Rafila, despre explozia de la Crevedia: „Examinăm posibilitatea transferului în străinătate a pacienților”

Rafila, despre explozia de la Crevedia: „Examinăm posibilitatea transferului în străinătate a pacienților”

Şase victime ale exploziei care s-a produs , sâmbătă seară, la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia vor fi transportate la spital în Bucureşti cu arsuri „considerabile” pe suprafaţa corpului, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că există un deces confirmat în urma deflagraţiei din Dâmboviţa.

Explozie la o stație GPL din Crevedia

Explozie la o stație GPL din Crevedia

„Există circa opt victime, care au arsuri în grade diferite, una dintre ele cu arsuri mai serioase, adică arsuri extinse chiar, este la Spitalul de Arşi. Celelalte sunt îndrumate către spitalele care au secţii de arşi, respectiv 'Bagdasar' şi Floreasca. Am constituit un grup de lucru de urgenţă la nivelul ministerului - şi celelalte spitale care au secţii de chirurgie plastică vor îngriji pacienţi dacă numărul lor va fi mai mare. Examinăm şi vom lua o decizie rapidă dacă e nevoie să transferăm în străinătate unii dintre aceşti pacienţi, în cazul în care la spitalele din Bucureşti este depăşită capacitatea de intervenţie. Existau deja multe persoane cu arsuri internate din alte accidente şi nu cred că este timpul să pierdem un minut să acordăm asistenţă acestor oameni”, a declarat Rafila la Digi 24.

Potrivit ministrului Sănătăţii, pentru arşi sunt două locuri la Spitalul "Bagdasar Arseni", iar un alt pacient poate fi tratat în Unitatea de Primiri Urgenţe. Şi la Spitalul Floreasca este o situaţie asemănătoare.

„Suntem în legătură cu managerii de acolo. Oricum, chiar dacă nu sunt suficiente locuri în secţiile specializate, ei vor rămâne în secţiile de primiri urgenţe pentru acordarea primului ajutor şi a primelor îngrijiri. Iar dacă nu vor fi locuri în unităţile specializate pentru arşi, ei vor fi transportaţi în cel mai scurt timp în străinătate”, a adăugat ministrul, punctând că şi la Timişoara pot fi trataţi mari arşi.

Conform IGSU, la acest moment arderea se manifestă cu flacără violentă la două cisterne şi o casă.

Autorităţile din judeţul Dâmboviţa au activat Planul Roşu de Intervenţie, iar populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT despre degajările de fum din zona incendiului.

De asemenea, autorităţile au dispus evacuarea populaţiei din zona exploziei pe o rază de 300 de metri.

Zeci de autospeciale de intervenţie şi ambulanţe s-au deplasat la faţa locului, forţele fiind alocate de la ISU Dâmboviţa, ISU Bucureşti-Ilfov, ISU Prahova, aici fiind aduse şi un Post Medical Avansat, dar şi autospeciala de transport roboţi.

Circulaţia rutieră este blocată total pe DN 1A, fiind deviată prin localitatea Cocani, precizează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit...

2 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

3 VIDEO Ucraina a lovit pentru prima dată Rusia cu rachete americane ATACMS!

4 Amante ale liderului celui mai periculos clan interlop din Capitală s-au bătut într-un club de fițe din Herăstrău

5 Ce se întâmplă în Europa? / Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat, alte două țări afectate