Rareș Bogdan: „Israelul a pierdut momentul celor 72 de ore”
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a vorbit la Prima Tv conflictul israelo-palestinian şi a afirmat că opinia publică solicită să fie distrusă organizaţia Hamas, dar Israelul a pierdut momentul celor 72 de ore când ar putut să acţioneze. El a explicat că situaţia este cum nu se poate mai tensionată, iar o chestiune complet nouă este faptul că există mişcări de susţinere pentru palestinieni în ţări din Europa.
Rareş Bogdan a fost întrebat sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, de partea cui este în conflictul israelieni versus palestinieni?
“De partea adevărului. Aţi auzit dumneavoastră în ultimii 50 de ani sau în ultimii zece sau în ultimii cinci ani, ca vreun israelian, vreun evreu să fi aruncat în aer vreo gară? Aţi auzit vreodată să deturneze vreun tren? Aţi văzut vreodată vreun israelian, un evreu să intre cu avionul, în vreun bloc la New York sau în altă parte? Sau aţi văzut să tragă cu mitraliera sau cu puşca în oameni fără apărare în Bruxelles? Eu nu am văzut. Deci sunt de partea celor care trebuie să-şi apere ţara, care trebuie să-şi apere cetăţenii şi care, din păcate, au ratat momentul de a rezolva problema într-un mod cât se poate de rapid pentru că practic, Bibi Netanyahu nu mai are forţa pe care o avea şi statul a fost slăbit”, a afirmat el.
Întrebat dacă nu cumva Netanyahu a slăbit statul, europarlamentarul PNL a răspuns: “Ba da. A fost un fel de Dragnea care a încercat să se protejeze pe el însuşi şi deşi a fost atenţionat de şefii serviciilor de informaţii, de şefii armatei cu privire la faptul că dacă slăbeşte democraţia, va slăbi automat şi statul şi reacţia statului”.
Rareş Bogdan a adăugat că în ultimii doi ani au fost anulate două mituri.
“Mitul puternicei noii Armate Roşii a lui Putin, care se dovedeşte o armată absolut ridicolă şi fără forţa pe care o proiectau în spaţiul public printr-o propagandă absolut incredibilă dusă. Nu s-a terminat războiul. Sperăm că va câştiga partea bună şi oricum Rusia a pierdut la nivel imagologic enorm pentru că a căzut mitul puternicei Rusii. Rusia are o armată, la fel ca alte 20 din lumea aceasta. Al doilea mit este mitul atotputernicelor servicii de informaţii. Toată lumea spunea aşa: CIA, MI6 sau MI5, Mossad. Nimeni nu ştia care este primul, care e al doilea, care e al treilea. Cert este că cele trei erau pe primele trei locuri. Astăzi constatăm că a murit un mit şi pentru noi e cum e, dar pentru cetăţenii Israelului este extrem de grav, pentru că ei vedeau proiectată viaţa lor, îşi vedeau proiectată siguranţa vieţii lor prin faptul că Mossad, Shin Bet se ocupă de siguranţa lor. Faptul că timp de doi ani, cei de la Hamas, sprijiniţi din umbră de Iran, au putut să gândească acest atac, faptul că aveau totul creionat pentru două ore în care urmau să intervină trupele speciale şi armata israeliană, iar armata israeliană şi trupele speciale au intervenit după şapte ore. Mi se pare extrem de grav”, a explicat Rareş Bogdan.
El a precizat că situaţia este una extrem de tensionată.
“Astăzi este o situaţie incredibilă, pentru că, pe de o parte, opinia publică israeliană solicită, pe bună dreptate, să fie distrus Hamas şi lucrurile să reintre într-o normalitate. Pe de altă parte, Israelul a pierdut momentul celor 72 de ore, iar în momentul ăsta vedem că situaţia este una cum nu se poate mai tensionată când avem, pe de o parte Israel, Statele Unite şi ţările Uniunii Europene, de cealaltă parte, Iran, Turcia, Rusia, care ameninţă, Hezbollah, care stătea de o parte şi care este o forţă cam de zece ori mai puternică decât Hamas, care este în sudul Libanului, în nordul Israelului şi, de asemenea, o chestiune complet nouă, care nu era prognozată, mişcări de susţinere de la New York la Londra, de la Bruxelles la Paris, cu o proeminenţă pentru Franţa şi marile oraşe franceze”, a subliniat europarlamentarul PNL.
El a mai afirmat că toate aceste mişcări care nu erau prognozate, de susţinere a Palestinei, au dat peste cap calculele iniţiale.
Rareş Bogdan s-a declarat şocat de cruzimea atacului celor din Hamas.
“Pe mine m-a şocat gravitatea şi cruzimea atacului împotriva unor cetăţeni fără apărare din kibbutzurile de la graniţă. Repet, sunt un român care a fost de nenumărate ori în Israel. În Palestina nu am fost.În continuare spun că cetăţenii din Palestina sunt de bună credinţă. Cei care sprijină Hamas probabil sunt 15 - 20 la sută, restul nici într-un caz. Vorbim de 2,3 milioane de oameni, vorbim de 40% din ei, care sunt cetăţeni sub 18 ani, deci sunt copii practic”, a mai afirmat europarlamentarul PNL.