Raiffeisen ar putea ataca în instanţă confiscarea bunurilor pe care avea ipotecă în cauza Voiculescu

Raiffeisen ar putea ataca în instanţă confiscarea bunurilor pe care avea ipotecă în cauza Voiculescu

Raiffeisen Bank ar putea ataca în instanţă decizia Curţii de Apel Bucureşti în cazul Voiculescu de a confisca, libere de orice sarcină, bunuri, terenuri şi imobile, aparţinând Grivco şi Antena, pentru care banca avea garanţie ipotecară în contul unor credite care însumează peste 40 milioane de euro.

Dan Voiculescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la 8 ani, şi pe Sorin Pantiş, fost ministru, la 7 ani de închisoare.

Instanţa a stabilit un prejudiciu de aproximativ 60 de milioane de euro şi a dispus confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, libere de orice sarcină, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi ale companiei Grivco, care erau gajate în favoarea Raiffeisen Bank.

Potrivit unor surse din piaţa avocaturii, Raiffeisen a solicitat o opinie în acest sens casei de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, care urmează să stabilească dacă există cale de atac împotriva acestei decizii.

Reprezentanţii Raiffeisen au afirmat că banca nu a luat nici o decizie în acest sens.

Contactat de MEDIAFAX, Ion Nestor, co-managing partner la NNDKP a transmis: "Din cate ştiu, colegii mei discută cu banca pe această temă, dar nu există încă un mandat".

Potrivit Codului Civil, în lipsa unor altfel de prevederi contractuale, ipoteca urmează bunul gajat, adică un activ rămâne sub ipotecă indiferent dacă i se schimbă proprietarul. Problema băncii este însă că instanţa a decis ca bunurile să fie confiscate şi trecute în patrimoniu statului libere de orice sarcină, ceea ce înseamnă că nu vor rămâne ipotecate.

Dacă banca va pierde bunurile ipotecate, va avea opţiunea, cel mai probabil, să ceară firmelor debitoare rambursarea anticipată a creditelor sau să provizioneze integral sumele acordate.

Pe lângă confiscarea sediului posturilor Antena şi cel al grupului de firme Grivco, şi al terenurilor aferente, magistraţii de la CAB au decis să îi confişte lui Dan Voiculescu şi penthouse-ul din Şoseaua Kisseleff, cu o valoare estimată de 250.000 de euro.

De asemenea, instanţa a decis confiscarea sumei de 3.515.756,4 dolari plus TVA aferent, ce reprezintă chiria pe care a încasat-o în baza contractului de închiriere a spaţiului Grivco de către Romtelecom. Pentru recuperarea acestei sume, instanţa a dispus confiscarea bunurilor mobile şi imobile şi a banilor din conturile firmelor la care Voiculescu figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate.

Curtea de Apel a mai dispus, în cazul lui Voiculescu, confiscarea unor sume de bani pe care le are în conturi pâna la concurenţa sumei de 15 milioane de lei, la BRD, şi pâna la concurenţa sumei de 5 milioane de lei, la RBS Bank.

Şeful DNA împreună cu ANAF şi alte instituţii competente urmează să stabilească modul concret în care vor fi recuperate aceste sume. Astfel cele două instituţii vor puta colabora cu: Biroul pentru prevenirea criminalităţii din cadrul Ministerului Justiţiei, BNR, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Autoritatea Naţională a Vămilor, Poliţia Română, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au mai dispus şi sesizarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei. Această instituţie trebuie să facă verificări pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile ale lui Dan Voiculescu şi a fiicelor sale, inclusiv a conturilor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, situate în ţară sau în străinătate.

Odată cu cererea adresată de reprezentaţii biroului îndreptată către Reţeaua Interagenţii Camden de Recuperare a Creanţelor (CARIN) se va specifica că este necesara si identificarea conturilor deschise pe numele unor persoane fizicesau juridice care cei trei sunt împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, identificarea rulajului conturilor menţionate in anexa in vederea stabilirii beneficiarilor reali.

Potrivit procedurii, Biroul va informa de îndată Curtea de Apel Bucuresti în legătură cu rezultatele verificărilor. După identificarea bunurilor, Curtea de Apel Bucuresti va completa, după caz, un certificat de indisponibilizare privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de îngheţare a bunurilor sau a probelor.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”