Război în Ucraina. Echipamentul și moralul, decisive pe timp de iarnă

Război în Ucraina. Echipamentul și moralul, decisive pe timp de iarnă

Iarna a sosit. Temperaturile din orașul ucrainean Bahmut, aflat sub atacul rușilor, au scăzut la -11°C în acest weekend și în niciun moment nu au depășit punctul de îngheț. Treptat, noroiul și ploaia de la sfârșitul toamnei vor face loc zăpezii și frigului de -20°C sau mai rău.

Soldat ucrainean în tranșee FOTO Profimedia

Soldat ucrainean în tranșee FOTO Profimedia

Cu toate acestea, ambele părți au motivele lor pentru a continua lupta. Vremea este o parte neutră a războiului de aproape 10 luni, dar iarna acționează inevitabil ca o constrângere. Operațiunile simple durează mult mai mult pentru a fi efectuate în frig, acoperirea cu frunziș este redusă sau eliminată, camuflajul alb este necesar la fel și mai multe rații pentru că soldații consumă mai multe calorii.

Adăpostul și căldura sunt vitale

Adăpostul și căldura sunt vitale, mai ales pentru că armatele trebuie să se asigure că soldații se pot usca odată ce se udă, altfel vor risca hipotermie sau degerături.

„Pregătirea, moralul și conducerea devin critice”, spune Ben Barry, un fost comandant de tancuri din armata britanică care a servit în Bosnia cu forța de stabilizare postbelică a NATO în timpul iernii reci din 1995-96. „Este ușor să te demoralizezi în frig. În Bosnia, am văzut soldați locali tremurând, care nu erau înclinați să facă altceva decât să se întoarcă la buncărele lor și să bea”.

Un element cheie al luptei de iarnă va fi cine are cel mai bun echipament, iar donațiile au venit din partea aliaților occidentali. Canada a declarat în octombrie că va trimite 500.000 de articole de îmbrăcăminte de iarnă, Germania 100.000 de jachete călduroase, Marea Britanie 25.000 de seturi complete, cu contribuția și țările nordice. Pentru ucraineni, provocarea va fi să se asigure că echipamentele ajung în prima linie.

FOTO Profimedia

FOTO Profimedia

Care este situația în tabără rusă?

Rusia are unele forțe de elită pregătite pentru vreme rece, deși brigada 80 arctică de infanterie motorizată luptă în Ucraina din iulie, așa că inevitabil are efectivul afectat și este obosită. Presa independentă rusă și bloggerii militari sunt pline de povești despre recrutați nou mobilizați, desfășurați în mod obișnuit în prima linie, care trebuie să-și cumpere propriile echipamente termice și saci de dormit și care cer disperați sobe pentru încălzire.

Cu toate acestea, în ultima săptămână au existat rapoarte conform cărora aeronavele de transport rusești AN-124 au făcut nouă curse în China, la sfârșitul lunii noiembrie. Sunt informații că avioanele ar fi transportat îmbrăcăminte de iarnă pentru trupe pentru a ajuta Rusia să compenseze deficiențele interne.

Poveștile simpliste despre victoriile rusești din iarna anului 1812 și în urma invaziei germane din 1941 pot constitui o bună propagandă a Kremlinului, dar în acest război rușii sunt invadatorii. Liniile de aprovizionare rusești, mai ales feroviare, care se întind pe teritoriul ucrainean, rămân vulnerabile la rachetele Himars, iar performanța generală suboptimă a Moscovei în război sugerează că soldații săi vor fi de departe cei mai vulnerabili.

Cu toate acestea, în ultima săptămână au existat rapoarte conform cărora aeronavele de transport rusești An-124 au făcut nouă curse în China la sfârșitul lunii noiembrie. Sunt informații că avioanele ar fi transportat îmbrăcăminte de iarnă pentru trupe pentru a ajuta Rusia să compenseze deficiențele interne.

Între timp, situația de pe câmpul de luptă nu este diferită de cea din mai și iunie. În Donbas, luptele aveau loc atunci la Sievierodonețk și acum se desfășoară în apropiere, la Bahmut, unde până la 20.000 de soldați ruși relocați din Hersonul abandonat întăresc efortul reînnoit de a lua orașul într-o ofensivă condusă de artilerie. Aici, invadatorii par să facă în sfârșit progrese treptate spre estul și sudul orașului.

Bahmut nu are valoare strategică, dar unii din cercurile ucrainene cred că comandantul rus, generalul Serghei Surovikin, i-a promis lui Vladimir Putin că va captura restul Donbasului dacă i permite să renunțe la Herson, vulnerabil strategic. Este plauzibil, dar chiar dacă Bahmut cade, orașele țintă finale Kramatorsk și Sloviansk sunt la 32-40 km distanță și progresul a fost lent.

Apărarea Bahmut va fi costisitoare, dar comandanții Ucrainei vor fi, probabil, fericiți să încerce să-i lase pe ruși să se epuizeze în luptă, în timp ce, așa cum s-a întâmplat în septembrie, cercetează pe lungimea frontului zonele mai vulnerabile. Rapoartele provizorii ale retragerilor din Zaporojie, remarcate de Institutul pentru Studiul Războiului, „ar putea sugera că forțele ruse nu pot apăra zonele critice în mijlocul atacurilor ucrainene în creștere”.

Ucraina va dori să atace pentru a arăta că încă mai are un impuls după succesul de la Herson , dar are nevoie de vreme mai rece. Mobilitatea este aproape imposibilă pe sol noroios. Vehiculele sunt forțate să circule pe drumuri – și pot reperate și lovite cu ușurință, așa cum au constatat rușii pe pielea lor în încercarea eșuată de a cuceri Kievul în primăvară.

Dar oportunități apar pentru apărătorii ucraineni atunci când solul îngheață, permițând vehiculelor cu roți să se miște cu rapiditate pentru a nu fi descoperite.

Kievul va trebui să facă acest lucru pe fondul situației umanitare care se înrăutățește, în care atacurile continue și crude împotriva rețelei electrice a Ucrainei au lăsat mari părți ale țării cu energie intermitentă și aproximativ jumătate din rețeaua sa de electricitate avariată. Dar acest lucru, deși excepțional de grav, este probabil să aibă un impact mai mic asupra frontului, unde există o utilizare intensă a generatoarelor pe combustibili fosili pentru a menține trupele la cald.

Ambele părți știu, de asemenea, că primăvara, nu iarna, ar putea fi decisivă, adică va fi mai important să treci bine iarna, decât să obții o victorie imediată, notează The Guardian.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!