Rădulescu, despre castrarea chimică a pedofililor: O lege care a reuşit în alte ţări europene şi în SUA

Rădulescu, despre castrarea chimică a pedofililor: O lege care a reuşit în alte ţări europene şi în SUA

Legea privind aplicarea unui tratament medical pedofililor, care constă în castrarea chimică a acestora, a reuşit în alte ţări europene, un exemplu în acest sens fiind Germania, a declarat luni deputatul PSD Cătălin Rădulescu, iniţiator al unei propuneri legislative.

El spune că nu s-a consultat încă cu colegii din PSD asupra acestei propuneri, fiind depusă în Parlament la începutul lunii ianuarie, iar sesiunea parlamentară este la început.

Este al doilea proiect depus de Rădulescu după cel din anul 2014.

"Este un proiect care este lege deja în 15 ţări, marea majoritate europene, inclusiv în Republica Moldova, în SUA din '40 şi ceva. Deci este o metodă medicală. Dacă se înţelege să fie susţinut acest proiect de către Parlament şi de către media, este foarte bine, dacă nu, toată lumea să-şi asume faptul că în momentul în care următorul copil va fi abuzat sexual de către un nenorocit bolnav psihic înseamnă că părtaşi la toată chestiunea asta vor fi toţi cei care n-au susţinut acest proiect. Este o lege numai şi numai în favoarea cetăţenilor şi a copiilor noştri şi prin această tehnică medicală nu se face altceva decât cu acordul acestui bolnav psihic să se împiedice recidiva. Dacă în Germania recidiva s-a dus la 10% de la 90%, înseamnă că s-a reuşit. Dacă noi nu ţinem cont de ce se întâmplă în ţările europene, foarte bine, dar eu din momentul ăsta n-o să mai depun nicio lege de genul acesta, ca medic cel puţin, dar cineva să-şi asume când următorul copil va fi abuzat sexual de un alt individ care va ieşi din puşcărie şi care va abuza din nou. (...) N-am vorbit încă cu parlamentarii pentru că proiectul a fost depus, de abia am început sesiunea parlamentară, probabil că-şi urmează circuitul. O să fac şi eu lobby necesar faţă de Comisia de sănătate în principal, pentru că acolo sunt colegii mei medici, şi faţă de Ministerul Sănătăţii şi faţă de colegii mei. Dacă e vreunul care nu înţelege despre ce e vorba, ar fi bine să mă întrebe pe mine", a declarat Rădulescu la Parlament.

Deputatul a adăugat că s-a consultat pe marginea iniţiativei legislative cu foşti magistraţi şi avocaţi, inspirându-se din legislaţia celorlalte ţări.

"Şi am făcut-o chiar mai soft decât există în Cehia, Polonia, Italia, Germania, adică acolo nici măcar nu-i mai întreabă dacă sunt de acord să facă acest tratament medical, sunt obligaţi să facă acest tratament cei care abuzează sexual un copil. Noi am spus că se face cu acordul lui, în prezenţa avocatului, în prezenţa unui medic cu care se consultă şi el spune că este de acord să urmeze acest tratament medical toată viaţa, i se explică că are probleme medicale, psihice şi ca să nu aibă această recidivă va trebui să facă acest tratament şi atunci i se înjumătăţeşte pedeapsa pe care ar lua-o normal dacă s-ar duce în puşcărie. (...) Dacă în alte ţări a reuşit, noi nu vrem să facem asta? Foarte bine, e ultima dată când voi depune acest proiect, dar cineva să-şi asume când se va produce următorul abuz", a argumentat Rădulescu.

 AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”