Războiul declanșat de Vladimir Putin are două mize. Prima este recâștigarea poziției de voce dominantă în concertul mondial, de actor care influențează după bunul plac jocul energiei. Căci toate de aici se trag: cine poate opri curentul când poftește, fără consecințe, revendică postura de Dumnezeu pe pământ.

Dar el e un antichrist mărunt, chinuit de spaime. Nu o face pentru Rusia, chiar dacă asta pretinde, ci pentru a-și satisface niște frustrări care i-au alimentat temerea că populația pe care o manipulează ar putea să-i stingă lui, țarului însetat de sânge, lumina. Omul nu e prost, a văzut cum sfârșesc dictatorii atunci când depășesc linia roșie a suportabilității mentalului colectiv. Dar se teme. Și aici ajungem la a doua miză: poporul rus. Lui trebuie să-i demonstreze că nu degeaba i-a alimentat frustrarea pulverizării URSS, pe care probabil cetățenii ar fi pierdut-o în timp, văzând că există și calea economiei de piață. Poporului rus și-a propus să-i arate că, genetic, poate revendica nu logica „primus inter pares”, ci a unei supremații globale, de unic hegemon.

Dar are nevoie de aliați. Spuneam săptămâna trecută că una dintre temele principale de campanie electorală în landul Austria Inferioară a fost efectul sancțiunilor împotriva Rusiei, adică scăderea nivelului de trai din cauza creșterii prețurilor generate exact de sancțiuni. Dar vin alegeri în martie și aprilie în alte două landuri, iar tema se pare că a rămas. Se spune că blocada economică împotriva Rusiei și creșterea prețurilor pentru austrieci ar fi rezultantă a măsurilor economice restrictive impuse de Bruxelles pe furnizarea de gaze, petrol și alte materii prime.
Dar ce să vezi? În Italia e o amplă dezbatere în Camerele Parlamentului de la Roma (și nu pare că se încheie) pe tema înarmării Ucrainei. În Germania, cancelarul Scholz a reușit cu greu să impună în Bundestag măsura trimiterii de tancuri în Ucraina. În Spania, mare dezbatere dacă să ajute Kievul cu 6 tancuri (!!).

Marele ajutor în materie de înarmare cu tancuri înseamnă sub 150 de mașinării de luptă blindate care ar trebui să ajungă pentru armata lui Zelenski în următoarea perioadă.

Ceea ce nu par să înțeleagă forurile legislative interne din unele țări occidentale sau analiștii unor guverne este că Ucraina nu este în înarmată doar pentru protecția sa. Susținerea logistică a oștirii ucrainene și sprijinul financiar sunt obligatorii pentru ca Europa însăși să se apere de o Rusie care a fost lăsată nepermis să încalce granițele unui stat suveran. În 2014, în Crimeea. A fost un episod rușinos pentru conștiința unor lideri, care prin inacțiunea lor i-au dat apă la moară lui Putin.

Dacă Ucraina pică, Moldova este în pericol mortal, iar Țările Baltice, Polonia, Slovacia, Bulgaria și ROMÂNIA sunt într-o situație mai mult decât complicată. Ucrainenii nu luptă astăzi doar pentru țara lor, ci și pentru liniștea noastră.

Când va ceda Putin? O va face atunci când presiunea publică va fi periculos de mare și când nu va mai avea aliați. Orice ezitare a Occidentului, orice disponibilitate de „negociere”, orice bancă rusească „uitată” în Swift, sau diamante, orice produs murdar de sânge acceptat cu ochii închiși va prelungi acest război. Și cred că lumea e sătulă. URSS trebuie să dispară, iar lumea să devină liberă. Și să nu uite, când privește către China, că un zâmbet ascunde, uneori, o mașină de ucis.