Raluca Turcan, propusă ministru al Muncii (fişă biografică)
Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a anunţat, la 30 octombrie 2021, că a depus la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri ai Cabinetului său . Raluca Turcan a fost propusă ministru al Muncii.
Raluca Turcan s-a născut la 2 aprilie 1976, la Botoşani, potrivit site-urilor cdep.ro şi gov.ro .
În 1999 a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE Bucureşti. În acelaşi an, a devenit masterand în Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul SNSPA Bucureşti. A obţinut diplomă în rusă comercială, la Institutul Puşkin din Moscova (1996-1999). A absolvit un curs postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale în cadrul Colegiului Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", în perioada 4 aprilie 2011 - 22 aprilie 2011.
A urmat studii politice la American Council of Young Political Leaders, Washington, SUA; studii despre cadrul legal şi instituţional al Uniunii Europene la Universitatea Viena, Austria; studii politice în cadrul Fellowship German Marshall Fund, SUA, şi studii de comunicare politică la Harvard Kennedy School, Atena, Grecia.
A fost consultant Relaţii Publice la Tofan Grup (1999-2000); expert parlamentar la Senatul României (2000-2004); cadru didactic asociat la Universitatea Transilvania Braşov şi la Universitatea Româno-Germană din Sibiu (2001-2006), potrivit site-ului cdep.ro.
Consilier al preşedintelui Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal (PNL) (2000-2002), consilier al preşedintelui PNL (2002-2004) şi membru în Biroul Naţional de conducere al PNL (2004-2006). Membru fondator al Partidului Liberal Democrat (PLD). După unificarea Partidului Democrat cu Partidul Liberal Democrat, în decembrie 2007, Raluca Turcan a ocupat funcţia de vicepreşedinte PDL (decembrie 2007-mai 2011 şi iunie 2012-2014).
Din 2014 până în decembrie 2016, a fost vicepreşedinte al PNL, preşedinte al Comisiei de Educaţie din PNL. În decembrie 2016, a devenit preşedinte interimar al PNL, funcţie deţinută până în iunie 2017, dată de la care deţine funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, conform site-ului gov.ro.
A fost deputat PNL de Sibiu (2004-2006), deputat independent (sept. 2006-febr. 2008) şi PDL (febr. 2008-nov. 2008). În legislatura 2004-2008 a ocupat funcţiile de preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (februarie 2005 - septembrie 2006) şi de secretar al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.
Raluca Turcan a candidat din partea PDL la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008 pentru un post de deputat în oraşul Sibiu (colegiul 2) şi a câştigat cu aproximativ 47% un nou mandat. În acea legislatură a fost preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.
Realeasă deputat de Sibiu, pe listele ARD (PDL), la 9 decembrie 2012, în Colegiul 2. Până în septembrie 2016 a fost secretarul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, apoi a devenit vicepreşedintele amintitei comisii. A făcut parte şi din Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.
În 2016, a fost aleasă deputat pe listele PNL. A fost lider al Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor (2016-2019). A fost membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză.
Din noiembrie 2019 până în decembrie 2020, Raluca Turcan a deţinut funcţia de viceprim-ministru în cadrul guvernului României.
În urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, a obţinut un nou mandat de deputat în circumscripţia electorală nr. 34 Sibiu pe listele Partidului Naţional Liberal. Este membră a Comisiei pentru muncă şi solidaritate socială (din februarie 2021) şi a făcut parte din Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului (decembrie 2020-februarie 2021). Este membră a Grupului de prietenie cu Republica Portugheză şi a Grupului parlamentar de prietenie cu Malaezia, potrivit site-ului cdep.ro.
Din 23 decembrie 2020, este ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale.
Coautor al unui dicţionar englez-rus-român de termeni economici, editat de ASE Bucureşti; coautor al cărţii "Integrarea şi politica fiscală europeană", Editura Infomarket. A publicat studii în domeniul integrării europene şi relaţiilor publice. Este cetăţean de onoare al Statului Nebraska (SUA). AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Marina Bădulescu)