Raluca Prună, despre lista SIPA: O colecție de nume care dă apă la moară detractorilor justiției

Raluca Prună, despre lista SIPA: O colecție de nume care dă apă la moară detractorilor justiției

Raluca Prună, fost ministru al Justiției, consideră că lista cu persoanele care au intrat și au vizitat arhiva SIPA este doar o colecție de nume care dă apă la moară detractorilor justiției, pentru că nu s-au spus și funcțiile persoanelor respective.

* UPDATE Ministerul Justiției a publicat numele celor care au vizitat arhiva SIPA; Iulia Scântei și Horia Georgescu — pe lista

"Despre lista cu cei care au intrat în arhiva SIPA ar fi fost util ca în dreptul fiecărui nume să se spună funcția persoanei. Altfel, e o colecție de nume care dă apă la moară detractorilor justiției. Pentru că, dacă cineva se mai întreabă, toate aceste exerciții par parte a planului amplu de diabolizare in corpore a unei puteri în stat", a scris Raluca Prună joi pe Facebook.

Fostul ministru al Justiției mai spune că este curioasă să vadă ce spun asociațiile de magistrați despre toate acestea. "Anul trecut făceau scrisori deschise săptămânal. Acum e tăcere", a susținut Prună.

Ea a mai scris, pe Facebook, că Ministerul Justiției se reformează. "Elementul esențial al reformei: îndepărtarea magistraților detașați în minister. Dacă scopul este un Minister al Justiției fără magistrați, este o falsă reformă și una periculoasă. Nu cunosc niciun Minister al Justiției din vreun stat membru în care magistrații să aibă interzis. Este o premieră în UE, una tristă", afirmă Raluca Prună.

Ministerul Justiției a publicat joi lista celor care au vizitat arhiva SIPA, printre numele care apar pe această listă figurând cel al Laurei-Iulia Scântei, vicepreședinte al Senatului, și cel al lui Horia Georgescu, fost șef al Agenției Naționale de Integritate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!