Rămăşiţe ale unui ţânţar, descoperite într-un chihlimbar cu o vechime de 100 de milioane de ani

Rămăşiţe ale unui ţânţar, descoperite într-un chihlimbar cu o vechime de 100 de milioane de ani

O echipă internaţională de cercetători a anunţat joi că a descoperit un nou gen de insecte străvechi, înrudite cu ţânţarii, având o structură la nivelul gurii cu o lungime de peste jumătate din cea a corpului, într-o bucată de chihlimbar din Cretacic datând din urmă cu 100 de milioane de ani, informează agenţia Xinhua.

Genul recent descoperit, Burmopsyche, aparţinând familiei Aneuretopsychidae, are circa 7 mm lungime şi arată ca un ţânţar mai mare, potrivit lui Wang Bo, şeful echipei de oameni de ştiinţă şi cercetător la Institutul de Geologie şi Paleontologie din Nanjing.

''Burmopsyche are două perechi de aripi, faţă de una singură la ţânţari (moderni), şi o structură super-lungă la nivelul gurii de 3 până la 4 mm, sau peste jumătate din lungimea corpului'', a precizat Wang.

''Morfologia animalelor este strâns asociată mediului lor de viaţă. Gurile şi aripile ţânţarilor moderni sunt, în mod evident, diferite de cele ale străvechiului Burmopsyche, ceea ce indică probabil că mediul exterior, precum plantele cu care se hrăneau, s-a schimbat foarte mult'', a spus Wang.

''Studiul poate oferi astfel informaţii mai valoroase despre mediul din vremurile străvechi'', a adăugat cercetătorul.

Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul Science Advances. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

3 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!