Raluca Prună: Sorin Grindeanu e o surpriză neașteptată

Raluca Prună: Sorin Grindeanu e o surpriză neașteptată

Raluca Prună, fost ministru al Justiției, apreciază că premierul Sorin Grindeanu este "o surpriză neașteptată" iar condiția pe care acesta i-a pus-o liderului PSD, Liviu Dragnea, în ceea ce privește o eventuală demisie, și anume să facă acest gest amândoi, i se pare "o poziție morală".

"Sorin Grindeanu e o surpriză neașteptată. Bun, e din PSD și a acceptat să fie proxi-ul lui Dragnea. Dar cine se gândea când 300.000 de oameni adunați la Victoria îi cereau să plece că Grindeanu are vreo fibră morală? Sau că mai poate reveni pe scenă vreodată ca o persoană autonomă? Condiția demisionez dacă demisionează și Dragnea mi se pare o poziție morală. Eșecul anunțat al acestui guvern li se poate imputa în egala măsură, unuia ca păpușar șef al minciunii electorale cu promisiuni deșănțate, celuilalt ca păpușa care a acceptat să joace rolul dirijor de fațadă cu un casting făcut de păpușar", a scris Raluca Prună joi pe Facebook.

Fostul ministru al Justiției susține că Sorin Grindeanu denunță acum "marea mizerie din PSD" iar acest lucru "îi și servește dacă vrea să mai rămână în politică".

"Grindeanu spune ce știam cu toții, că împăratul e gol, mincinos, laș. Nimic nou. Numai că el, față de noi, e mai credibil pentru membrii și alegătorii PSD. Pentru că a fost în curtea împăratului. PSD are de dat un test, vrea sau nu să fie eliberat?! Rămâne de văzut, deocamdată nu văd politicieni tineri din PSD alăturându-se. Ponta nu se pune, va fi numai o frână pentru Grindeanu... De ce ne interesează pe noi toate acestea? Pentru că PSD ne guvernează țara și pentru că această criză este una care privește toată clasa politică", consideră Raluca Prună.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri