Rareș Bogdan: Mergem înainte, chiar dacă pentru asta trebuie să înghițim broaște! Cele trei greșeli ale PNL după alegeri

Rareș Bogdan: Mergem înainte, chiar dacă pentru asta trebuie să înghițim broaște! Cele trei greșeli ale PNL după alegeri

PNL este obligat de votanti sa faca orice, sa nu se cramponeze de nimic, sa nu aiba niciun orgoliu si sa se gandeasca doar la buna guvernare si pentru asta trebuie gasite orice solutii. Sigur ca mergem cu Ludovic Orban ca premier, dar el e un om matur, responsabil, daca nu va fi acceptat sunt sigur ca vom gasi o solutie pe deplin acceptata de toti pentru ca actuala guvernare sa dispara, afirma europarlamentarul PNL, Rares Bogdan pentru Ziare.com .

Intr-un interviu pentru Ziare.com, Rares Bogdan a crticat sever ceea ce considera a fi cele trei dovezi ca PNL are probleme de gestionare a victoriei: imaginea din seara de 26 mai, gestionarea superficiala a alegerii presedintelui Camerei Deputatilor si declaratia lui Ludovic Orban privind impozitarea IT-istilor.

Rares Bogdan a vorbit si despre planurile sale politice: "Au gresit cei care au crezut ca au apelat doar la un nume cu notorietate si incredere populara care nu se va implica dupa campanie".

PNL a castigat doar 8 procente din 2016 dupa o guvernare dezastruoasa, este cu 4% in fata PSD, nu are urbanul mare. De ce ar fi o victorie la mustata una istorica?

Pentru ca a castigat alegerile. 27% este cel mai mare scor obtinut de PNL singur in ultimii 30 de ani si e pentru prima data cand in ultimii 82 de ani a castigat alegerile.

Acest PNL cu 27% are o componenta PDL, care in 2008 lua 32%.

Noi vorbim de PNL.

Deci vechiul PNL. Si cu PDL ce faceti?

PDL este absorbit in PNL.

Eu stiam ca a fost fuziune nu absorbtie.

Numele e PNL. Dar a contat enorm organizarea fantastica, aproape militara, a vechiului PDL, daca vorbim in termenii acestia. A adus exact plusul de care avea nevoie ultracreativitatea PNL. Cert e ca suntem pe primul loc.

Cand eu am intrat in politica, nimeni nu ne dadea decat 18-19%, iar intrarea mea si lipirea de referendumul presedintelui a adus PNL la 27%. 2,5 milioane de voturi inseamna foarte mult, PNL nu a avut niciodata mai mult de 1,6. Important este acum sa pastram acest milion de voturi in plus.

Ma sperie ca nu vom sti sa gestionam aceasta victorie, iar saptamana care a urmat castigarii alegerilor imi confirma ingrijorarea.

De ce?

Au fost trei momente. Primul a fost chiar in seara alegerilor. Desi toate exit-poll-urile ne dadeau castigatori, imaginea noastra la ora 21 era dupa unii de priveghi, dupa altii de responsabilitate. In timp ce locul trei avea o bucurie fantastica pentru ca au luat peste 20%.

Pentru ca aproape si-au triplat scorul?

Sunt doua partide acolo. A fost o alianta care a functionat perfect, i-am felicitat pentru asta. Eu pastrez legatura cu USR-PLUS pentru ca doar cu ei vom putea guvernasi numai cu ei vom putea castiga 90% din primariile din Romania.

Exista poza scorului si exista trendul, evolutia. In poza a castigat PNL, dar in trend nu e Alianta 2020 castigatoarea reala?

Trendul pot sa-l dai daca stii ce sa promovezi. Faptul ca in aceasta campanie PNL a mizat pe cateva figuri noi - Siegfried Muresan, Robert Sighiartau, Ionut Stroe, Pavel Popescu, Violeta Alexandru, Claudia Benchescu, Rares Bogdan - a contat extrem de mult, cu tot respectul pentru lidership-ul partidului. A contat ca s-au implicat in aceasta campanie cativa dintre primarii cheie ai PNL.

Cativa?

Toti s-au implicat, unii mai mult, unii mai putin. Cativa au facut-o intr-un mod extrem de determinat. In Oradea, Ilie Bolojan a luat 70%. Flutur, Alin Tise si Emil Boc au adus cel mai mare plus la zestrea partidului.

Contra-surprizele au fost in zona de sud a tarii mai ales si ele vor fi luate rand pe rand la analiza si executate. Cei care au facut pact cu ALDE vor intra in conflict direct cu PNL si noi le vom face campanie contracandidatilor care vor lupta acolo. Vor fi scosi afara din partid, a si inceput la Gorj. Eu voi avea o mare bucurie sa sustin contracandidatul lui Dorin Florea, care ne-a lovit la Targu Mures cand a anuntat ca va merge alaturi de Tariceanu.

Care a fost al doilea moment prost?

In al doilea rand, PNL a jucat foarte prost alegerea celui de-al treilea om in stat. Raluca Turcan a fost lasata singura, a negociat cat a negociat, dar trebuia sustinuta de lidership-ul complet al partidului.

Adica n-a sustinut-o dl Orban?

Ba da. Dar negocierile nu le face doar presedintele partidului. Fiecare grup politic are niste oameni care negociaza. De exemplu, UDMR nu negociaza la fel de bine cu dl Orban cum negociaza cu dl Blaga. Pro Romania nu negociaza la fel de bine cu dl Orban cum negociaza cu alt lider, vicepresedinte.

Si de ce nu a functionat negocierea?

Cred ca nu s-a inteles foarte bine importanta acestei pozitii in statul roman. Si cred ca a fost abordata cu superficialitate alegerea de la Camera.

Si al treilea moment?

O declaratie care trebuia analizata mai serios. PNL nu vine sa taie facilitati, ci sa ofere facilitati, este si partidul mediului de afaceri, si al capitalistilor romani, cu initiativa.

Deci ne referim, ca sa fie clar, la declaratia lui Ludovic Orban privindu-i pe IT-isti?

Nu a fost cea mai fericita declaratie. Noi propunem reducerea numarului de membrii ai CA la maximum 3, interdictia ca reprezentantul unui partid sa faca parte din mai mult de un CA. Avem personaje care fac parte si din noua CA, aristocratia bugetara e o problema foarte grava a Romaniei. Venim cu facilitati pentru mediul de afaceri la care nu trebuie sa renuntam.

Declaratia cu IT-istii trebuie nuantata.

Pe mine nu m-a deranjat declaratia in sine. Poate ca e o idee corecta. M-a deranjat ca nu a fost fundamentata pe un studiu de impact.

Cea mai mare problema a Romaniei este forta de munca, cea calificata e si mai greu de gasit. Exodul de creiere e o problema grava. Nu poti sa vii cu masuri care-l amplifica, in loc sa faci toate eforturile ca sa-i tii in tara.

Cat de mare e problema in partid? S-a ajuns la cereri de demisie a dlui Orban.

Nu trebuie mers atat de departe. Totusi, Ludovic Orban a dus partidul la victorie.


Asta arata o tensiune in partid.

In orice partid mare exista si multumiti si nemultumiti, dar PNL e cu mult mai unit decat poate parea din afara.

Ati avut si dvs o declaratie controversata, privind taierea pensiilor magistratilor, imposibila conform unei decizii a CCR din 2010.

A fost scoasa din context. Eu ma refer la demnitari, la parlamentari si la personalul adiacent. Nu ma refer la militari, la magistrati. Am o problema cu pensiile speciale pentru ca incalca principiul contributivitatii, dar exista peste tot in lumea civilizata domenii in care lucrurile stau diferit.

Nu magistratii si militarii sunt problema. Trebuie sa vedem care sunt cele 178 de mii de pensii speciale, care costa statul roman 2 miliarde de euro pe an.

In seara alegerilor, PNL anunta ca ia cu asalt guvernarea. Intre timp a venit poticneala de la Camera. Ce urmeaza, totusi?

Negociem, negociem. Am cerut responsabilitate totala din partea PNL in a negocia cu fiecare om. Decat un esec al motiunii, mai bine fara motiune. Trebuie negociat cu toata lumea pentru ca acest guvern nu mai poate ramane, e o calamitate.

Trebuie sa mergem inainte chiar daca pentru asta trebuie sa inghitim broaste. 5 milioane de romani care au votat PNL, USR-PLUS si PMP, votantii lui Victor Ponta si o buna parte din votantii UDMR asteapta ca acest guvern sa plece si pentru asta trebuie negociat si cu minoritatile, si cu Victor Ponta, si cu Traian Basescu, si cu Kelemen Hunor, si cu bucati din ALDE trezite la realitate, inclusiv cu independenti, cu oameni responsabili de la PSD.

Om cu om, trebuie negociat zi si noapte pana in dimineata votului.

Victor Ponta spune clar ca nu exista nicio sansa sa treaca motiunea cu dnii Orban si Basescu la masa negocierilor, ba chiar mai mult, ca ei ar sabota motiunea din interese personale.

Nu cred asta. Toti trebuie sa lasam orice orgoliu. Important este ca Romania sa mearga inainte cu o guvernare responsabila, nu cu Viorica Dancila.

Pe care sa o conduca cine?

Eu sunt convins ca vom gasi solutia de compromis intre toate taberele. Nu stam in oameni.

Victor Ponta propune Sorin Campeanu.

Eu spun un singur lucru: PNL este obligat de votanti sa faca orice, sa nu se cramponeze de nimic, sa nu aiba niciun orgoliu si sa se gandeasca doar la buna guvernare si pentru asta trebuie gasite orice solutii. Sigur ca mergem cu Ludovic Orban, dar el e un om matur, responsabil, daca nu va fi acceptat sunt sigur ca vom gasi o solutie pe deplin acceptata de toti pentru ca actuala guvernare sa dispara.

Orice orgoliu trebuie lasat deoparte de catre toti. Conflictele trecute trebuie lasate la usa cand vor avea loc negocierile. Responsabilitatea unui om politic consta in capacitatea ca in momente cheie sa nu isi puna pe primul loc propriul orgoliu.

Altfel toti ne vom imprumuta mai scump la banca, toti vom simti insecuritatea de pe strada in tara devenita un rai al infractorilor. Cand la Ziare.com si la Realitatea dadeam numarul infractorilor eliberati, ne acuzau de manipulare. Uite ce e pe strada! Asta trebuie sa inceteze.

Si sunt dispus sa bat cu pumnul in masa partidului ca sa explic ca trebuie lasate orgoliile de-o parte. Toata lumea credea ca voi veni in partid ca o vedeta care va participa la cateva mitinguri si cateva lansari de carte cu presedintele, dupa care voi sta deoparte. Au ramas socati cand la ora 7.30 rupeam usa aici la sediu.

Si nu de aceea trebuie sa fiti parcat intr-o functie magulitoare, dar simbolica in PE?

Au gresit cei care au crezut ca au apelat doar la un nume cu notorietate si incredere populara care nu se va implica dupa campanie.

Si nu va considera deja un pericol?

Eu imi vad de lungul nasului, astazi eu nu consider ca sunt o solutie nici pentru conducerea PNL, nici pentru sefia guvernului. Sunt la inceputul carierei politice, stiu sa astept, sa fac totul pas cu pas, imi vad locul, am decenta si ma integrez intr-o echipa.

Viitorul poate insemna orice, dar astazi nu vreau nici primaria Capitalei, pentru ca am luat votul romanilor pentru a merge in PE. Vreau sa reinventez imaginea si rolul europarlamentarului, fara sa vreau sa ii acuz pe cei de pana acum. Dar cel putin in tara au comunicat defectuos.

Si mai e ceva. Statutul unui europarlamentar e mult peste ceea ce se crede. Daca un europarlamentar solicita sa fie primit intr-o audienta si ascultat la orice presedinte de regiune din Spania, Italia, Franta, UK, la orice primar, la orice ministru, va fi primit.

5 milioane de romani din diaspora sunt oameni cu o multime de probleme si de provocari, abandonati de tara, de europarlamentari. E incredibil ca niciun europarlamentar roman nu s-a dus stea de vorba cu ministrul Muncii din Austria sau cu cancelarul cand au introdus ajutoarele pentru copii diferentiate. In Castellon sunt probleme uriase, in sudul Italiei, la fel. Cati europarlamentari romani au incercat sa-l abordeze pe Salvini?

Eu voi fi primul europarlamentar care va deschide birou pentru doua comunitati mari de romani: Lazio - Roma si Londra. Altfel, ce faci? Stai in Grand Place si mananci oua Benedict?

Dar asta inseamna ca mult timp pentru implicarea in politica interna nu ramane.

Nu voi abandona nimic din tara. Nu vanez o functie, voi fi prezent acolo unde e nevoie de mine. Cei care cred ca voi intra in lupta pentru conducerea partidului se insala. Nu am astazi astfel de ganduri.

Suntem inainte de sedinta CEX in care se va pune problema sa preluati sefia organizatiei Bucuresti. Acceptati?

Conditiile mele sunt atat dure incat nu stiu daca vor fi aceptate: interzicerea oricaror colaborari cu primarii PSD, opozitie totala la Gabriela Firea si la majoritatea toxica si batalie totala cu cei 6 primari PSD, scoaterea a tot ce inseamna reprezentati PNL sau fost reprezentanti PNL din consiliile de administratie, lupta dura la baioneta pe toate problemele bucurestenilor si libertate totala pentru a alege echipa celor 6 sectoare. Daca nu primesc toate aceste garantii nu ma intereseaza Bucurestiul.

Deci daca atunci cand va aparea interviul veti fi sef la PNL inseamna ca au fost acceptate si este proiectul cu care preluati functia. Daca nu veti fi, au fost respinse.

Exact!

Trebuie votat dl Eckstein Kovacs pentru Avocatul Poporului?

Cat timp este respectat art 1 din Constitutie, trebuie sa fim deschisi la minte si la suflet. Vremea razboaielor, a barierelor etnice si religioase a trecut. Il cunosc bine pe dl Eckstein Kovacs. Daca veneau cu Laszlo Tokes spuneam: exclus!

Dar cand sunt propunse persoane rezonabile, nu ma opun. Asa cum nu m-as fi opus numirii lui Viorel Stefan in Curtea de Conturi Europene. Asa cum ma voi lupta pentru ca Laura Codruta Kovesi sa ocupe sefia EPPO si le voi cere si celor din Pro Romania si PSD sa lase orgoliile la o parte si sa o considere pe Laura Codruta Kovesi in primul rand un roman care poate ocupa o functie importanta. Sigur ca propunerilor nepotrivite ma voi opune.

Trebuie sa gandim rational, sa ne gandim la tara, sa lasam conflictele marunte deoparte. Romania profunda cere sa lasam razboaiele, sa o scapam de astia si sa aratam ca se poate si altfel. Daca nu intelegem ce a dorit poporul, vom primi o palma usturatoare mai repede decat ne asteptam.

 
 
 


Citește și:

populare
astăzi

1 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

2 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

3 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron

4 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

5 Navă rusească prinsă în Marea Irlandei „șurubărind” într-o zonă cu conducte de energie și cabluri submarine de internet