Raiffeisen, amendată în Austria pentru nereguli privind combaterea finanțării terorismului și spălării de bani
Autoritatea de Supraveghere a Pieţei Financiare din Austria (FMA) a anunţat vineri că a amendat Raiffeisen Bank International (RBI) cu peste două milioane de euro pentru deficienţe în controalele privind spălarea banilor, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Este o amendă cu o valoare record aplicată în Austria şi vine după ce autorităţile au descoperit nereguli în verificarea de către RBI a spălării banilor şi finanţării terorismului la două bănci corespondente, a precizat FMA. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că ţările implicate sunt Cuba şi Bahrein.
Amenda, deşi minoră comparativ cu cea care ar putea fi impusă de Statele Unite, afectează şi mai mult imaginea Raiffeisen, cea mai mare bancă occidentală din Rusia fiind sub o presiune din ce în ce mai ridicată pentru a ieşi de pe acea piaţă.
Autorităţile SUA, care analizează legăturile dintre Raiffeisen şi Rusia, au mai multă influenţă decât Austria, controlând accesul la dolari, un element cheie al comerţului internaţional, vital pentru sistemul bancar.
Raiffeisen are probleme și în Statele Unite
Luna trecută, banca a fost avertizată în scris de Trezoreria SUA că accesul său la sistemul financiar american ar putea fi blocat, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Este cel mai sever avertisment de până acum şi vine după luni de presiuni. De mai mult de un an, RBI face obiectul analizei Oficiului pentru Controlul Activelor Străine SUA (OFAC).
În timp ce multe companii şi guverne occidentale şi-au redus semnificativ legăturile cu Moscova, după invadarea Ucrainei, Austria a rămas legată de Rusia printr-un gazoduct extrem de important, iar Viena încă este un hub pentru numerarul din Rusia şi vecinii săi din fosta Uniune Sovietică.
RBI s-a angajat să vândă afacerea din Rusia, în urma presiunilor autorităţilor globale de reglementare, dar în ultimii doi ani au apărut puţine modificări.
Deşi grupul italian UniCredit are de asemenea o afacere în Rusia şi nu pare grăbit să plece, RBI este o bancă mult mai mare şi a devenit un test pentru modul în care Occidentul pune capăt legăturilor cu Rusia.