Rata deceselor de la spitalul Sf. Pantelimon a scăzut cu aproape 50% după depunerea plângerilor privind situația de la ATI
Rata deceselor înregistrate în secţia ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon a scăzut considerabil după ce una dintre asistente a depus plângerea privind scăderea dozelor de noradrenalină, arată statisticile pe care spitalul le-a pus la dispoziţia justiției.
În luna următoare sesizării s-au înregistrat cele mai puţine decese. FOTO arhivă Shutterstock
Potrivit acestor statistici, înainte de mai 2024 în respectiva secţie mureau, în medie, 67 de pacienţi pe lună, iar ulterior depunerii sesizării, cifrele au a scăzut substanţial, cu aproape 50%, arată News.ro .
„În luna mai 2024, luna imediat următoare sesizării faptelor, s-au înregistrat cele mai puţine decese din ultimul an şi jumătate în cadrul secţiei ATI, respectiv 46 de decese, în condiţiile în care media deceselor pe lună în perioada 01.03.2023-30.04.2024 era de 67/lună”, se mai arată în statisticile reținute de instanţa de judecată.
Protocolul a început să fie respectat inclusiv de una dintre doctoriţele inculpate, care nu participa la resuscitarea bolnavilor, care a renunţat la practica prin care scădea noradrenalina.
„Manevrele de resuscitare durează, în prezent, ca urmare a sesizării, 45 de minute”
În baza probelor prezentate în faza de urmărire penală, magistratul care a decis arestarea preventivă a celor doi anestezişti de la Spitalul Sfântul Pantelimon a respins ipoteza conform căreia acestea au acţionat din culpă sau din „neştiinţă profesională”, arată sursa citată.
„Începând cu luna mai, luna următoare sesizării făcute de martora (...), practica inculpatei (...) s-a modificat în sensul că nu a mai modificat ratele de noradrenalină, participând parţial la manevrele de resuscitare, lucru pe care nu-l făcea anterior. Totodată, martorul ... a mai arătat că manevrele de resuscitare durează, în prezent, ca urmare a sesizării, 45 de minute conform protocolului şi nu mai sunt întrerupte de inculpată, iar pacienţii declaraţi exitus sunt ţinuţi conform protocolului conectaţi la aparate pentru alte două ore după deces”, se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti, citată de News.ro.
Sursa: adevarul.ro