desfășura în acest fel, cât de mult va trece până când diferitele facțiuni intră într-un conflict hrănit și de ultranaționaliștii pro-război. Iar dacă lucrurile se vor destrama cu repeziciune, cum vor reacționa regiunile și minoritățile din Rusia care își doresc autonomie sau independență?

De câteva luni încoace, elemente ale serviciului de securitate FSB au purtat discuții cu grupurile de opoziție aflate în exil, potrivit unui dizident important care a cerut să rămână anonim. Există, deci, speranța că siloviki și grupurile de opoziție din Rusia ar putea ajunge la o înțelegere pentru a se asigura că înlăturarea lui Putin se va face în condiții cât mai pașnice, ambele grupuri temându-se de posibilitatea ca ultranaționaliștii să ajungă la putere și să pornească într-un război încă și mai feroce și nesăbuit în Ucraina. Totul este, însă, învăluit prea mult de imprevizibil. „În mod intenționat sau nu, șeful Wagner Evgheni Prigojin, comandantul Wagner Dmitri Utkin și mercenarii lor au devenit „spărgătorii de gheață“ ai schimbării politice din Rusia”, a spus Pavel Luzin, profesor invitat al Școlii de Drept și Diplomație Fletcher de la Universitatea Tufts. „Ceea ce a început ca o confruntare internă a declanșat ceea ce va fi o luptă de lungă durată pentru „moștenirea lui Putin“, pentru „Putinismul fără Putin“ și/sau pentru „Rusia postbelică/post-Putin”, a continuat Luzin.

Liderul de la Kremlin a trecut la epurări

Cei mai importanți generali ruși au dispărut din public la puțin timp după rebeliunea întreruptă a lui Evgheni Prigojin, o posibilă încercare a dictatorului de la Moscova de a-și reafirma autoritatea, scrie Reuters.

Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Armatei Ruse, nu a mai apărut în public și nici la televiziunea de stat de când Evgheni Prigojin a renunțat la rebeliunea sa, sâmbătă seara. Gherasimov nici măcar nu a mai fost menționat în vreun comunicat de presă al ministerului apărării de la Moscova din 9 iunie și până acum. Gherasimov, în vârstă de 67 de ani, este principalul comandant al invaziei rusești din Ucraina și este unul dintre deținătorii celor trei „valize nucleare” ale Rusiei, conform unor analiști militari occidentali.

Generalul Armaghedon, arestat

Absent este și generalul Serghei Surovikin, supranumit „Generalul Armaghedon” de către presa din Rusia, pentru tacticile sale agresive în războiul civil din Siria. Un raport NYT, bazat pe informații ale spionajului american, susține că acesta ar fi fost complice în rebeliunea Wagner și că. Din acest motiv, Surovikin ar fi fost arestat, a scris publicția rusă „The Moscow Times“ și un blogger militar rus. În presa rusă și printre bloggeri militari s-a relatat, miercuri seara, că Surovikin este încarcerat în centrul de detenţie Lefortovo din Moscova după ce ar fi fost arestat. Aleksei Venediktov, jurnalist conectat la surse de rang înalt ale regimului, a declarat - fără a-şi cita sursele - că Surovikin nu a putut să fie contactat de familia sa de sâmbătă şi că gărzile sale de corp, de asemenea, nu pot fi contactate. Prigojin, care i-a criticat vehement luni de zile pe Şoigu şi Gherasimov pentru pretinsa lor incompetenţă în războiul din Ucraina, îl elogiase frecvent pe Surovikin, respectat foarte mult în armată pentru experienţa sa în războaiele din Cecenia şi Siria.

Alți corespondenți militari cu o audiență masivă în Rusia spun că el și alți ofițeri de rang înalt sunt interogați cu privire la posibilul lor rol în rebeliunea Wagner. Pe un canal influent de Telegram, gestionat de un fost purtător de cuvânt în ministerul apărării de la Moscova, Rybar, s-a menționat că o epurare are loc în cadrul armatei ruse. Conform acestuia, regimul încearcă să-i elimine pe militarii care s-au arătat „nehotărâți” în ce privește eliminarea rebeliunii Wagner.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!