Rapid își „pătează“ imaginea în cazul Neagu: Comunicat kilometric pentru justificarea unei anomalii
În România, periodic, încercăm să spunem că unele lucruri anormale sunt, de fapt, normale, invocând tot felul de argumente șubrede, subiective. Exact așa cum se întâmplă acum într-un caz revoltător, în care Cristi Neagu a fost înjurată, ca la ușa cortului, de niște grobieni. Care, strigător la cer, amenință că vor continua să aibă acest tip de comportament și pe viitor.
Cristina Neagu (CSM București)
Drama e că, după această reacție dezolantă a unor oameni care, de fapt, n-au ce căuta pe niște arene sportive, vine și comunicatul kilometric al clubului CS Rapid, într-o tentativă de a justifica un episod dezgustător.
Ce a scris CS Rapid despre cazul Neagu?
Clubul Sportiv Rapid dorește să își expună public punctul de vedere cu privire la ceea ce deja în spațiul public a devenit un caz: cazul “Galeria Rapidului vs Cristina Neagu“.
Un prim aspect care necesită clarificări este sintagma “suporterul rapidist de la fotbal”. Este o sintagmă utilizată în spațiul public cu conotații peiorative, de parcă a fi suporter de fotbal ar fi un defect, sau o ocupație rușinoasă. Confuzia vine probabil din lipsa de înțelegere a fenomenului. A fenomenului sportiv în general. Nu există noțiunea de suporter al unui sport; există doar aceea de suporter al unul club, sau al unei echipe. Suporterii care umplu etapă de etapă Giuleștiul, sectoarele oaspeților pe stadioanele din țară, sala Giulești, sau sectoarele oaspete prin țară și prin Europa sunt SUPORTERII RAPIDULUI. Nu suporteri de handbal, de fotbal sau de baschet.
A face o astfel de diferențiere între suporteri este o barbarie și nu doar una de limbaj. Ca o paranteză, acești suporteri rapidiști contribuie prin prezența lor nu doar la spectacolul sportiv, ci și la bugetul clubului. Contractul cu partenerul Superbet (pentru numele stadionului aflat în administrarea CS Rapid), care aduce la bugetul clubului 600,000 euro pe an, se datorează (și) suporterilor Rapidului, iar CS Rapid este mândru și recunoscător pentru asta.
Suporterul rapidist a fost abuzat și discriminat
Rapid și CSMB s-au întâlnit de 4 ori în acest sezon. De 3 ori în Sala Polivalentă și o dată în sala Giulești. Ultimile două partide, ambele cu CSMB în calitate de club gazdă (în campionat și respectiv în Cupa României) au reprezentat din perspectiva organizării un abuz la adresa suporterilor Rapidului. Atât CS Rapid, cât și CSMB sunt cluburi în care bugetul este, în mare parte, asigurat din bani publici. La CS Rapid înțelegem nu doar responsabilitatea administrării acestui buget, ci și obligațiile pe care o finanțare publică le aduce în ceea ce privește interacțiunea cu cetățeanul (fie el suporter sau simplu spectator). În ciuda faptului că cele două meciuri mai sus menționate au reprezentat evenimente publice, organizate de o instituție publică, suporterul rapidist (mulți dintre ei cetățeni ai Bucureștiului și deci contribuabili la bugetul din care este finanțat CSMB) a fost abuzat și discriminat prin măsurile de organizare luate de clubul gazdă.
Iată câteva detalii de organizare, în speranța că ar putea prezenta interes pentru o mai bună înțelegere a contextului:
- distribuirea biletelor către oficialii Rapidului s-a făcut cu întârziere, șicanatoriu. Ele au fost livrate cu câteva ore înainte de începerea meciurilor, sfidând orice cutumă de protocol. La al doilea meci CS Rapid a primit invitațiile în format fizic, printate, formatul electronic devenind un lux în anul de grație 2023.
- distribuirea fanilor rapidiști (galeriei) la al doilea meci în zona din colț a sălii, în condițiile în care peluza SUD a fost goală. Misterul a fost deslușit ulterior, în zona aceea fiind montate boxe suplimentare pentru acoperirea fonică a galeriei Rapidului.
- imposibilitatea de a intra în sală pe alte uși (cu excepția celei destinate galeriei) a suporterilor cu eșarfe sau însemne vișinii, inclusiv a celor care purtau doar hanorace vișinii. Chiar dacă respectivii aveau bilet în alte sectoare ale săli (loje sau la tribuna 1).
- o desfășurare de forțe impresionantă până și pentru un meci de fotbal cu grad ridicat de risc, cu controale extrem de amănunțite.
Galeria Rapidului e în conflict cu persoana Cristina Neagu, nu cu marea handbalistă
Inutil de precizat, CS Rapid nu încurajează și nu și-a dorit sub nici o formă un conflict între suporterii Rapidului și Cristina Neagu. Cum la fel de inutilă e și precizarea că doar un necunoscător al fenomenului ar putea pune la îndoială valoarea handbalistică și sportivă în general a Cristinei Neagu. Ceea ce considerăm exagerat și chiar manipulator este prezentarea tendențioasă a evenimentelor: Galeria Rapidului vs un bun național (Cristina Neagu).
În primul rând pentru că atunci când în materie de handbal spunem bun național, pe noi, rapidiștii, gândul ne duce în primul rând la…Rapid. Rapid este nu doar o instituție, ci un nume sacru nu doar în handbalul românesc, ci în sportul românesc în general. Cu tot respectul cuvenit oricărui mare sportiv, nici o individualitate nu poate fi plasată mai presus decât un club istoric al României.
În al doilea rând pentru că Galeria Rapidului nu a intrat în conflict cu marea handbalistă Cristina Neagu, ci cu persoana Cristina Neagu. Pentru a înțelege mai bine diferența, oferim un exemplu – fiscul spaniol nu a intrat în conflict cu marele, uriașul fotbalist Messi, ci cu contribuabilul cu același nume. Ne-am oprit la acest exemplu (deși sportul ne oferă mult mai multe de acest gen), pentru că și noi apreciem sintagma “Neagu – Messi al handbalului”.
Depășindu-și cu mult statutul de jucătoare, Cristina Neagu a avut repetate ieșiri publice în care a acuzat direct sau voalat clubul Rapid pentru titlul câștigat sezonul trecut. Dincolo de lipsa de respect față de istoria și tradiția clubului Rapid, lăsând la o parte și absența fair-play-ului, aceste declarații repetate nu doar că au inflamat atmosfera, dar au și reusit să jignească și să întristeze în același timp fetele noastre care au reușit o performanță uluitoare sezonul trecut. Colegele de meserie ale Cristinei Neagu. Poate dacă presa ar fi atras atenția asupra acestor ieșiri ale jucătoarei Neagu, poate dacă clubul CSMB ar fi avut o poziție publică pe subiect, în raport cu angajata sa, poate dacă FRH ar fi reacționat așa cum a făcut-o ieri, tensiunea nu ar fi escaladat.
Pentru că așa cum finanțarea publică vine la pachet cu obligații, și statutul de bun național atrage după sine obligații de conduită publică. Atât în afara terenului (vezi exemplele de mai sus), cât și pe parchet. Acolo unde, pentru a te bucura de respectul total al publicului, prestația sportivă (mai mereu la superlativ) trebuie completată de un comportament la același nivel. Comportament de care noi, rapidiștii, în confruntările directe cel puțin, am fost văduviți (cu regretul provenit din uriașa admirație pentru sportiva Neagu admitem asta). Nu analizăm dacă înjurăturile sportivei Neagu au fost la adresa rapidiștilor, la adresa arbitrilor sau a observatorilor. Ne dorim respect din ambele părți, indiferent de numele celui în cauză.
Sursa: adevarul.ro