Rafila: Rata testelor de salivă fals pozitive, surprinzător de mare; cred că sunt probleme în obişnuinţa de a le utiliza

Rafila: Rata testelor de salivă fals pozitive, surprinzător de mare; cred că sunt probleme în obişnuinţa de a le utiliza

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a apreciat miercuri că rata testelor de salivă fals pozitive este "surprinzător de mare", dar a adăugat că acest lucru ar putea fi determinat de faptul că oamenii nu sunt obişnuiţi să lucreze cu ele.

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria, în contextul în care din 38 de teste, 16 au fost confirmate.

"Pentru mine surprinzător de mare rata de teste fals pozitive. Testele fals negative - acolo înţeleg, dar pentru testele fals pozitive nu prea înţeleg. Cred că mai sunt încă probleme în obişnuinţa de a lucra cu aceste teste şi chiar de a le interpreta. Ele au un interval, de exemplu, de citire a rezultatului între 15 şi 30 de minute. Vă dau un exemplu concret: dacă depăşeşti intervalul de 30 de minute şi apare linia aceea, el de fapt nu este un test pozitiv, dar poate că părinţii încă nu ştiu. Sunt lucruri care mai trebuie studiate. Oricum, faptul că totuşi am găsit nişte persoane pozitive, nişte copii pozitivi, înseamnă 16 copii care nu au mai transmis boala colegilor lor şi lucrul ăsta este foarte important", a spus Rafila. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”