Rafinăria Petrotel-Lukoil anunţă că a încetat activitatea până la soluţionarea contestaţiei depuse

Rafinăria Petrotel-Lukoil anunţă că a încetat activitatea până la soluţionarea contestaţiei depuse

Rafinăria Petrotel-Lukoil şi-a încetat activitatea de producţie şi comercială, ca urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei de către organele de urmărire penală, iar momentul repornirii sale va fi precizat după soluţionarea contestaţiei depuse în instanţă, a anunţat luni compania.

"Ca urmare a sechestrului aplicat pe materii prime, ţiţei, produse de către organele de urmărire penală, rafinăria Petrotel-Lukoil şi-a încetat activitatea de producţie şi comercială, iar momentul repornirii sale va fi precizat după soluţionarea contestaţiei depuse în instanţă", a anunţat compania într-un comunicat.

Reprezentanţii Lukoil au notificat anterior Garda de Mediu că opresc activitatea rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti, fără a preciza un motiv şi fără a da un termen la care rafinăria va fi repornită, compania neanunţând autorităţile şi despre eventuale disponibilizări colective sau şomaj tehnic.

Pe de altă parte, deşi activitatea rafinăriei a fost întreruptă începând de vineri după-amiază, când instalaţiile acesteia au fost oprite pe rând, conform procedurilor, conducerea Petrotel-Lukoil nu a anunţat autorităţile despre eventuale disponibilizări colective sau şomaj tehnic .

Mai mult, surse din cadrul rafinăriei susţin că în 3 octombrie, la o zi după ce procurorii au făcut percheziţii la sediul a cinci firme care îşi desfăşoară activitatea pe platforma rafinăriei din Ploieşti, directoarea adjunctă a rafinăriei a semnat şi transmis către AJOFM Prahova o solicitare prin care cerea eliberarea unei adeverinţe care să ateste dacă în baza de date a AJOFM există persoane calificate ca inginer construcţii civile şi cercetător construcţii civile şi industriale, întrucât rafinăria ar căuta să angajeze astfel de specialişti.

Luni, la peste 48 de ore de când au fost oprite instalaţiile din incinta rafinăriei, angajaţii Petrotel-Lukoil au mers în continuare la program.

Liderul de sindicat din cadrul Lukoil, Gheorghe Paraschivoiu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că oamenii merg în continuare la serviciu şi că nu au fost anunţaţi despre eventuale concedieri.

Potrivit lui Paraschivoiu, decizia de a fi oprită activitatea rafinăriei ar aparţine procurorilor care instrumentează dosarul în care cinci companii care activează pe platforma rafinăriei din Ploieşti sunt cercetate pentru evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro.

Gheorghe Paraschivoiu a mai spus că angajaţii rafinăriei nu exclud posibilitatea de a ieşi în stradă dacă nu vor fi deblocate conturile pentru salariile oamenilor care lucrează în cele cinci firme.

Potrivit lui Gheorghe Paraschivoiu, la firmele care îşi desfăşoară activitatea pe platforma rafinăriei din Ploieşti şi care ţin de compania Lukoil lucrează aproximativ 2.500 de salariaţi.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a decis punerea sub sechestru asigurător a produselor rafinăriei Petrotel Lukoil aflate în depozitele şi conductele Oil Terminal, până la concurenţa sumei de 1,039 miliarde lei. Informaţia a fost transmisă luni de Oil Terminal Bursei de Valori Bucureşti.

Procurorii au făcut, joi, percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.

Parchetul Curţii de Apel Ploieşti anunţa, tot joi, că au fost făcute 23 de percheziţii la sediile Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti.

Procurorii au ridicat mai mulţi saci cu documente, iar la o zi de la efectuarea percheziţiilor Lukoil a oprit producţia rafinăriei din Ploieşti.

 


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...