Rata de promovare a bacalaureatului și numărul mediilor de zece au crescut după soluționarea contestațiilor (grupaj 1)

Rata de promovare a bacalaureatului și numărul mediilor de zece au crescut după soluționarea contestațiilor (grupaj 1)

Rata de promovare înregistrată de absolvenții care au susținut probele în prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2017 a crescut cu 1,5% după soluționarea contestațiilor: de la 71,4% la 72,9%, potrivit Ministerului Educației Naționale. Totodată, a crescut numărul absolvenților de liceu care au luat examenul cu media 10. Dacă unii contestatari au reușit să obțină note mai mari și să promoveze Bacalaureatul, sunt și situații în care unii candidați au fost declarați respinși după ce anterior reușiseră să treacă examenul.

* MEN: 72,9% — rata finală de promovare în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2017

* Rata de promovare a bacalaureatului a crescut după soluționarea contestațiilor (grupaj 2)

* BISTRIȚA-NĂSĂUD

Contestațiile depuse după afișarea primelor rezultate ale examenului de Bacalaureat i-au ajutat pe 17 absolvenți de liceu din județul Bistrița-Năsăud să treacă din lista celor respinși în lista celor declarați reușiți, ceea ce a dus la majorarea cu aproape un procent a ratei județene de promovare.

Potrivit datelor publicate luni pe site -ul Ministerului Educației, numărul candidaților care au obținut medii peste 6 este, în prezent, de 1.484 din totalul de 1.947 absolvenți care s-au prezentat la examinare, rata de promovare urcând după contestații de la 75,34% la 76,22%.

A crescut și numărul mediilor peste 9, de la 386 la 402.

Nu a fost înregistrată nicio medie de 10, însă aproape de media maximă s-au aflat trei eleve, două de la Colegiul Național "Andrei Mureșanu" din Bistrița și una de la Colegiul Național "Petru Rareș" din Beclean, care au obținut note de 10 la două dintre probele scrise, iar la a treia 9,90, ceea ce a făcut ca media finală să fie 9,96.

Niciun candidat la Bacalaureat nu a fost eliminat din concurs pentru tentativă de copiere.

* HARGHITA

Procentul de promovare la examenul de Bacalaureat a crescut în Harghita cu peste două procente, după rezolvarea contestațiilor, potrivit datelor furnizate luni de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).

Înainte de contestații gradul de promovare a fost de 60,48%, iar după rezolvarea contestațiilor acesta a ajuns la 62.63%, creșterea fiind de 2.15%.

În Harghita au fost contestate notele la 762 de lucrări, iar după recorectare a crescut nota în cazul a 438 dintre ele, la 297 de lucrări nota a scăzut iar în 27 de situații a rămas aceeași.

Cele mai multe contestații au fost depuse la Limba și literatura română, fiind solicitată recorectarea a 333 de lucrări. În urma rezolvării contestațiilor, 158 de note au crescut, 162 au scăzut și în cazul a 13 lucrări nota a rămas neschimbată.

În Harghita, cel mai bun rezultat a fost obținut, la fel ca anul trecut, de Colegiul Național 'Marton Aron' din Miercurea Ciuc, unde procentul de promovare a fost de 97.75%.

Două eleve din județ, de la Liceul Teoretic ''OC Tăslăuanu'' din Toplița au obținut media generală 10.

Un singur liceu, respectiv ''Zeyk Domokos'' din Cristuru Secuiesc, unde au fost doar șase candidați, a avut procent de promovare zero la examenul de bacalaureat.

* HUNEDOARA

Peste 500 de candidați la examenul de Bacalaureat au primit note mai mari, în județul Hunedoara, după ce au contestat notele primite inițial, astfel că rezultatele finale s-au îmbunătățit, iar procentul de promovare a ajuns la 71,35%, relevă datele Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ).

În total, au fost depuse 874 de contestații, dintre care 409 la proba de Limba și literatura română, 232 la proba la alegere a profilului, 157 la Matematică și 75 la Istorie.

"După recorectarea lucrărilor, 538 de note au fost mărite, 290 au scăzut, iar 46 de candidați au rămas cu notele inițiale. Procentul de promovabilitate a crescut de la 69,79% la 71,35%", a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IȘJ Hunedoara, Claudia Anca.

La Bacalaureat s-au înscris, în județul Hunedoara, 2.961 de candidați, dintre care 2.817 s-au prezentat la probele de examen. Un număr de 2.010 candidați au fost declarați promovați. Trei elevi au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă.

* TELEORMAN

O medie de 10 s-a înregistrat în urma contestațiilor depuse la examenul de Bacalaureat, singura notă maximă din județul Teleorman fiind obținută de Tănase Emilia Emanuela, absolventă a Colegiului Național ''Anastasescu'' din municipiul Roșiorii de Vede, după ce inițial eleva obținuse note de zece la Limba româna și Geografie, iar la Istorie 9,35.

Potrivit datelor publicate pe site-ul bacalaureat.edu.ro , numărul candidaților promovați în prima sesiune din acest an a examenului a crescut cu 46 după contestații, procentul de promovare final în prima sesiune a Bacalaureatului fiind de aproximativ 56%.

Înainte de contestații, în județ, a fost înregistrat un procent de promovare de 53,95%. Cele mai multe contestații s-au înregistrat la Limba și Literatura Româna. În acest caz, 377 de candidați au solicitat recorectarea lucrărilor. Cele mai puține contestații au fost depuse la Economie și Psihologie. La cele două materii, câte un elev a contestat nota obținută.

După contestații, notele obținute inițial au crescut de la câteva sutimi până la peste 1,5 puncte, iar în alte câteva zeci de cazuri au scăzut cu 0,5 puncte, depășind chiar și un punct.

* CLUJ

Rata de promovare la examenul de Bacalaureat a crescut, în Cluj, după contestații, cu aproape un procent, iar numărul mediilor de 10 cu încă două.

Potrivit reprezentanților IȘJ Cluj, după contestații, procentul de promovare a crescut la 83,65%, înainte de contestații acesta fiind de 82,75%, ceea ce rezervase județului locul patru în topul rezultatelor la Bacalaureat.

De asemenea, celor 9 candidați cu media generală 10 li s-au mai adăugat doi elevi — un elev de la Colegiul Național Emil Racoviță Cluj-Napoca, iar celălalt de la Liceul Teoretic Avram Iancu Cluj-Napoca.

''În total, așadar, județul Cluj se mândrește cu 11 candidați care au reușit să obțină media generală 10 la Bacalaureat 2017'', se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Cu cele nouă medii de 10 Clujul se situa, înainte de contestații, pe locul întâi la nivel național, alături de București, la numărul de medii maxime obținute de elevi la Bacalaureat 2017.

Practic, în urma contestațiilor, un număr de 37 de candidați inițial respinși au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat. Astfel, din totalul de 4.116 prezenți la examen, 662 de candidați sunt declarați în continuare respinși, înainte de contestații fiind 699 de candidați respinși.

Pe tranșe de medii, înainte de contestații erau 205 candidați respinși cu medii între 5 și 5,99, iar situația după contestații arată că acum sunt 175 de candidați cu media între 5 și 5,99.

''La nivelul tranșelor de medii, se constată o creștere în fiecare categorie. Cea mai mare creștere a numărului de medii s-a înregistrat în intervalul 6-6,99 — numărul acestora a crescut cu 33—, respectiv între 9-9,99, numărul acestora din urmă crescând cu 21'', se arată în comunicat.

Înainte de contestații numărul mediilor cuprinse între 9 și 9,99 era de 902. De asemenea, și numărul unităților școlare cu promovare de 100% a crescut de la 11 la 12 în urma soluționării contestațiilor.

Niciun liceu din Cluj nu a avut grad de promovare zero, cea mai scăzută fiind înregistrată la Liceul Someș Dej, care a obținut un procent de 7,14%.

În total, în Cluj s-a organizat examen de Bacalaureat în 66 de licee.

* VASLUI

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat a crescut cu un procent, ajungând la 76,6% în urma contestațiilor depuse de elevi.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, rezultatul este unul mulțumitor, fiind mai mare decât media pe țară dar și decât rezultatul înregistrat la sesiunea din vară a examenului de anul trecut din județ.

La prima probă a Bacalaureatului, 104 candidați au absentat iar doi au fost eliminați din examen din motive de fraudă, după ce au fost surprinși cu telefoanele mobile în sala de examen, la cea de-a doua probă s-au înregistrat 121 de absenți, iar la ultima probă 89.

Examenul s-a desfășurat în nouă centre din județ.

* CONSTANȚA

În urma centralizării notelor obținute de absolvenții de liceu după soluționarea contestațiilor, gradul de promovare a elevilor la examenul pentru Bacalaureatul național, în județul Constanța a urcat la 65,26 %, față de 62,07 %, anterior.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), 4.853 de absolvenți ai clasei a XII-a au susținut prima sesiune a Bacalaureatului în intervalul 13 iunie — 8 iulie iar după afișarea notelor au fost depuse 1.731 de contestații.

După soluționarea contestațiilor, la examenul de Bacalaureat au fost declarați reușiți 3.041 absolvenți de liceu și 1.609 — respinși. În total 579 de candidați au obținut medii între 9 — 9,99 și cinci elevi au finalizat examenul de Bacalaureat cu media 10.

Nouă unități liceale au înregistrat un grad de promovare între 93,75% și 99,56 % (Colegiul Național Mircea cel Bătrân — Constanța, Liceul Teoretic Ovidius — Constanța, Liceul Teoretic Traian — Constanța, Liceul Teoretic Lucian Blaga—Constanța, Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu—Constanța, Liceul Teoretic Decebal — Constanța, Colegiul Național Mihai Eminescu — Constanța, Liceul Teoretic George Călinescu-Constanța și Liceul Teoretic Callatis-Mangalia), iar de la două unități școlare niciun elev nu a reușit să promoveze examenul de Bacalaureat (Centrul Școlar de Educație Incluzivă Albatros — Constanța și Liceul teoretic Educațional Center — Constanța).

* GIURGIU

Rata de promovare la Bacalaureat în județul Giurgiu a crescut cu 1, 2% după contestații, alți 16 absolvenți de liceu promovând examenul.

''În acest an a fost înregistrată în județul Giurgiu o creștere a promovabilității la bacalaureat cu 1,2 procente, ceea ce a dus la un procent final de promovabilitate de 51, 96%. În județul Giurgiu au fost depuse 347 de contestații și în urma analizării acestora 144 au fost favorabile elevilor, respectiv a avut loc o creștere a notei și 203 nu au fost favorabile, astfel încât acum în județ sunt 688 de absolvenți de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat față de 672 în prima sesiune, practic, încă 16 elevi au promovat examenul de Bacalaureat după contestații'', a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, Georgeta Stănescu.

Ea a spus că în urma contestațiilor au existat și patru elevi care au obținut medii mai mari, acestea fiind cuprinse între 9 și 9, 99.

Anul trecut, în prima sesiune a Bacalaureatului gradul de promovare în județul Giurgiu a fost de 40,7%, iar după contestații a crescut cu un procent.

* BRAȘOV

Procentul de promovare la examenul de Bacalaureat a crescut în județul Brașov de la 78.39% la 80.51%, după soluționarea contestațiilor.

Totodată, eleva Anda Bujan de la Colegiul Național "Andrei Șaguna", care a contestat nota obținută la Limba și literatura română, după recorectare a obținut nota maximă. Ea se alătură celor două eleve de la Colegiul Național "Dr.Ioan Meșotă", Ramona Rebenciuc și Andreea Robu, care au promovat examenul maturității cu media 10.00.

În total, după contestații, 2.392 din cei 2.971 de absolvenți care au susținut examenul de Bacalaureat vor intra în posesia diplomei., față de 2.329 inițial. Medii între 9.00-9.99 au obținut 558 față de 541 de absolvenți, între 8.00 și 8.99 — 776 de absolvenți, cu zece mai mulți, între 7.00 și 7.99 — 584, cu 15 mai puțini, și între 6.00 — 6.99, un număr de 471 de candidați față de 422, inițial.

La examenul de Bacalaureat sesiunea iunie 2017 s-au înscris 3.091 de absolvenți, dintre care s-au prezentat 2.971, iar doi au fost eliminați. După contestații, numărul celor respinși este de 577 față de 640 inițial, a precizat pentru AGERPRES inspectorul școlar general adjunct Ioan Negrilă.

* SATU MARE

Peste 20 de absolvenți de liceu din județul Satu Mare au promovat examenul de Bacalaureat după soluționarea contestațiilor, au informat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean.

"În urma evaluării lucrărilor pentru care au fost depuse contestații, 24 candidați au fost declarați reușiți. Din totalul de 547 contestații, în urma evaluării, pentru 32 lucrări s-a păstrat nota inițială, pentru 296 lucrări s-a acordat notă mai mare, iar pentru 219 lucrări nota după contestații este mai mică. În conformitate cu rezultatele finale, la nivelul județului Satu Mare, din totalul de 1933 candidați prezenți, au promovat examenul de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2017 un număr de 1.433 candidați, ceea ce reprezintă 74,13%", conform IȘJ Satu Mare.

În județ au fost depuse 547 contestații. Procentul de promovare înainte de contestații a fost de 72,89%.

* DÂMBOVIȚA

Gradul de promovare la examenul de Bacalaureat a crescut, în Dâmbovița, după contestații, cu două procente, de la 62% la 64,67%, a informat Inspectoratul Școlar Județean.

''De la un număr de 1.935 de candidați admiși am ajuns la 2.017. Legat de cei doi elevi care au fost eliminați din examen pentru că pe lucrările lor s-au găsit două tipuri de scris, figurează în continuare pe site eliminați din examen, astăzi s-au făcut cercetări de la minister în caz și așteptăm și noi o decizie a ministerului. O eventuală decizie nu o poate lua decât ministrul (...) metodologia de examen nu mai permite ca după afișarea rezultatelor să mai evaluezi lucrări, să mai afișezi note'', a declarat, pentru AGERPRES, șeful Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Ion Sorin.

La nivelul județului au fost depuse 1.373 de contestații, dintre acestea, cele mai multe, 662, au fost înregistrate la Limba română, iar 510 lucrări au primit note mai mari în în urma recorectării.

La Matematică au fost depuse 203 contestații, iar 123 de candidați au obținut note mai mari, iar la istorie au fost depuse 184 de contestații, numărul elevilor care au obținut note mai mari fiind de 96. La disciplinele probei la alegere au fost înregistrate 324 de contestații, din care 170 au fost punctate în plus.

* IAȘI

Numărul mediilor de zece la sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2017 a crescut în județul Iași de la opt la 13, în urma rezolvării contestațiilor, rata de promovare fiind de 84,10%.

Inspectorul general al IȘJ Iași, Genoveva Farcaș, a declarat că în urma afișării rezultatelor finale, cinci elevi au primit media zece la examenul de Bacalaureat. Aceștia se alătură altor opt absolvenți de liceu care au obținut punctajul maxim la Bacalaureat.

Cei 13 elevi de zece din județul Iași sunt Andrei Răzvan Ciocoiu, Alexandra Maria Covic, Codrin Marian Crețu, Alexandra Diana Crihan și Cristina Teodora Vintilă de la "Colegiul Național", Paula Claudia Boghian, Ioana Duminică, Iolanda Ianopol, Cosmina Alexandra Roșca de la Colegiul Național "Costache Negruzzi", Georgiana Doru și Ioana Irina Măgureanu de la Colegiul Național "Emil Racoviță", precum și Gabriela Maria Grigoriu și Diana Iuliana Tîrpescu de la Colegiul Național "Mihail Sadoveanu" din Pașcani.

În urma soluționării contestațiilor, 356 de note au fost modificate în minus, 1.082 în plus, 15 note de peste 5 au scăzut sub 5 și 44 de note sub 5 au fost mărite peste 5.

În urma reevaluării tezelor, 83 de candidați care au avut inițial media generală cuprinsă între 5,00 și 5,99 au promovat examenul de bacalaureat, iar un candidat cu media generală inițială peste 6.00 a obținut în urma reevaluării unei teze media 5,90, fiind declarat respins.

În urma afișării rezultatelor inițiale ale examenului de Bacalaureat, la Inspectoratul Școlar Județean Iași au fost înregistrate 1.519 contestații.

* ALBA

Rata de promovare după soluționarea contestațiilor la examenul de Bacalaureat a crescut în Alba cu mai puțin de un procent, ajungând astfel la 80,60%, ceea ce înseamnă cel mai bun rezultat din ultimii ani, situând județul la nivel național pe locul al V-lea.

Potrivit inspectorului școlar general Marcela Dărămuș, procentul de promovare după contestații este de 80,60%, substanțial mai mult decât anul trecut, când acesta a fost de 72,73%. Înainte de soluționarea contestațiilor, gradul de promovare a fost în Alba de 79,76%.

Numărul candidaților ale căror note au crescut după rezolvarea contestațiilor este de 372, ați 304 având notele scăzute. Au fost și 38 de note nemodificate. Cele mai multe contestații au fost depuse la Limba română.

În total, în județul Alba, au promovat în această sesiune Bacalaureatul 2.031 de absolvenți, din cei 2.520 care s-au prezentat la examen. Cinci elevi au obținut media finală 10.

* OLT

Procentul candidaților la Bacalaureat din județul Olt care au promovat examenul a crescut de la 63,11% — înainte de contestații, la 65,04% după recorectarea lucrărilor, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Mirela Paraschiv.

Ea a precizat că după contestații a crescut și numărul candidaților cu media 10, de la doi candidați — înainte de contestații, la patru candidații după recorectare.

"Acum numărul total al candidaților care au reușit să promoveze bacalaureatul a ajuns la 1.788, iar cel al candidaților respinși este de 955. Avem patru candidați care au obținut media 10. În urma contestațiilor, 766 de note au fost modificate în plus și 380 în minus", a spus Mirela Paraschiv.

În județul Olt, rezultatul la prima sesiune a Bacalaureatului în 2017 este mai bun cu aproximativ 5% față de cel din 2016.

* TIMIȘ

Gradul de promovare în sesiunea de vară a Bacalaureatului în Timiș a crescut cu 1,01% după rezolvarea contestațiilor, ajungând la 72,94%, în creștere față de anul precedent, când sub 65% dintre candidați au trecut examenul maturității.

Inspectoratul Școlar Timiș a anunțat, luni, că au fost 764 de contestații, iar în urma corectării lucrărilor, 213 candidați au obținut note mai mici, 480 au primit note mai mari, iar 71 dintre aceștia au rămas cu nota nemodificată.

După recorectare, 39 de candidați au fost declarați promovați.

În topul liceelor conduc, după rata promovării, Colegiul Național C. D. Loga și Liceul Teoretic Grigore Moisil (100%), Colegiul Național Bănățean (98,52%), Liceul Teoretic Bartok Bela (96,97%), Colegiul Național Ana Aslan (96,85%), Liceul Teoretic Nikolaus Lenau (96,36%), Liceul Pedagogic Carmen Sylva (93,71%).

* PRAHOVA

Procentul de promovabilitate la prima sesiune de Bacalaureat, după contestații, a crescut în județul Prahova la 78,18%.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Prahova, Nicolae Angelescu, a declarat, pentru AGERPRES, că la nivelul județului au fost depuse 1.500 de contestații, iar în urma recorectării lucrărilor, promovabilitatea a crescut cu aproape două procente, de la 76,58% la 78,18%.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Educației, 4.931 de candidați s-au prezentat la toate probele examenului, doi dintre ei obținând media 10.

* SUCEAVA

Un absolvent al Colegiului Național Militar ''Ștefan cel Mare'' din Câmpulung Moldovenesc a obținut la examenul de Bacalaureat media 10 după soluționarea contestațiilor, potrivit rezultatelor finale publicate luni de Ministerul Educației Naționale.

Este vorba despre Alex Andrei Voloșen, care a fost notat inițial cu 9,75 la proba de Limba și literatura română și cu 10 la probele de Matematică și Fizică.

El a contestat nota la Limba română și literatura română, iar după recorectarea lucrării, a primit nota 10, reușind astfel să obțină media 10 la examenul de Bacalaureat, singura medie maximă înregistrată în județ în această sesiune a examenului.

Este al doilea an consecutiv când un absolvent al Colegiului Național Militar din Câmpulung Moldovenesc obține media maximă la examenul de Bacalaureat, după ce, anul trecut, Adrian Florescu a primit 10 la toate cele trei probe scrise ale examenului.

Elevii din județul Suceava au depus 1.785 de contestații, la 13 discipline, după afișarea primelor rezultate la examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie.

Procentul de promovabilitate în județ, înainte de soluționarea contestațiilor, a fost de 73,49% și nu se înregistrase nicio medie de 10.

* SIBIU

Alexandru Frăsie, absolvent al Colegiului Național "Gheorghe Lazăr" din Sibiu a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, în urma contestațiilor fiindu-i majorată cu 20 de sutimi nota la Limba și literatura română, el fiind cel de-al treilea absolvent care a reușit media maximă la Bacalaureat, în această sesiune, în județul Sibiu, potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ).

Liceul unde a învățat Alexandru Frăsie a obținut cele mai bune note la Bacalaureat, în județul Sibiu. Astfel, la Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" din municipiul Sibiu doi absolvenți au obținut media 10, iar rata de promovabilitate este de sută la sută.

În urma contestațiilor, județul Sibiu a coborât de pe locul întâi, pe locul doi în țară, privind rezultatele la Bacalaureat, cu un procent de promovabilitate de 84.39 %.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”