Rafila: Amânarea unor proceduri medicale timp de 30 de zile poate să ducă la agravări ale patologiei de bază

Rafila: Amânarea unor proceduri medicale timp de 30 de zile poate să ducă la agravări ale patologiei de bază

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, luni, că amânarea unor proceduri medicale timp de 30 de zile poate să ducă la agravări ale patologiei de bază, subliniind că reprezintă o urgenţă la fel de mare ca şi tratarea infecţiilor cu noul coronavirus asigurarea serviciilor pentru alte probleme de sănătate.

"Până la urmă şi la spitalele de pediatrie este aceeaşi problemă precum la cele de adulţi pentru copiii care au alte patologii, adică această idee pe care o avem noi că trebuie să ne referim în perioada asta exclusiv la cazurile de infecţie cu noul coronavirus şi restul activităţilor medicale să le neglijăm, să le amânăm şi aşa mai departe este profund greşită şi este contrară intereselor apărării sănătăţii copiilor sau adulţilor. Din cauza asta, încercăm acest demers să discutăm cu ei. Înţeleg că domnul doctor Raed Arafat lucrează la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi dânsul consideră urgenţă (...) pandemia. Or, eu cred că este o urgenţă cel puţin la fel de mare şi asigurarea serviciilor de sănătate pentru alte patologii. (...) Ordinul acesta care a fost generat de DSU şi ulterior avizat de ministrul Sănătăţii pune exact aceeaşi problemă. Nu se poate să privezi 30 de zile şi poate şi mai mult, dacă se va prelungi, de accesul la servicii de sănătate alte categorii de pacienţi şi, în special, copiii", a explicat Rafila, la o dezbatere organizată de Salvaţi Copiii România.

El a atras atenţia că problema este "foarte serioasă", menţionând că anul trecut s-a înregistrat "o supramortalitate absolut inexplicabilă" prin altceva decât prin lipsa de acces la servicii de sănătate.

"Este o problemă foarte serioasă şi, chiar dacă domnul doctor Arafat spunea că medicul hotărăşte, este, în mod evident, o limitare şi lucrul acesta se întâmplă în viaţa reală. Teoretic dânsul poate are dreptate, dar practic nu are dreptate, pentru că, pur şi simplu, mulţi pacienţi cu alte patologii adulţi sau copii nu sunt primiţi în spitale şi trebuie găsită o soluţie pentru ei în perioada următoare. Eu aşa cred. Amânarea unor proceduri timp de 30 de zile poate să ducă la agravări ale patologiei de bază. Anul trecut, am asistat la o supramortalitate absolut inexplicabilă prin altceva decât prin lipsa de acces la servicii de sănătate pe 20.000 de persoane în ultimele trei luni din anul 2020. Lucrul acesta nu trebuie să se mai întâmple. Noi discutăm de morţii de COVID care se înregistrează zilnic, dar nu discutăm, decât eventual la sfârşitul anului sau nici măcar atunci, de morţii datorită altor patologii care nu au acces la servicii medicale. Şi unii şi alţii au dreptul la servicii medicale", a evidenţiat medicul.

Potrivit acestuia, problema infecţiilor cu noul coronavirus la copii nu este generată de deschiderea şcolilor.

"Problema infecţiilor pediatrice este generată nu de deschiderea şcolilor, ci de faptul că părinţii acestor copii nu sunt vaccinaţi. Aceasta este realitatea, pentru că dacă toate familiile ar fi vaccinate atunci şi cazurile în şcoli ar fi extrem de puţine. Am văzut un sondaj făcut ieri sau alaltăieri. 70% dintre părinţi doresc funcţionarea şcolilor în regim faţă în faţă în condiţiile în care 54% sau 56% dintre ei nu sunt vaccinaţi. Adică sunt nişte asocieri ilogice până la urmă, care pun în pericol copiii, pe de o parte, şi sistemul de sănătate, pe de altă parte", a susţinut Alexandru Rafila.

În opinia sa, anul trecut şcolile au fost închise cu "o uşurinţă extrem de mare".

"Închiderea şcolilor s-a făcut cu o uşurinţă extrem de mare în România anul trecut. Aveam foarte puţine cazuri şi şcolile au fost închise încă din prima fază a pandemiei, nu era niciun fel de justificare pentru acest lucru şi dacă, probabil, anul trecut am fi avut şcolile majoritatea timpului deschise o închidere temporară în această perioadă nu ar fi fost o problemă. O închidere de scurtă durată. Noi acum ne confruntăm, de fapt, cu efectele unor decizii foarte proaste de anul trecut, care se răzbună în acest an şi discutăm despre riscurile majore la care sunt supuşi copiii dacă se închid şcolile şi nu mă refer din punct de vedere al infecţiei cu noul coronavirus. Cel mai bun mesaj pentru părinţi este să îşi vaccineze copiii ca să poată să le protejeze sănătatea nu numai din punctul de vedere al infecţiei cu noul coronavirus", a transmis parlamentarul PSD. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”