Rapid surprinde după meciul exploziv cu Craiova: Imagini noi postate pe Facebook
Rapid își revine, treptat, după o partidă pierdută cu Craiova (0-1), la Târgu Jiu, care a lăsat urme vizibile. În primul rând, din punct vedere sportiv, bucureștenii au cedat șefia clasamentului. Apoi, scandalul cu căpitanul Cristi Săpunaru (38 de ani) în prim-plan, a avut un impact negativ asupra imaginii clubului.
Cristi Săpunaru, susținut de toată suflarea rapidistă. FOTO: Arhiva Adevărul
Și, totuși, spre lauda lor, rapidiștii au știtut să gestioneze această situație delicată. În primul rând, au făcut „scut“ în jurul căpitanului pe care l-au susținut energic, deși Săpunaru a avut, în mod clar, partea sa de vină, la Târgu Jiu. Iar astăzi, la revenirea lui Adrian Mutu la antrenamente – a lipsit de la meciul cu Craiova, fiindcă s-a operat de apendicită – antrenorul a ținut să detensioneze și mai mult atmosfera, vorbind cu zâmbetul pe buze cu Săpunaru.
Imaginile de la întâlnirea Mutu – Săpunaru au fost distribuite de Rapid pe rețelele de socializare, cu titlul de „Treburi de familie“.
Superliga, etapa a X-a
Vineri
Botoșani – UTA 1-2
Sâmbătă
Chindia – Sepsi 1-2
Hermannstadt – Petrolul 2-1
„U“ Craiova 1948 – Rapid 1-0
Duminică
Farul Constanța – FC Argeș 3-0
CFR Cluj – CS U Craiova 2-0
Luni
Mioveni – Universitatea Cluj 0-1
FCSB – Voluntari 1-1
Clasament
1. Farul Constanța 10 6 3 1 19-9 21
2. Rapid 10 7 0 3 10-5 21
3. Hermannstadt 9 5 4 0 13-6 19
4. Petrolul Ploiești 10 5 2 3 10-9 17
5. CFR Cluj 8 5 0 3 15-9 15
6. UTA 10 4 3 3 10-11 15
7. „U“ Craiova 1948 10 4 2 4 12-10 14
8. CS U Craiova 9 4 2 3 11-11 14
9. Sepsi 10 3 4 3 11-8 13
10. FC Argeș 10 4 1 5 9-14 13
11. Botoșani 9 3 3 3 9-9 12
12. Voluntari 10 2 3 5 7-11 9
13. FCSB 8 1 5 2 10-13 8
14. Universitatea Cluj 10 1 4 5 6-11 7
15. Mioveni 10 1 3 6 5-14 6
16. Chindia Târgoviște 9 0 3 6 10-17 3
La finalul celor 30 de etape din sezonul regulat, locurile 1-6 vor merge în play-off, iar locurile 7-16 vor juca în play-out.
Sursa: adevarul.ro