Raportul FBI privind cauzele care au dus la apariţia sindromului Havana: atac al unei puteri străine sau psihoză în masă?

Raportul FBI privind cauzele care au dus la apariţia sindromului Havana: atac al unei puteri străine sau psihoză în masă?

FBI a publicat vineri o parte a unui raport din 2019, care a fost unul dintre primele care a susținut că afecțiunile misterioase cunoscute sub numele de sindromul Havana nu au fost rezultatul unei acțiuni ostile, ci mai degrabă al unei „contagiuni sociale”.

La Ambasada SUA din Cuba s-au raportat primele simptome ale sindromului Havana. FOTO EPA-EFE

La Ambasada SUA din Cuba s-au raportat primele simptome ale sindromului Havana. FOTO EPA-EFE

Sindromul Havana reprezintă o problemă de sănătate care a fost descrisă de membri ai personalului guvernamental din Canada şi Statele Unite ale Americii şi membri ai familiilor acestora, care au acuzat simptome similare, caracterizate prin ameţeli persistente, migrene, leziuni cerebrale traumatice, dureri de cap, pierderea auzului şi tinitus.

În continuare, există foşti, dar şi actuali oficiali, mai ales din administraţia lui Donald Trump, care contestă ancheta desfăşurată de FBI şi raportul întocmit în urma acesteia cu privire la cauzele sindromului Havana și se îndoiesc de concluzia că aceasta este, de fapt, o boală funcțională, declanşată pe fond de stres puternic.

Astfel, persoanele cu simptome ale sindromului Havana și reprezentanții lor legali reclamă faptul că anchetatorii au revizuit dosarele, dar nu au intervievat victimele, relatează New York Times , care a obținut rezumatul raportului ca parte a unui proces intentat în temeiul Legii privind libertatea de informare.

Ofițerii și diplomații CIA staționați în Cuba au raportat pentru prima dată probleme medicale cauzate de sindromul Havana în 2016, plângându-se de amețeli și greață, adesea însoţite de un ţiuit în urechi. Ulterior, şi alţi agenţi și diplomați americani din China, Austria și alte părți ale lumii au început să raporteze simptome similare. Numărul tot mai mare de astfel de cazuri a alimentat speculații potrivit cărora cineva ar fi putut utiliza arme secrete de înaltă tehnologie sau alte dispozitive pentru a răni oficiali americani.

La preluarea mandatului de preşedinte, Joe Biden şi echipa sa au fost, la rândul lor, sceptici cu privire la concluziile FBI, astfel că, prin Departamentul de Stat și alte agenții, s-au angajat să îmbunătățească asistența medicală pentru persoanele care suferă de simptome asociate cu sindromul Havana și, în acelaşi timp, să efectueze o nouă anchetă privind cauzele acestuia. Din acest motiv, CIA a format o echipă mixtă care a verificat rapoartele serviciilor de informații pentru a vedea dacă responsabil pentru apariţia sindromului Havana este vreun stat adversar.

Dar şi CIA și apoi Biroul Directorului Serviciilor Naționale de Informații au ajuns la aceeaşi concluzie cu FBI, şi anume aceea că este foarte puțin probabil ca o putere străină să fie în spatele îmbolnăvirilor misterioase. Ei nu au găsit nicio dovadă că Rusia, Cuba sau China ar fi desfășurat o campanie folosind dispozitive capabile să livreze energie dirijată, aşa cum se suspecta, aşa încât analizele au atribuit multe dintre simptome problemelor medicale subiacente factorilor de mediu și stresului, aceiași factori pe care îi evidențiază raportul FBI din 2019.

De altfel, raportul din 2019 adoptă este destul de sceptic asupra sindromului Havana, folosind cuvântul „victimă” între ghilimele pentru a descrie persoanele care raportează simptome.

„Pe baza informațiilor disponibile la momentul întocmirii acestui raport, analiza noastră indică faptul că mai multe dintre «victimele» din aceste cazuri ar fi putut experimenta un episod de boală psihogenă în masă sau contagiune socială”, scrie în raportul contestat de mulţi dintre cei care spun că au fost afectaţi grav de sindromul Havana.

FBI a declarat că a început investigarea cazurilor din Havana în mai 2017 și a cazurilor din China în mai 2018. Inițial, ancheta părea să se concentreze pe orice armă sau dispozitiv care ar fi putut fi o cauză pentru apariţia simptomelor comune. „Acest caz se învârte în jurul problemei dacă un infractor sau infractori necunoscuți au folosit un dispozitiv necunoscut care ar putea emite frecvențe sau unde pentru a afecta aceste persoane”, se arată în raport.

Dar raportul concluzionează că mulți dintre cei care au raportat afecțiuni au experimentat „simptome destul de comune” de la „condiții medicale predeterminate” sau factori de mediu.

Mulți dintre cei care suferă de aceste afecțiuni au continuat să respingă explicaţiile conform cărora stresul, factorii de mediu sau isteria în masă ar fi la originea simptomelor lor și au presat guvernul să continue investigarea posibilelor cauze străine. La rândul lor, oficialii serviciilor de informații afirmă că în continuare se fac cercetări, deşi nimic nu indică alte cauze.

În conformitate cu Legea Havana, guvernul SUA a început să-i despăgubească pe diplomații și agenţii care au fost declaraţi ca suferind de acest sindrom în timpul serviciului, începând cu ofițerii CIA care au fost forțați să se pensioneze din cauza gravității simptomelor lor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”