Rata de pozitivare este dublă în acest val 6 la acelaşi număr de cazuri faţă de valul 5 COVID. Spitale militare se redeschid pentru tratarea celor infectaţi

Rata de pozitivare este dublă în acest val 6 la acelaşi număr de cazuri faţă de valul 5 COVID. Spitale militare se redeschid pentru tratarea celor infectaţi

Ministerul Apărării anunţă că trei spitale militare redeschid sectoarele pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19. La Sibiu şi la Cluj sunt disponibile câte cinci paturi, iar în Sistemul Modular Medical de Izolare şi Tratament Timişoara sunt 19 pacienţi. „La solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Sibiu, Spitalul Militar de Urgenţă Dr. Alexandru Augustin va redeschide joi, 4 august, sectorul pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, având la dispoziţie cinci paturi”, a transmis, miercuri, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat, de asemenea, că Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca a redeschis, din data de 23 iulie, la solicitarea DSP Cluj, sectorul COVID-19 cu cinci paturi, care în prezent sunt ocupate în totalitate. În plus, la solicitarea Prefecturii şi a DSP Timiş, Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara a redeschis Sistemul Modular Medical de Izolare şi Tratament (SMMIT) Timişoara din data de 22 iulie, numărul de pacienţi internaţi crescând progresiv până la 19 pacienţi internaţi în prezent.

„Având în vedere creşterea numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2 la nivel naţional, Direcţia medicală a MApN a dispus unităţilor sanitare din subordine verificarea capabilităţilor de suport COVID-19, pentru a permite reoperaţionalizarea promptă a acestora, în termen de maximum 72 de ore de la solicitare şi obţinerea autorizaţiilor necesare pentru sprijinirea eforturilor autorităţilor locale şi centrale de limitare a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2”, a mai precizat ministerul.

8.617 cazuri noi

De altfel, joi, Ministerul Sănătăţii a anunţat că 8.617 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore. De asemenea, în acelaşi interval au fost raportate 27 de decese. Peste 4.000 de persoane sunt internate.

În Bucureşti sunt 1.655 de cazuri noi, în Cluj – 436, Braşov – 431, în Constanţa – 418. Un număr de 12 judeţe au sub 100 de cazuri. Din totalul pacienţilor internaţi, 539 sunt minori, 534 fiind internaţi în secţii, cu 13 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 5 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.085 de teste RT-PCR şi 22.328 de teste rapide antigenice.

Cel mai subestimat val

„Este prea devreme să confirmăm dacă asistăm la debutul unui platou sau al unei faze descendente, abia săptămâna viitoare vom şti”, arată medicul Octavian Jurma pe pagina personală de Facebook. Evoluţia valului 6 se suprapune surprinzător de bine peste evoluţia valului 2 în 2020, în perioada în care toate restricţiile au fost temporar eliminate de suspendarea legii carantinei, mai spune acesta.

Din păcate, evoluţia testelor temperează optimismul meu în această etapă a valului 6. În raport cu numărul de cazuri, testăm cel mai puţin din întreaga pandemie (cu excepţia valului 1 când nu prea aveam teste). Dacă în valul 5-Omicron în ianuarie, făceam în jur de 50.000 de teste pe zi (RT-PCR + Rapide) la 8.000 de cazuri, acum facem în jur de 25.000 de teste pentru 8.000 de cazuri. Cu alte cuvinte, rata de pozitivare este dublă în acest val 6 la acelaşi număr de cazuri faţă de valul 5, iar dacă ne raportăm doar la testele RT-PCR, situaţia este şi mai dramatică. Mai mult, sunt judeţe unde nu se testează aproape deloc şi 5 judeţe fac 50% din testele din România.

Este fără îndoială cel mai subestimat val de până acum din perspectiva testelor. Rata de pozitivare este un indicator foarte important în pandemie şi reprezintă raportul între numărul de teste şi numărul de cazuri pozitive. În forma sa procentuală, rata de pozitivare ne spune câte cazuri pozitive depistăm la fiecare 100 de teste. Recomandarea ECDC este de a menţine rată de pozitivare sub 4%, iar la depăşirea pragului de 10% se consideră că am pierdut capacitatea de control a epidemiei prin mijloace epidemiologice.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”