Rareș Bogdan despre mesajul lui Trump de dincolo de cuvinte: Nu sunteți singuri!

Rareș Bogdan despre mesajul lui Trump de dincolo de cuvinte: Nu sunteți singuri!

Rareș Bogdan despre mesajul lui Trump de dincolo de cuvinte: Nu sunteți singuri! 

Foarte interesant textul lui Rareș Bogdan de pe Facebook:

„Mesajul lui Trump de dincolo de cuvinte: Nu sunteți singuri!

Americanii ne vor aproape de ei, și nu oricum. Nu în genunchi. Ci având căciulile pe frunte, nu în mână. Puternici. Dornici să le întoarcem zâmbetul. Da, atât este de simplu! Ce folos ar avea dacă partenerii lor de la frontiera unui bloc politic puternic ar avea mentalitatea slugii, adică ar zâmbi de complezență și ar visa, în taină, să le înfingă un cuțit între omoplați? Aceasta este diferența dintre ei și oferta din Est. Rușii ne văd cu căciulile în mână. Ei sunt convinși că, cu cât e gheata mai îndesată pe grumaz, cu atât mai ușor vor putea să ne țină mereu atârnați. Ei nu doresc parteneri, ci slugi, așa că cei care ne vor în șpagat între două lumi, cu un umăr aplecat ușor, aproape insesizabil, către Est, pledează pentru nesiguranță, pentru umilință, pentru depresie. Asta dorim pentru țara noastră?

La Washington am văzut un președinte român cu coloana vertebrală intactă. Ușor emoționat, parcă, de laudele generoase, dar binemeritate, pe care cel mai puternic om al planetei i le aducea.

Dar așa se comportă cei educați, iar Klaus Iohannis e dascăl la bază, să nu uităm! Dascăl de fizică, adică un om care știe că o masă critică a emoției pozitive poate naște lumi. Nu știu dacă pe români i-a ajutat fizica cuantică, dar sunt convins de un lucru: zbaterea unor conștiințe de a-și salva țara, un președinte care și-a riscat mandatul pentru a fi portavocea lor, nu rămâne fără răsplată.

Donald Trump a văzut, firește, câte lovituri în genunchii președintelui au venit din Kiseleff 10, grota bolșevică a PSD. Dar și faptul că șefului statului pe care îl are ca partener strategic nu-i tremură picioarele. Așa că a decis, încă o dată, că Statele Unite au un prieten. Din acest motiv, nu din altul, au venit semnalele care arată că America va întări prezența sa economică în România.

Iar investițiile SUA, sper că o știe toată lumea, sunt cea mai bună garanție de securitate. Noi nu suntem Crimeea! Securitatea politico-militară a României, securitatea energetică pe care o dorește America ne transformă într-un partener privilegiat. 

Sigur, dorința Unchiului Sam depinde de un restart românesc, de o reinventare democratică a leadership-ului de la București, de despărțirea de vectorii unui trecut devastator. Ca România să meargă înainte, alături de SUA, trebuie să se scuture odată de flagelul corupției, de clanurile și grupurile de interese care rod fibra sistemică a statului. Iar domnul Iohannis, a spus-o cu toți dinții Trump, este omul care poate, și trebuie să rezolve problema. Acel „Make Romania great again” de pe șepcuța făcută cadou de șeful de la Casa Albă e un simbol de forță pe care numai nătărăii sau cei rău-intenționați nu îl pricep.

Ce importanță are vizita președintelui României în Washington DC, făcută la invitația omologului său, pentru noi toți? Din fruntea celei mai puternice democrații, Donald Trump ne-a spus că suntem pe drumul cel bun, că președintele Iohannis a decis bine când a pornit lupta. Ne-a transmis că șeful statului român trebuie să continue să vegheze, riscând mereu, pentru respectarea unor valori, iar asta reprezintă cheia succesului relației bilaterale.

Noi, românii, aveam nevoie să ne spună cineva semnificativ că nu suntem singuri. Cineva care chiar poate să ne apere de orice invazie, economică sau militară. Că nu suntem abandonați. Dacă vreți, dincolo de întărirea investițiilor americane și colaborarea militară decisivă pentru securitatea Mării Negre, acesta este cadoul: prietenia. Și știți cum e cu prieteniile făcute în armată: durează o viață.

Mulțumim, America, vom face România mare din nou! Românii merită totul, merită o viață mai bună!”


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Controverse după ce o cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au …

3 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

4 Condamnații penal Dan Diaconescu, Victor Micula Jr și Gigi Becali, locomotive în campania liderului extremist AUR, pe rețele de socializare și la post…

5 Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat dire…