Radu Drăgușin, în fața unui moment mare la Tottenham: ce prevede presa din Anglia

Radu Drăgușin, în fața unui moment mare la Tottenham: ce prevede presa din Anglia

Radu Drăgușin (21 de ani) a avut șansa unui debut rapid la Tottenham Hotspur, fiind trimis pe teren în remiza cu Manchester United (2-2), practic după primul antrenament efectuat sub comanda lui Postecoglou (58 de ani). Atunci, pe „Teatrul Viselor“, stoperul român a adunat cam 10 minute pe teren, cu prelungiri, cu tot. Și a atins balonul de zece ori, având și o fază dificilă în apărare. Oricum, scorul a rămas 2-2, la fel ca în momentul intrării lui Radu pe teren.

Radu Drăgușin

Radu Drăgușin

După acest debut satisfăcător, măcar prin prisma faptului că a venit repede, Drăgușin a rămas pe bancă în următorul meci al lui Tottenham, 0-1 în turul patru al Cupei Angliei, cu Manchester City. Eliminarea din competiția KO a fost o veste proastă pentru Radu, fiindcă o competiție în minus pentru Tottenham înseamnă mai puține meciuri și mai puține șanse de joc pentru rezerve.

Chiar și așa, presa din Anglia estimează că, în această săptămână, Drăgușin se va afla în fața unui moment important. Cel al debutului în primul „11“. Pe ce se bazează această estimare a jurnaliștilor? Pe programul încărcat al londonezilor. Concret, urmează două confruntări în Premier League, între 31 ianuarie și 3 februarie. Mai întâi, va fi meciul cu Brentford de pe teren propriu (miercuri, ora 21.30), iar apoi deplasarea cu Everton (sâmbătă, ora 14.30).

Jurnaliștii englezi sunt de părere că, măcar într-unul din aceste meciuri, antrenorul Postecoglou va renunța la cuplul tradițional de stoperi, Romero – van den Ven, și, mergând pe principiul rotației, îl va titulariza pe Drăgușin în centrul apărării. Aceasta va fi și prima șansă a românului de a-și păstra, ulterior, locul în primul „11“ printr-o prestație solidă.

După 21 de etape în Premier League, Tottenham ocupă locul 5 cu 40 de puncte. Lider e Liverpool cu 48 de puncte. Obiectivul realist al londonezilor nu e însă urcarea pe primul loc, ci calificarea în viitorul sezon al Ligii Campionilor printr-o clasare în Top 4. În acest moment, pozițiile 2-4 sunt ocupate de Manchester City (43 de puncte din 20 de meciuri), Arsenal (43p) și Aston Villa (43p).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…