Rareș Bogdan, atac la adresa lui Mircea Geoană: „Este plină ţara de corturi, cine i-a adunat fondurile electorale”

Rareș Bogdan, atac la adresa lui Mircea Geoană: „Este plină ţara de corturi, cine i-a adunat fondurile electorale”

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat, miercuri, în legătură cu lansarea candidaturii lui Mircea Geoană la Preşedinţie, că acesta trebuie întrebat cine i-a adunat fondurile pentru campanie, având în vedere că "este plină ţara de corturile" electorale ale acestuia, iar până marţi era angajat la NATO.

El a amintit că Mircea Geoană a fost preşedinte al PSD timp de 5 ani. "Nu avem niciun fel de problemă cu ce face Marcel Ciolacu, ce face Mircea Geoană sau alţi candidaţi, noi avem candidatul nostru, pe Nicolae Ciucă, care sunt absolut convins că va câştiga alegerile", a mai spus Rareş Bogdan.

Întrebat în legătură cu situaţia din PSD după alegeri, Rareş Bogdan a răspuns că ''în PSD cuţitele se ascut noaptea".

"Am văzut noaptea cuţitelor lungi de la Hotel Confort şi din alte zone, când au căzut preşedinţi importanţi, fie că vorbim despre Mircea Geoană, care a fost preşedinte al PSD timp de 5 ani de zile, poate au uitat unii, să le reamintim, sau de Adrian Năstase. Nu ştiu ce se va întâmpla că nu studiez activitatea lor. Să ştiţi că nu sunt interesat deloc de ceea ce se întâmplă în PSD", a precizat el.

Rareș Bogdan, replică pentru Elena Lasconi

Referitor la faptul că Elena Lasconi, candidatul USR la Preşedinţie, a spus că l-ar pune ca premier pe liberalul Ilie Bolojan, Rareş Bogdan a replicat: "Nu are oameni, dacă are 20 de primari cu tot, noi avem 1.200".

"Eu mă bucur că partide din România, candidaţii lor la prezidenţiale, caută să-şi atragă de partea lor lideri importanţi ai PNL: primari, preşedinţi de CJ, reprezentanţi la Bruxelles, mă bucur că acest lucru îl fac restul partidelor pentru că suntem o bază de cadre foarte bună", a adăugat acesta.

"Apropo, v-aţi uitat la note? Eu am avut în şcoală note foarte mari. Şi am văzut că unii candidează la Preşedinţie şi stau mai prost. La doamne mă refer. Contează unde îţi termini şcoala, cum îţi faci şcoala, contează că ai terminat la nu ştiu ce Universitate Ecologică din Deva, contează toate astea", este de părere europarlamentarul liberal.

Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat miercuri că intră în cursa pentru funcţia de preşedinte al României, în calitate de candidat independent.

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a precizat că a terminat Facultatea Ecologică din Deva şi că nu a ascuns acest lucru, iar examenul de licenţă l-a susţinut la ASE Bucureşti, unde a obţinut nota 9,20.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…