Răsturnare de situație!/Cererile de recuzare ale judecătoarei Cristina Ardeleanu au fost respinse!
UPDATE 22:54 Judecătorii Curții de Apel București au decis respingerea cererilor de recuzare a judecătoarei Cristina Ardeleanu, amenințată de simpatizanții lui Călin Georgescu. Decizia nu este definitivă, iar avocații lui Georgescu au dreptul la recurs. Inițial, cererea de recuzare urma să fie judecată marți, 31 decembrie.
Dacă decizia va rămâne definitivă, acest lucru presupune că judecătoarea va soluționa cererea lui Georgescu de anulare a deciziei Curții Constituționale prin care primul tur prezidențial este reluat de la zero.
Reamintim că Georgescu, candidatul pro-rus cu discurs legionar, a intrat în turul doi al alegerilor prezidențiale de pe prima poziție, iar CCR a anulat alegerile în urma desecretizării unor documente secrete ale serviciilor de informații care vorbeau despre imixtiunea ”unui actor statal”, SIE menționând Rusia.
Judecătorii au amânat pronunțarea în speța cererii lui Călin Georgescu până la soluționarea cererii de recuzare a judecătoarei, conform reporterului G4Media.
UPDATE 21:21 Curtea de Apel București a amânat cererea de soluționare a recuzării pentru marți, 31 decembrie, conform portalului instanțelor. Principalul motiv invocat de avocații lui Georgescu este că judecătoarea Cristina Ardealeanu este soția șefului Secției a II-a a DNA.
UPDATE 20:11 Călin Georgescu a declarat, la ieșirea din ședință că ”nu există dovezi” împotriva sa, iar Curtea a decis că în cel mai scurt timp va da un verdict. Georgescu a mulțumit ”poporului român” și a spus că este mișcat ”de ce se întâmplă în România” și că ”au făcut istorie”: ”Sper că justiția va sta dreaptă”.
UPDATE 19:24 Călin Georgescu a luat cuvântul în ședință. A spus că ”este un simplu cetățean” care a participat la alegerile prezidențiale și că nu a vrut să cheltuiască niciun ban pentru scrutinul prezidențial.
- ”Nu a câștigat TikTok, ci narativul meu”, mai spune Georgescu, care îl numește pe Klaus Iohannis ”fostul președinte”. Georgescu spune că instituțiile nu au probe împotriva lui pentru a-i interzice să candideze la alegerile prezidențiale.
Georgescu i-a mai spus judecătoarei, conform relatărilor reporterului de la fața locului:
- ”Acum 35 de ani peste 1000 de tineri au murit pentru alegeri libere. Vă rog să vă amintesc judecata celui mai înțelept, împăratul Solomon: Două femei și un bebeluș… Solomon a zis copilul să fie omorât. Și una dintre femei a sărit ca o leoaică (…) Fiți dumneavoastră leoaica care apără poporul român!”.
Georgescu a făcut astfel referire la pilda celor două femei care pretindeau că sunt mamele aceluiași copil, iar pentru a afla care este adevărul și cine a dat naștere pruncului, regele evreu Solomon, fiu al lui David și cunoscut pentru înțelepciunea sa, a ordonat să fie ucis copilul. În acel moment mama bebelușului a renunțat și a cerut ca pruncul să nu fie ucis.