Rata deceselor cauzate de arme de foc în Statele Unite a crescut cu 35% în 2020 (CDC)

Rata deceselor cauzate de arme de foc în Statele Unite a crescut cu 35% în 2020 (CDC)

Rata deceselor cauzate de arme de foc în Statele Unite ale Americii a crescut cu 35% în 2020, ajungând la cel mai înalt nivel din 1994, niveluri crescute fiind înregistrate în rândul tinerilor de culoare, potrivit unui raport publicat marţi de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, relatează Reuters.

În general, membrii comunităţii afro-americane aveau un risc de patru ori mai mare să fie ucişi cu o armă de foc faţă de restul populaţiei şi de 12 ori mai mare decât o persoană albă, conform datelor CDC.

Totodată, s-a remarcat o legătură între creşterea violenţei cu arme de foc şi pandemia de coronavirus, ultimul raport FBI din 2021 arătând că omuciderile prin împuşcare au crescut cu 30%.

Potrivit raportului CDC, rata omuciderilor cauzate de arme de foc se situează la cel mai înalt nivel din ultimii 26 de ani, remarcându-se, de asemenea, disparităţi pe bază pe rasă, etnie şi nivelul de sărăcie.

Rata deceselor cauzate de arme de foc, măsurată la 100.000 de persoane, a crescut de la 4,6 în 2019 la 6,1 în 2020, se arată în raport, existând o puternică corelaţie cu nivelul de sărăcie.

În rândul afro-americanilor, rata a fost de 26,6 decese la 100.000 de persoane, o creştere cu 39,5% faţă de 2019. În rândul americanilor albi, rata a fost de 2,2 la 100.000 de persoane.

Conform cifrelor CDC, au existat 19.350 de cazuri de omucideri prin împuşcare în 2020 - 62% în rândul afro-americanilor şi 21% în rândul persoanelor albe.

Sinuciderile cu arme de foc, măsurate separat, au totalizat 24.245 de cazuri în 2020. Rata de 8,1 sinucideri cu arme de foc la 100.000 de persoane a suferit mici modificări, de la 7,9 în 2019.

Studiul CDC a constatat că motivele pentru creşterea inegalităţii au fost "neclare şi potenţial complexe", menţionând că pandemia de COVID-19 ar fi putut "exacerba factorii de stres social şi economic existenţi".AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!