Serviciul „CIV prin curier”, prin intermediul căruia persoanele care solicită eliberarea cărţii de identitate a vehiculului vor putea opta pentru expedierea acesteia la o anumită adresă specificată, prin intermediul unui serviciu de curierat rapid, va fi disponibil începând de luni, 18 iulie 2022, anunţă Registrul Auto Român (RAR), printr-un comunicat dat publicităţii vineri.
„Clienţii vor putea menţiona pe cererea de activitate pe care o completează la sediul RAR faptul că doresc primirea CIV prin curier şi vor scana cu un telefon mobil un cod QR care permite accesarea directă a linkului pentru înregistrarea solicitării. Aceste facilităţi vor fi disponibile la intrarea în fiecare reprezentanţă RAR din ţară”, se arată n documentul citat.
Noul serviciu a fost conceput în special pentru clienţii care nu au domiciliul în oraşele reşedinţă de judeţ, unde sunt situate de regulă reprezentanţele RAR, şi care astfel au de parcurs distanţe mai mari pentru a ridica de la sediile Registrului cartea de identitate a vehiculului. Prin acest demers se decongestionează şi zona de aşteptare pentru clienţi, menţionează oficialii RAR.
Potrivit directorului general RAR, Alina Niţă, cartea de identitate a vehiculului va fi primită de proprietar în maximum 3 zile lucrătoare, termen care poate fi prelungit doar în situaţia excepţională în care emiterea documentului este condiţionată de răspunsul altor entităţi externe. RAR nu taxează acest serviciu, clientul urmând a plăti doar taxa de curierat la primirea documentelor.
Pentru cei care doresc, rămâne în vigoare şi posibilitatea de ridicare personală a cărţii de identitate a vehiculului, direct de la ghişeul reprezentanţei teritoriale unde a fost efectuată activitatea.