Răspunsul ITIA după ce Simona Halep a acuzat că procesul său de dopaj întârzie. Perspective sumbre pentru româncă

Răspunsul ITIA după ce Simona Halep a acuzat că procesul său de dopaj întârzie. Perspective sumbre pentru româncă

ITIA (Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului) precizează într-un comunicat de pe site-ul său oficial care sunt pașii pe care îi urmează în cazul unui sportiv care a fost testat pozitiv, cum este Simona Halep. Conform acesteia, un proces de dopaj poate dura și până la un an. Astfel, românca ar putea reveni pe teren spre finalul anului, când sezonul ar fi deja încheiat.

Simona Halep are de alșateptat până va primi verdictul. Foto Getty images

Simona Halep are de alșateptat până va primi verdictul. Foto Getty images

După ce fostul lider WTA a precizat într-un interviu pentru Tennis Majors că procesul ei durează prea mult și că vrea lămuriri din partea celor care se ocupă de caz, ITIA a publicat un comunicat, pe site-ul oficial.

Conform ITIA, dacă un jucător neagă acuzația, începe un proces îndelungat prin care i se cere să ofere dovezi. Urmează o comunicare intensă între jucător și reprezentanții acestuia pe de o parte, ITIA și laboratoarele acreditate de Agenția Mondială Anti-Doping și alți experți științifici care ar putea fi implicați, pe de altă parte. Apoi, procesul de la Sport Resolutions - tribunalul independent care judecă speța - începe doar după ce sunt depuse toate dovezile.

La TAS, altă așteptare îndelungată

"Din momentul în care ambele părți sunt convinse că au dovezile de care au nevoie, este convocat un tribunal independent. ITIA folosește organismul independent de arbitraj sportiv Sport Resolutions pentru a-și desfășura audierile, iar comisia este de obicei alcătuită din până la trei experți juridici, fără legături cu niciuna dintre părți. O audiere poate avea loc de la distanță sau în persoană și are loc de obicei pe parcursul unei zile – deși poate fi mai lungă dacă este un caz deosebit de complicat sau disputat", a precizat ITIA.

"Odată ce comisia a stabilit verdictul, ITIA va publica decizia pe site-ul său și printr-un comunicat de presă. Oricare parte poate contesta decizia completului independent de audiere al Sport Resolutions la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.

TAS va efectua o altă audiere pentru a analiza din nou probele și pentru a stabili dacă verdictul de la prima instanță trebuie menținut sau anulat. Procesul de la TAS, din momentul în care un jucător sau ITIA face apel și până la primirea deciziei, poate dura mai mult de 12 luni", a completat ITIA.

Audierea, programată pentru 28 mai

În interviul pentru Tennis Majors, Simona a precizat la un moment dat că are programată o audiere în data de 28 mai, însă ITF, care deja i-a respins şi dovezile şi solicitarea de ridicare a suspendării provizorii, poate cere anularea audierii. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la acel moment.

„La această vârstă (31 de ani), fiecare zi, săptămână şi lună pierdute sunt irecuperabile. Ţi-e frică de accidentări. Sunt şanse mai mari să ai accidentări după o perioadă prelungită fără meci. Şi da, cu cât trece timpul mai mult, cu atât este mai dificil să devii din nou competitiv”, spunea Simona Halep în interviul de la finalul lunii aprilie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!