Raul Castro la Moscova: 'Nu puteam să nu vin' la ceremoniile ce marchează 70 de ani de la înfrângerea nazismului

Raul Castro la Moscova: 'Nu puteam să nu vin' la ceremoniile ce marchează 70 de ani de la înfrângerea nazismului

Președintele cubanez Raul Castro a vorbit miercuri la Moscova, în prima zi a vizitei sale oficiale, despre 'perspectivele de apropiere' dintre Cuba și Rusia, menționând totodată că nu putea să nu fie prezent la ceremoniile ce vor avea loc pe 9 mai în capitala rusă cu prilejul marcării a 70 de ani de la înfrângerea nazismului, transmite AFP. Este a treia vizită în calitate de șef de stat pe care Raul Castro o efectuează în capitala rusă, unde a mai fost de 23 de ori în perioada sovietică. El a avut miercuri o primă întrevedere cu premierul Dmitri Medvedev, iar joi va discuta cu președintele Vladimir Putin despre 'politică, schimburi comerciale, cooperarea economică și problematicile regionale și internaționale', după cum a declarat un consilier al Kremlinului, Iuri Ușakov.

'Pentru noi, (9 mai) este o dată foarte importantă, iar atunci când prietenii noștri dragi ne vizitează este într-adevăr foarte bine', a declarat Dmitri Medvedev după întâlnirea cu Raul Castro. Acesta din urmă a amintit că s-a 'născut în perioada când țara voastră învingea' Germania. Drept urmare, 'nu puteam să nu vin', a adăugat el.

Vizita sa coincide și cu a 55-a aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice între URSS și Cuba, relații ce s-au revigorat în ultima vreme după perioada de pauză din anii '90. Anul trecut, președintele Putin a anulat 90% din datoria față de Rusia acumulată de Cuba în perioada sovietică, sumă ce corespunde valorii de 28,1 miliarde de euro, iar datoria rămasă, de 3,1 miliarde de euro, a fost reeșalonată pe zece ani, Rusia angajându-se în plus să reinvestească acești bani în economia cubaneză.

În opinia unor analiști, acest gest al Moscovei este motivat de încercarea ei de a limita apropierea dintre Havana și Washington, după anunțul istoric făcut în decembrie de președinții Obama și Castro privind normalizarea relațiilor dintre țările lor. În schimb, alții cred că este vorba despre o tactică a cubanezilor de a obține cât mai multe avantaje din partea Moscovei.

'Statele Unite și Cuba se află deja în competiție pentru Ucraina, Georgia, Moldova, Europa de Est (...) și acum și pentru Cuba (...). Forțând Rusia să rivalizeze cu SUA, Cuba încearcă să obțină avantaje de la ambele puteri', apreciază Viktor Kremeniuk, analist la Institutul SUA-Canada din Moscova.

Pentru a evidenția și mai mult relațiile foarte bune dintre Rusia și Cuba, vizita lui Castro la Moscova este însoțită de o vizită de răspuns la Havana a președintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narâșkin. 'Salutăm normalizarea relațiilor dintre SUA și Cuba. Dorim să credem în sinceritatea intențiilor lui Obama, dar nu avem garanții. Vă cerem să fiți foarte prudenți', a declarat acesta din urmă marți în capitala cubaneză.

Izolată parțial pe scena internațională după declanșarea crizei ucrainene, Rusia încearcă să se apropie de țările Americii Latine, zonă foarte importantă și pentru Statele Unite, politică reflectată și de recentele vizite efectuate acolo de Vladimir Putin și de ministrul său de externe Serghei Lavrov.

Cât despre fostul președinte cubanez Fidel Castro, acesta a acuzat NATO că promovează un 'război de exterminare' împotriva Rusiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!