Raluca Turcan: Tăriceanu și Ponta vor blocarea justiției și suspendarea președintelui Iohannis
Vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Raluca Turcan, a afirmat joi că Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu vor blocarea justiției și suspendarea președintelui Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presă remis joi AGERPRES.
"Liderii ALDE-PSD umilesc românii prin discursul radical anti-justiție. Faptul că ei au probleme penale nu înseamnă că toți românii trebuie să se solidarizeze cu ei și să tolereze corupția și încălcarea legii. PSD și ALDE nu se luptă pentru proiecte in beneficiul romanilor, ci doar pentru funcții, pentru privilegii și coloane oficiale. Lupta principală este cu procurorii DNA: schimbă legile de pe o zi pe alta, își salvează prietenii la votul din Parlament și atacă justiția", a arătat Raluca Turcan.
Vicepreședintele PNL cere demisia lui Călin Popescu Tăriceanu din funcția de președinte al Senatului.
"În acest moment, Tăriceanu face rău României, Senatului, Parlamentului în ansamblu, chiar democrației din România — în mod normal ar trebui să demisioneze pentru a-și rezolva problemele din justiție. Tăriceanu nu are voie din poziția pe care o ocupă să banalizeze gravitatea încălcării legii. De ce Tăriceanu și Ponta se înțeleg atât de bine? E simplu — amândoi au probleme cu justiția și vor să-și folosească influența pentru a scapă basma curată. Tocmai acest comportament a fost sancționat de societate în nenumărate rânduri!", a mai spus vicepreședintele PNL.
Deputatul Raluca Turcan le cere alegătorilor să voteze pe 5 iunie candidații PNL.
"Avem nevoie de un vot util pe 5 iunie! Avem nevoie de un vot împotriva grupării PSD-ALDE care s-a radicalizat în sens penal și e pe cale să inventeze în România un nou tip de extremism politic, cel împotriva aplicării Legii! Nu ne putem permite 4 ani de dominație abuzivă a unor partide ce se pretind a fi democrate. Tăriceanu și Ponta ne-au înjosit la nivel internațional, iar România nu mai trebuie să fie trasă în jos din cauza unor personaje care au făcut mai multe vizite la DNA și la Parchete decât în teritoriu, alături de cei care le-au dat șansa funcțiilor! Nu există o altă șansă! Alte opțiuni de vot decât cele în favoarea PNL reprezintă un vot indirect pentru PSD și un vot pierdut! Un vot irosit este un vot pentru PSD. Pe 5 iunie spunem stop abuzurilor și votăm PNL—blocul politic al luptei anticorupție!", a declarat Raluca Turcan.
AGERPRES/(AS—autor: Isabela Paulescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .