Răspunsul lui Warren Buffett la tarifele președintelui Trump este o lecție pentru fiecare lider

Răspunsul lui Warren Buffett la tarifele președintelui Trump este o lecție pentru fiecare lider

O declarație controversată a stârnit numeroase reacții în mediul online. Warren Buffett ar fi afirmat că „deciziile economice ale lui Trump sunt cele mai bune pe care le-a văzut în ultimii 50 de ani”. Citatul atribuit investitorului ar fi apărut într-un videoclip distribuit de președintele american Donald Trump pe platforma sa Truth Social, cu câteva săptămâni în urmă.

Warren Buffett. FOTO: Profimedia

Warren Buffett. FOTO: Profimedia

Afirmația a generat numeroase reacții, însă adevărul a ieșit repede la iveală. Se pare că Warren Buffett nu a făcut niciodată o astfel de declarație, conform publicației Inc.

„Este dezinformare”

Compania Berkshire Hathaway, condusă de Warren Buffett, a emis un comunicat oficial pentru a contracara informațiile false care circulau pe rețelele de socializare, inclusiv pe Twitter, Facebook și TikTok.

„Circulă în prezent informații pe rețelele de socializare privind presupuse declarații ale domnului Warren E. Buffett. Toate aceste informații sunt false”, se arată în comunicatul transmis de companie.

În plus, într-o discuție cu jurnalista Becky Quick de la CNBC, Buffett a declarat că nu va comenta „piețele, economia sau tarifele” până la Adunarea Generală Anuală a Acționarilor Berkshire, care va avea loc pe 3 mai 2025 la Omaha, Nebraska.

Warren Buffett, supranumit „Oracolul din Omaha”, este cunoscut pentru influența uriașă pe care o are în rândul investitorilor și piețelor. De aceea, cuvintele sale sunt atent cântărite. În acest caz, investitorul nu a emis nicio opinie personală despre politicile economice ale lui Trump, nici măcar pentru a nega explicit presupusa afirmație distribuită online.

Singura sa reacție a fost legată de corectarea informației false, fără a face vreun comentariu politic sau economic.

Două lecții din tăcerea lui Buffett

Această situație oferă două lecții importante. Prima ar fi că, într-un context tensionat și în continuă schimbare, este adesea mai înțelept să nu spui nimic până când ai ceva clar de spus.

A doua este că atunci când cuvintele tale au greutate, trebuie să le protejezi. În acest caz, Buffett a ales să vorbească doar pentru a sublinia că nu are nimic de spus.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cum au răspuns ChatGPT și DeepSeek la întrebarea: „Care sunt cei mai mari 10 români din istorie?"

2 Unde mută rușii trupele? / Americanii dezvăluie direcția posibilă a atacului major al Federației Ruse în primăvara și vara lui 2025

3 Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican, înaintea morții Suveranului Pontif: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”

4 Vorbe din 1935 ale lui Petre Tuțea...

5 Trei frați, cunoscuți oameni de afaceri, au murit în interval de câteva luni. Firmele pe care le dețineau într-un oraș din nordul țării