Raluca Turcan: Dragnea, Tăriceanu și Băsescu sunt rupți complet de ceea ce așteaptă oamenii de la clasa politică
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susține că Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu și Traian Băsescu "sunt rupți complet de ceea ce așteaptă oamenii de la clasa politică" și că au demonstrat acest lucru prin felul în care s-au comportat în plenul Parlamentului la dezbaterile pe moțiunea de cenzură.
În opinia acesteia, oamenii care protestează în stradă doresc de la politicieni un comportament onest, transparent și principial, și nu "unirea unor politiceni în dosare de corupție".
"Din nefericire, România a fost marcată foarte mult timp de alianțe, înțelegeri transpartinice în dosare de corupție care au îndepărtat foarte mult clasa politică de cetățenii de rând. Cred că Parlamentul se poate recredibiliza, cred că trebuie să învățăm ceva din mesajul străzii, din protestele de stradă, cred că trebuie să existe o responsabilitate politică pentru uriașa fraudă de încredere și pentru ordonanța rușinoasă. Faptul că a fost abrogată arată că s-a greșit și cineva trebuie să răspundă. Problema s-a mutat în momentul de față de la Guvern la Parlament, dar fondul problemei nu este rezolvat. Românii din stradă nu au garanția că astfel de mișcări, astfel de decizii nu se vor mai repeta, că nu vom mai avea coaliții în detrimentul cetățenilor simpli, care așteaptă să reușească în România printr-un tratament egal în fața legii", a spus Raluca Turcan.
Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și USR împotriva Guvernului Grindeanu a fost respinsă miercuri de plenul reunit al Parlamentului. S-au înregistrat 161 de voturi "pentru" și 8 "împotrivă". Pentru a fi adoptată moțiunea ar fi trebuit să întrunească cel puțin 233 de voturi pentru.
AGERPRES