Rareş Bogdan: Diaspora românească, principalul investitor din România în ultimii zece ani
Candidatul aflat pe prima poziţie pe lista Partidului Naţional Liberal pentru alegerile europarlamentare, Rareş Bogdan, susţine că diaspora românească este principalul investitor din România din ultimii zece ani.
El a declarat, joi, în cadrul unei întâlniri electorale organizată la Botoşani, că fără românii aflaţi la muncă în străinătate, România nu ar fi putut plăti, în ultimii ani, pensiile şi salariile.
"E un moment în care nu ne gândim doar la noi, nu ne gândim doar la copiii noştri, la bătrânii noştri. Nu, ne gândim şi la fraţii, verişorii sau copiii noştri care în momentul ăsta nu pot să meargă la Sfânta Biserică la slujba celor 12 evanghelii. Mâine nu vor merge la prohodul Domnului şi nici la biserica unde au fost de copii, pentru că sunt la mii şi mii de kilometri, unii la 12.000 de kilometri, alţii la 5.000, alţii la 3.000, adică sunt alungaţi din propria ţară. Sunt fraţii noştri din diasporă, iar de aici, de la Botoşani, au plecat printre cei mai mulţi, procentual, acolo departe. Dar ei stau cu gândul la satul lor, la biserica lor, la mormintele bunicilor lor, la bătrânii lor rămaşi acasă şi pentru ei dau votul, pentru că e un vot prin care încercăm să îi aducem acasă. Nu putem să îi abandonăm acolo. Fără ei România nu ar fi fost în stare să îşi plătească nici salariile şi nici pensiile. Pentru că cel mai mare investitor în această ţară, de zece ani de zile, sunt exact cei jigniţi şi alungaţi de PSD: diaspora românească. Ei sunt principalii investitori", a afirmat Rareş Bogdan.
Pe de altă parte, el le-a atras atenţia membrilor PNL asupra faptului că formaţiunea politică din partea căreia va candida pentru un mandat de deputat în Parlamentul European are şansa de a deveni principala forţă politică din România, care ar putea câştiga "alegeri după alegeri".
"Este un moment în care, dacă înţelegeţi cu toţii şi dacă înţelegem cu toţii, putem să ducem PNL într-un loc de unde mulţi ani de aici înainte nu o să ne mai dea nimeni jos, pe primul loc la alegerile europarlamentare, iar după ce am câştigat europarlamentarele va fi extrem, extrem de simplu să câştigăm alegeri după alegeri şi să ajungem să avem nu 1.080 de primari, ci 1.600-1.700 de primari, nu 14.000 de consilieri, ci 20.000 de consilieri, ci mai ales să guvernăm România. Nu pentru că am vrea noi neapărat să ne căţărăm în fruntea unor instituţii, ci pentru că noi, liberalii, am fost învăţaţi să iubim această ţară, să ne iubim aproapele, indiferent dacă a votat cu altceva, cu altcineva", a mai spus candidatul PNL.
Rareş Bogdan a solicitat sprijin pentru referendumul propus de preşedintele Klaus Iohannis.
"Nu cred că un om sănătos la cap, bun creştin, cu frica lui Dumnezeu, educat de părinţi, care să aibă cei şapte ani de acasă poate să răspundă altfel decât cu "Da" la prima întrebare din întrebările referendumului. Nu ai cum să răspunzi nu, pentru că eu nu cred că cineva îşi educă copiii să fure, să fie obraznici şi grobieni ca Eugen Nicolicea, să vorbească ca o anumită doamnă, să jignească ca "mitralieră" sau Codrin. Eu cred că românii îşi educă copiii în aşa fel încât să nu le fie niciodată ruşine de ei. Şi cred că pentru corupţie, pentru hoţie nu poate exista vreodată amnistie sau graţiere. Chiar dacă suntem în Joia Mare şi poate trebuie să fac în plus o rugăciune şi să cer iertare în faţa Domnului, trebuie să spun, şi spun un adevăr şi Bunului Dumnezeu îi place adevărul, să ştiţi că în democraţie hoţii stau tot la puşcărie. Nu pot să stea în altă parte, nu pot să stea în Parlament, nu pot să stea în Guvern, nu pot să stea în Kiseleff 10", a adăugat reprezentantul PNL. AGERPRES