Fără banii europeni, România s-ar întoarce în evul mediu. Sau în comunism, când o mână de activiști trăiau în lux pe spinarea cetățenilor care se hrăneau cu imnuri, îmbrăcați la fel, în cartiere-dormitor. De ce contează să nu uităm? Pentru că Uniunea Europeană se află sub asediu.

În septembrie anul trecut, în plenul Parlamentului European am rostit o frază care unora le-a dat frisoane, iar altora, senzația că sunt un exotic: „Riscă cineva ca, peste 18 luni, aproape jumătate dintre eurodeputați să fie eurosceptici?”. Cei care mă priveau atunci cu o curiozitate amuzată mă caută acum și îmi spun că vremurile mi-au confirmat semnalul de alarmă, iar UE trebuie să se trezească rapid.

Totodată, analiști de top și publicații prestigioase precum Politico sau Financial Times alocă acum spații generoase fenomenului creșterii pericolului extremist în Uniunea Europeană. E bine, dar nu suficient. Editorialiștii n-au puterea de a întoarce mersul istoriei, ei îi fac doar datoria de a spune „alo, vedeți că se întâmplă ceva!”.

Ipocrizia este că mișcările și partidele politice care își spun „suveraniste” pentru a ocoli eticheta de „extremiste”, deoarece duce cu gândul la nazism, folosesc exact vehiculele de tristă amintirea: incitarea la ură și la violență, șovinism, xenofobie. În același timp, revarsă minciuni folosind simboluri naționale, se folosesc de sensibilități istorice și spun unor oameni triști, săraci, fără perspective, că șansa lor este să fie auziți sunt ei, „suveraniștii”, care vor pulveriza regulile instituite de establishmentul bruxellez. Adică exact retorica publicației Sputnik, fosta oficină a Moscovei, care otrăvea mințile afirmând că Uniunea Europeană este dușmanul popoarelor europene, că vrea să le pulverizeze suveranitatea, să le ia dreptul de a legifera. Sputnik a dispărut, dar cei pe care-i promova susțin același lucru, mizând pe lipsa de cunoștințe în rândul publicului larg în materie de drept comunitar și sperând în transformarea unor cititori nedocumentați în alegători radicalizați, intoleranți.

Până la alegeri mai sunt 6 luni. Trezirea despre care vorbeam înseamnă mai multă Uniune Europeană, mai multă solidaritate, mai multă informație curată, însoțită de dovezi ale faptului că „suveraniștii” sunt un pericol real, deoarece nu sunt prietenii UE și NATO, ci inamicii lor, că sunt vopsiți în mielușei deși sunt plini de ură, și bine finanțați, deși se pretind săraci. Cu frustrări acumulate de pe băncile școlii, când nu primeau coroniță, deoarece abia treceau clasa, au fost instruiți în tehnica manipulării și momiți cu mărgele colorate.

„Inamicul” lor, Uniunea Europeană, varsă sistematic în investițiile în infrastructura rutieră, feroviară, medicală, etc, zeci de miliarde de euro doar în România. Unde era Clujul acum 15 ani? Scădem 5 miliarde de euro și ne amintim. Dar Oradea, Alba Iulia, Aradul? Și lista continuă, iar spre marea mea bucurie, în proporție de 99%, cele mai prospere comunități din România sunt conduse de liberali.

Bătrânul continent se află într-un moment de cotitură – ca să folosesc un clișeu. Dar cum se numește altfel situația în care soarta a 450 de milioane de oameni depind de modul în care vor fi reprezentați în Parlamentul European, cel care avizează și votează Comisia Europeană, inițiatorul actelor normative?

Un suveranism adevărat, nu o făcătură, ar fi dorința de a apăra Uniunea Europeană de asaltul unor prefăcuți care profită de naivitatea unor cetățeni onești, dar dezinformați. Căci fără UE, România riscă să se întoarcă în sărăcie, scrie Rareș Bogdan pe mediaflux.ro.

Distribuie Distribuie Comentarii